Am prezentat joi in Parlament urmatoarea declaratie in numele AMN:

D E C L A R A T I E
privind incalcarea sistematica a drepturilor Opozitiei in 
Parlamentul R.Moldova

Fractiunea "Alianta „Moldova Noastra" a intrat in acest Parlament in 
martie 2005 cu un mesaj clar proeuropean si euroatlantic, prevazut 
in Platforma electorala a BMD. Fidela acestei pozitii, 
Fractiunea „AMN" nu a urmat exemplul comunistilor din anii 
precedenti, in special din legislatura 1998-2001, cind toate 
mesajele si hotaririle privind orientarea proeuropeana a Republicii 
Moldova si solutionarea problemei transnistrene conform standardelor 
internationale erau blocate de catre cei 40 de deputatii comunisti 
din opozitie. Fractiunea „AMN" a votat, din convingere, toate 
hotaririle de consens politic din acest an, salutind modificarea – 
cel putin la nivelul angajamentelor declarative – a pozitiilor 
antieuropene si proseparatiste anterioare ale PCRM.

Fractiunea „Alianta „Moldova Noastra" va proceda la fel si in 
continuare, pentru ca este convinsa ca numai promovind aceste 
valori – democratice, proeuropene si de consens in privinta unitatii 
statale si teritoriale a R.Moldova, de aparare a Constitutiei, a 
independentei si a suveranitatii noastre - avem sansa sa cream un 
stat de drept si sa imbunatatim standardul de viata al oamenilor. 

In anii precedenti, R.Moldova a fost avertizata, prin Rezolutii ale 
Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei si ale Parlamentului 
European, asupra necesitatii respectarii pluralismului politic si a 
drepturilor Opozitiei politice. Noi am crezut sincer ca aceasta este 
o etapa depasita si ca, odata cu asigurarea unei mai mari 
transparente in activitatea Legislativului, discutiile si 
confruntarile Putere-Opozitie vor tine de o competitie care sa 
conduca la adoptarea cit mai rapida a proiectelor de legi pentru 
armonizarea legislatiei noastre cu cea europeana si accelerarea 
pregatirii statului pentru aderarea la UE.

Constatam, insa, cu regret, ca sperantele ni se topesc tot mai mult. 
Desi in functie de speaker a fost ales un deputat comunist dintr-o 
generatie mai tinara, atmosfera din Parlament devine tot mai 
incinsa – cunostintele sint puse, abil, si in serviciul deturnarii 
drepturilor Opozitiei, al interpretarii, dupa bunul plac, a 
Regulamentului care, si fara interpretarile inadecvate, a fost 
modificat anterior astfel incit sa nu dezvolte, ci sa reprime 
democratia parlamentara.

Mentionam cazurile vadite de adoptare a unor hotariri si legi in 
Parlament, fara a se discuta minutios si a se vota fiecare 
amendament (proiectele privind principiile statutului Transnistriei, 
Bugetul de stat s.a.), neacceptarea si aminarea la nesfirsit a unor 
proiecte de legi, cum ar fi pachetul depus de „AMN" privind 
Audiovizualul, desi oficiali europeni isi manifesta „ingrijorarile 
privind libertatea de exprimare si libertatea presei" in R.Moldova. 
Responsabilii de la UE mentioneaza deficiente la capitolele 
drepturile omului, democratie, statul de drept, ce include si 
democratia parlamentara, drepturile Opozitiei. Libertatea de 
exprimare este strangulata chiar de la microfonul speakerului, care 
si-a transformat functia in cea de cenzor principal al republicii. 
Ce exemplu dam justitiei si presei, care nu se pot debarasa de 
cenzura si de autocenzura? UE ofera bani pentru democratizarea si 
armonizarea legislatiei, nu pentru promovarea cenzurii parlamentare!

Este clar ca transmisiunea in direct a lucrarilor Parlamentului ii 
deranjeaza pe comunistii obisnuiti sa opereze la intuneric, insa, in 
acest caz, ar trebui sa spuneti ca nu mai impartasiti obiectivul de 
integrare europeana, pentru a nu induce in eroare populatia si pe 
occidentalii, ce ne monitorizeaza cu multa speranta.

Este regretabil ca vizitele efectuate de speaker peste hotare, in 
loc sa-l stimuleze sa devina o avangarda democratica a Puterii 
comuniste, il face sa se creada – incurajat, se pare, si de 
Presedintie, - sa ignore principiile de coabitare parlamentara.

Trebuie sa retinem atentia speakerului si pe cea a liderului 
Fractiunii comuniste ca, daca deputatii pe care ii reprezentati au 
fost obisnuiti sa se complaca in ipostaza de pioni si de masina de 
vot, pe deputatii din Fractiunea „AMN", aceasta ipostaza nu-i poate 
aranja. Noi nu am venit in Parlament sa fim pionii comunistului 
numarul unu si al consilierilor sai. Noi am venit ca reprezentanti 
ai celor circa jumatate de milion de alegatori, ce ne-au votat, si 
care, alaturi de ceilalti, se confrunta cu serioase probleme 
generate de guvernarea comunista.

Voi enumera doar citeva dintre actiunile ce demonstreaza ca 
Fractiunea comunistilor, liderul acesteia, Eugenia Ostapciuc, si 
speakerul Marian Lupu deraiaza grav de la normele privind democratia 
si transparenta in activitatea Parlamentului:
-       nu s-au tinut citeva sedinte ale Biroului Permanent, care 
trebuiau sa decida agenda sedintelor in plen si caracterul lor – 
deschis/inchis, precum si, de exemplu, modul de desfasurare a 
audierilor Guvernului;
-       nu se accepta, practic, pe ordinea de zi propuneri din 
partea Opozitiei, persoanele fiind readresate Biroului Permament, 
unde sint respinse cu aceeasi intoleranta politica;
-       nu se raspunde interpelarilor publice ale deputatilor, 
Regulamentul Parlamentului fiind interpretat in mod tendentios si la 
acest capitol;
-       se organizeaza, in conditii discriminatorii, intilnirile cu 
oaspetii din alte tari, neinvitindu-se reprezentanti ai Opozitiei – 
cazurile deputatului rus Kokosin si secretarului de stat al MAE al 
Romaniei, Mihai Gheorghiu;
-       in delegatiile ce il insotesc pe speaker in diverse tari sau 
institutii paneuropene, ca si pentru unele deplasari ale grupurilor 
in foruri interparlamentare, votate de Legislativ, se includ 
delegati din alte Fractiuni si chiar din grupuri 
neinstitutionalizate, nu si din Fractiunea „AMN" – evident, pentru 
ca ar deranja sa fie expus si punctul de vedere al Opozitiei;
-       se dispune ca oficiali straini sa fie primiti doar de 
presedintii comunisti ai Comisiilor, nu de conducerea lor 
reprezentativa;
-       nu se depune nici un efort pentru a se reconsidera 
organizarea muncii deputatilor, majoritatea comunista acaparind, 
fara nici o jena, instrumentele de lucru, platite din banii publici, 
in defavoarea Opozitiei; transportul ce are menirea sa ii serveasca 
pe toti deputatii in raza Chisinaului, circula intens prin 
republica, contrar dispozitiilor interne in vigoare; toate 
solicitarile de a se face lumina asupra unor domenii din activitatea 
aparatului Parlamentului sint, neglijate in mod sfidator. Este clar 
ca Puterea comunista, Presedintele republicii si consilierii sai - 
toti ca unul geniali - au nevoie de un Parlament de buzunar, nu de 
deputati eficienti, de aceea sint mentinute conditiile inadecvate, 
deputatii democrati fiind inundati de plingeri si petitii, al caror 
numar creste. Deputatii din „AMN" nu-si vad, nicidecum, insa, rolul 
de fundal al comunistilor sau al aliatilor lor, de aceea cer 
transparenta si conditii de munca proportionale reprezentativitatii 
in Parlament. Intelegem, multi, in guvernarea actuala, sint piese in 
masinaria comunista cu sediul peste drum de Parlament, problema, 
insa, e ca deputatii comunisti au pretins si s-au angajat intr-un 
parteneriat pe care, cu multa mindrie, il invoca prin capitalele 
europene, in timp ce la Chisinau infloresc fariseismul si dublele 
standarde, reprimarea pluralismului politic si inchiderea 
microfoanelor cind deranjeaza pe vreun comunist mai inalt. 

Este regretabil si lamentabil comportamentul speakerului Lupu, desi 
noi intelegem lipsa marjei sale de manevra din cauza echipei 
prezidentiale antidemocratice, insa aceasta nu inseamna ca noi, ca 
formatiune democratica, vom suporta starea de lucruri si nu vom 
sesiza constant opinia publica interna si Consiliul Europei, alte 
organisme internationale.

Vladimir Voronin, Marian Lupu si Eugenia Ostapciuc prefera sa uzeze 
de zisul consens in probleme de integrare europeana si de 
reglementare nistreana, insa nu sint deschisi unor discutii in mai 
multe probleme. Opozitia isi mentine repulsia fata de ideologia 
comunista, ce le serveste drept camuflaj comunistilor pentru a se 
mentine, prin nostalgii false, la putere, dar a votat - de dragul 
obiectivului de integrare europeana, drept unica sansa de a aduce 
Republica Moldova pe calea ireversibilitatii reformelor politice, 
economice si sociale – legile de interes national major. Opozitia 
respinge, insa, declaratiile ofensatoare ale Presedintelui Voronin 
ca noi, partidele democratice, "ne-am fi maturizat", cind se stie 
ca, de fapt, comunistii s-au vazut nevoiti sa se maturizeze, 
datorita taberei democratice. Sa vedem, insa, cit va dura 
aceasta "maturizare proeuropeana" a comunistilor si daca problemele 
privind gazele si curentul electric nu ii vor "dematuriza". Pentru a 
promova, insa, politici majore importante, pe directiile 
consensuale, ar trebui, cel putin, sa fim capabili pentru un dialog 
si o coabitare civilizata in Parlament, dupa reguli clare, care sa 
se respecte. Numai printr-o activitate legislativa bine 
reglementata, in interesul societatii, pot fi aparate independenta 
si existenta statului nostru in fata oricaror presiuni nefaste din 
exterior.

Noi, Fractiunea "AMN", ii cerem speakerului Marian Lupu respectarea 
cu strictete a Regulamentului Parlamentului si a Legii privind 
statutul deputatului, precum si organizarea unor discutii asupra 
problemelor de organizare interna a activitatii deputatilor.   

Chisinau, 8 decembrie 2005









------------------------ Yahoo! Groups Sponsor --------------------~--> 
AIDS in India: A "lurking bomb." Click and help stop AIDS now.
http://us.click.yahoo.com/VpTY2A/lzNLAA/yQLSAA/RR.olB/TM
--------------------------------------------------------------------~-> 

*** sustineti [romania_eu_list] prin 1% din impozitul pe 2005 -
detalii la http://www.europe.org.ro/euroatlantic_club/unulasuta.php ***

 



 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/romania_eu_list/

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


Raspunde prin e-mail lui