|
Asociaţiile de proprietari deposedaţi de bunuri în perioada comunistă acuză
autorităţile că împiedică cu bună ştiinţă procesul de retrocedare, iar
neregulile din domeniul proprietăţii au generat 2 milioane de acţiuni în
justiţie. Adrian Iuraşcu, preşedintele Sindicatului Naţional Propact, spune că
abuzurile continuă, deoarece la nivel local sunt aceiaşi 3000 de funcţionari
care au făcut ilegalităţi şi până acum, iar autorităţile centrale nu intervin,
deşi cunosc ilegalităţile. De asemenea, tribunalele pământului nu există, iar
Romsilva exploatează sălbatic pădurile retrocedabile. Maria Teodoru, preşedinta
Asociaţiei Proprietarilor Deposedaţi Abuziv de Stat, spune că o statistică
făcută la guvern şi printre senatori şi deputaţi arată că majoritatea stau în
case naţionalizate, şi nu au nici un interes să susţină retrocedarea imobilelor.
Din cele 210.000 cereri făcute pentru restituirea caselor naţionalizate, în 128.000 de cazuri imobilele există şi pot fi restituite în natură. La 5 ani de la apariţia Legii 10, mai puţin de 10 - 15% din case au fost retrocedate. În ceea ce priveşte pădurile, chiar cu retrocedarea validată de comisiile judeţene, proprietarii ajung la mâna primarilor, care nu îi pun în posesie. De exemplu, în Novaci, Gorj, la 11 ani după obţinerea unei hotărâri judecătoreşti, nici acum proprietarii nu sunt puşi în posesie, în timp ce la Borşa, Maramureş, retrocedarea a căpătat aspecte dramatice, după ce grupuri mafiote care au pus mâna pe ceva păduri i-au stropit cu benzină pe revendicatori, ameninţâdu-i că le dau şi foc dacă nu îşi încetează demersurile. La acest moment, în proprietate privată se află circa 2,2 milioane de hectare de pădure, alte 2 milioane de hectare urmând să revină proprietarilor de drept, fondul forestier total al României fiind de circa 6,3 milioane de hectare. Peste 8.000 de români au depuse plângeri la CEDO Deşi România se plasează, după Turcia şi Rusia, pe locul trei al plângerilor depuse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), doar cinci la sută din cererile românilor au fost admise, a declarat agentul guvernamental Beatrice Ramaşcanu. La Strasbourg se află, în momentul actual, pe rol, circa 8.000 de cereri înaintate de români. Procesele pierdute la Strasbourg au costat însă statul român, din 1994 până în 2005, circa patru milioane de euro. Din această sumă, circa 3.300.000 de euro au fost pierdute în urma câştigării proceselor intentate guvernului şi circa 600.000 de euro în urma înţelegerilor amiabile cu statul român, în cazurile în care reclamanţii au acceptat bani. Anul trecut, suma totală a despăgubirilor s-a cifrat la circa un milion de euro. Cele mai frecvente cauze ale proceselor înaintate României la CEDO sunt încălcarea dreptului la proprietate şi neexecutarea hotărârii instanţelor interne la timp. Statul român a fost acuzat că restituie bunurile naţionalizate sau recunoaşte dreptul la proprietate cu întârziere. M.C., Delia BUDURCA
*** sustineti [romania_eu_list] prin 2% din impozitul pe 2005 - detalii la http://www.doilasuta.ro ***
SPONSORED LINKS
YAHOO! GROUPS LINKS
|

