`Gabriel' isi ascute recLAMELE

Consiliul National al Audiovizualului este sesizat din nou referitor
la publicitatea inselatoare a companiei Gabriel Resources
 
6 martie 2006 - Un numar de 14 organizatii non-guvernamentale din
Romania sesizeaza Consiliul National al Audiovizualului (CNA) cu
privire la campania publicitara a Gabriel Resources si aduc argumente
suplimentare in sprijinul cererii de interzicere a spoturilor
publicitare si de sanctionare a institutiilor media care le difuzeaza.
Sesizarea CNA survine pe fondul unor luari de pozitie recente in mass
media impotriva campaniei de publicitate si reafirmarea opozitiei
Academiei Romane din data de 27 februarie 2006 fata de proiectul si
campania de publicitate ale Gabriel Resources. Cu aceasta ocazie
Academia Romana a readus la cunostinta publicului argumentele sale
ferme impotriva proiectului de exploatare cu cianuri a aurului de la
Rosia Montana.

Intitulata generic "Gabriel se gandeste la tine", campania aduce
prejudicii morale comunitatii din Rosia Montana si denigreaza imaginea
acesteia, incalcand actele normative de baza atat in domeniul
publicitatii cat si al comunicarii audiovizuale. Campania creeaza o
imagine falsa asupra comunitatii din Rosia Montana, incercand sa
induca impresia ca aceasta este afectata in intregime de poluare,
saracie, lipsa locurilor de munca si a perspectivelor de viitor.
Spoturile exploateaza fricile si nevoile unor locuitori din zona ale
caror declaratii sunt vadit scose din context, fara a mentiona ca
"solutia" propusa de Gabriel se refera la o exploatare miniera care va
folosi 200.000 de tone de cianura, va distruge 4 munti, 9 biserici, 10
cimitire, precum si vestigii arheologice unice in lume.  

Campania a provocat o reactie vehementa din partea societatii civile,
iar in urma protestelor acesteia, institutii media ca National
Geographic Channel International si Trustul Academia Catavencu au
retras spoturile publicitare difuzate pana atunci. Desi CNA-ul a mai
fost sesizat referitor la ilegalitatea si imoralitatea brutala a
spoturilor, acesta nu a luat masuri impotriva campaniei. Organizatiile
semnatare isi exprima in special nemultumirea fata de difuzarea
spoturilor de catre canalele televiziunii nationale, care, desi
sustinuta de banii contribuabililor, isi aduce aportul la intoxicarea
publicului prin reclama falsa si imorala. 

"Este incredibil ca la numai 6 ani de la accidentul de deversare a
cianurilor la Baia Mare, o companie care va utiliza o cantitate de
cianuri considerabil mai mare este lasata sa se foloseasca de o
publicitate mincinoasa pentru a distrage atentia publicului de la
efectele reale ale proiectului propus.", declara Eugen David,
presedintele Asociatiei Alburnus Maior din Rosia Montana.  

"Orice publicitate trebuie sa fie corecta, decenta si in spritiul
reponsabilitatii sociale. Campania Gabriel in schimb nu face
publicitate nici unui obiect material si nici unei valori morale sau
sociale legitime. A face publicitate lui „Gabriel" fara a se mentiona
cine este acesta si ce intentii are la Rosia Montana reprezinta o
inducere in eroare a publicului asupra naturii spotului, precum si
asupra intentiilor lui Gabriel Resources", a declarat Catalina
Radulescu, avocat al Centrului pentru Resurse Juridice.

„Este incredibil cum cazul companiei Gabriel Resources, care ar trebui
mai degraba sa se afle in atentia publicului si a autoritatilor din cu
totul alte motive, este prezent in schimb printr-o campanie
inselatoare si agresiva pe toate televiziunile din Romania. Este
revoltator faptul ca Televiziunea Romana este parte a aceastei manevre
mediatice a companiei. Prin acest act, TVR denatureaza misiunea sa de
televiziune publica, in conditiile in care un alt post, comercial, dar
si cu tinuta morala - National Geographic - a retras deja
controversata campanie din emisia canalului. Atragem atentia TVR ca
Seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, Jonathan Scheele, a
reclamat recent‚ lipsa responsabilitatii sociale a media romanesti,
afirmand cu adresa la SRTV ca‚ executivul acesteia ar trebui sa invete
din greşelile din trecut si sa reziste presiunii concurentiale a
pietii pentru a nu afecta calitatea postului. Solicitam TVR in mod
special sa rezilieze contractul cu Gabriel Resources si sa inceteze
imediat difuzarea spoturilor manipulatorii", declara Victor Roncea,
din partea Asociaţiei Civic Media.

"In repetate randuri, pe posturi TV si in publicatii scrise din
strainatate, au aparut reportaje din Romania cu copii ai străzii,
oameni saraci si bolnavi, trafic de copii, talharie si locuri atat de
degradate din punct de vedere al mediului inconjurator incat viata
acolo era prezentata drept un calvar. De fiecare data, grupuri de
persoane (inclusiv politicieni si ONG-uri) au reactionat fervent,
sustinand ca este afectata imaginea Romaniei, ca reportajele sunt
"rauvoitoare" si ca ele stigmatizeaza poporul roman in ansamblu, ba
chiar, prezentand unilateral doar cazuri izolate si "negative", aduc
statului roman prejudicii economice. Daca in cazul reportajelor este
vorba despre „viziunea personala" a echipei de reporteri, in cazul
campaniei Gabriel este vorba de o campanie voita, gandita special ca
atare, prezentand la fel cazuri "unilaterale si negative" si care, la
scara Muntilor Apuseni si a comunitatii din Rosia Montana, aduce toate
prejudiciile sus-menţionate!", a declarat Codruta Nedelcu, Presedinte
Asociatia ARIN.

Reprezentantii societatii civile semnatari ai sesizarii catre CNA
asteapta o reactie ferma, binemotivata si in spiritul transparentei
decizionale din partea acestuia.

* * *

Pentru mai multe informatii contactati:

Alburnus Maior la 0740 342 104 sau [EMAIL PROTECTED] si vizitati
www.rosiamontana.org

Catalina Radulescu, Centrul pentru Resurse Juridice la 0745 138 165
sau [EMAIL PROTECTED] 

Anamaria Bogdan, Greenpeace la 0721 632 396 sau
[EMAIL PROTECTED]

Codruta Nedelcu, Asociatia ARIN la 0740 026 091 sau
[EMAIL PROTECTED]









*** sustineti [romania_eu_list] prin 2% din impozitul pe 2005 - detalii la 
http://www.doilasuta.ro ***

 



 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/romania_eu_list/

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 


Raspunde prin e-mail lui