Traian Băsescu şi Tăriceanu au ajuns să se ia la întrecere până şi pentru imaginea celui care moare cel mai tare de grija sinistraţilor din judeţele de la Dunăre. Dacă luni preşedintele e în Galaţi, marţi primul-ministru e în Constanţa. Pentru ca miercuri Tăriceanu să aterizeze la Tulcea - iar joi Băsescu negreşit la Giurgiu. Şi tot aşa o săptămână încheiată, când o iau de la capăt. Cu ce folos, nimeni nu pare să poată spune foarte precis. În ce mă priveşte, rămân la părerea că nici măcar cei doi nu se aleg cu vreun mare câştig. Apropo, mă gândesc cam ce-o fi fost la gura electoratului sinistrat când Tăriceanu a găsit că pentru ravagiile făcute de Dunăre e cazul să dea vina pe Ceauşescu. Ca şi cum, de şaisprezece ani, de când se află ei la vârful politicii româneşti, d-nii Tăriceanu, Patriciu şi toţi ceilalţi politicieni ar fi mişcat vreun deget ca să îndrepte ceva din ceea ce a făcut rău Ceauşescu în materie de „îndiguiri", „desecări" ş.cl.
Dar la altceva voiam să mă refer legat de vizitele atât de mediatizate ale preşedintelui şi premierului în judeţele dunărene. Aflat în judeţul Dolj, Traian Băsescu a fost interpelat de un reporter de la „Realitatea Tv" de ce nu a vizitat şi comuna Rast – una dintre cele mai lovite, se pare, de revărsarea Dunării. Nici n-a apucat ziaristul să-şi termine fraza că Băsescu s-a şi dezlănţuit. Voi ziariştii de la „Realitatea Tv" faceţi numai demagogie, a spus el, continuând apoi: „Mă duc unde şi când trebuie, iar ţie n-o să-ţi răspund numai pentru că ai o abordare agresivă. Ştii tu câte sute de mii de oameni au rămas fără toată averea lor din cauza lui Ovidiu Vântu, patronul tău? Atunci lasă demagogia, băiatule, şi nu mai plânge tu de mila oamenilor." Iată aşadar aici un episod care mi se pare că merită câteva comentarii. Unele ţinând strict de cele întâmplate iar câteva în legătură cu cele întâmplate.
Mai întâi ar fi de notat o nouă reacţie deplasată a lui Traian Băsescu. De când a ajuns la Cotroceni, din raţiuni numai de el ştiute (dar în legătură cu care se pot face lesne speculaţii), Traian Băsescu îi împarte pe unii dintre „oamenii de afaceri", îndeosebi pe cei aflaţi în atenţia justiţiei, în băieţi buni şi băieţi răi. Astfel, ca un exemplu, în vreme ce liberalul Dinu Patriciu stă aproape încontinuu în cătarea prezidentului, Băsescu şi Gigi Becali sunt pe cale să reînvie parcă legenda lui Castor şi Polux (cei mai nesensibili ori puşi mereu pe băşcălie sugerează că s-ar cuveni vorbit mai degrabă de Lolek şi Bolek). Patronul „Realităţii Tv", Sorin Ovidiu Vântu, e clar că se numără şi el printre cei foarte antipatizaţi la Cotroceni. Şi puţină lume ar putea să spună dacă antipatia i se trage de la ceea ce a făcut în anii din urmă ori de la orientarea de astăzi, vădit anti-prezidenţială, a televiziunii sale. Orientare care, la rândul ei, pare să se explice mai degrabă prin aceea că preşedintele îi încurajează pe procurori să finalizeze dosarele lui Vântu decât prin, să zicem, opţiunile de politică externă ori de mediu ale şefului statului.
Aşadar, este evident că Traian Băsescu are toate motivele să fie nemulţumit de campania agresivă pe care „Realitatea Tv" o duce de câteva luni împotriva sa. Însă la fel de evident este şi că unui preşedinte nu-i este permis să se răfuiască în felul în care a făcut-o cu un ziarist. Şi asta nu doar pentru că standardele de conduită ale unui înalt demnitar al statului sunt cu totul altele decât cele pe care şi le poate permite un Gigi Becali de exemplu, ci şi pentru că Traian Băsescu era obligat inclusiv prin lege să răspundă – altfel de cum a răspuns – întrebării pe care i-o pusese ziaristul lui Vântu. Unei întrebări vizând o informaţie de interes public (cum indiscutabil fusese cea pusă de ziarist), nici o instituţie sau autoritate publică, nici chiar şeful statului, nu poate răspunde cu „Vouă, celor de la <Realitatea Tv>, nu vă răspund pentru că eu din principiu nu discut cu tuberculoşii şi cu cei agresivi". În litera şi spiritul Legii informaţiilor publice, Traian Băsescu se afla acolo în calitate de reprezentant al unei instituţii publice care „utilizează resurse financiare publice" şi care are obligaţia să furnizeze celor care îi cer „orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile" instituţiei respective. Nu-mi fac iluzii că, în faţa unei asemenea argumentări, Traian Băsescu ar reacţiona altfel decât cu o grimasă plictisită. Cunoaştem bine personajul. Şi totuşi, într-o lume normală conducătorii cam aşa ar trebui să se poarte, şi nu după cum s-au obişnuit pe bulevard, pe covertă ori la instrucţie cu răcanii.
Asta pe de o parte. Pe de alta, însă, nici problema presei în discuţie nu e deloc mai roz. „Realitatea Tv", dar şi celelalte televiziuni private şi ziare, servesc nu o dată interese deloc legitime – şi cu mijloace prea puţin acceptabile. Iar în aceasta avem o temă de fond a societăţii româneşti, în legătură cu care nu am absolut nici o dificultate să înţeleg de ce „elita noastră intelectuală", „societatea civilă" etc o ignoră cu desăvârşire. Două dintre marile probleme ale României „post-comuniste" – foarte strâns legate între ele – au fost (şi sunt în continuare şi astăzi) corupţia şi prezenţa masivă a oamenilor vechiului sistem, ai Securităţii mai ales, în politică, afaceri, justiţie, servicii secrete ş.a.m.d. Or lucrurile nu aveau, nu au şi nu vor avea cum să se îndrepte atâta timp cât presa însăşi, în marea ei majoritate, e parte a unui sistem atât de grav bolnav. Răul din politică, cel din presă, slăbiciunile „societăţii civile" şi toate celelalte formează un cerc vicios care pare să se închidă atât de bine încât prea puţini mai sunt cei care mai speră. Iar problema cea mai serioasă nu e că de nicăieri nu vine nici cea mai vagă idee despre ceea ce ar trebui făcut, ci că – din cauze asupra cărora intenţionez să mă opresc miercurea viitoare – absolut nimeni nu se gândeşte că despre aceste lucruri ar trebui măcar discutat.
P.S. Tocmai l-am văzut la televizor pe Vladimir Tismăneanu, alesul lui Băsescu în fruntea Comisiei prezidenţiale de analiză a dictaturii comuniste, într-un dialog cu Ion Cristoiu – fostul său tovarăş de convingeri comuniste, în presa trecutului regim. Fiu al tatălui său (un stalinist sinistru), dar şi un privilegiat al regimului pe care este presupus a-l „analiza", Tismăneanu a explicat senin că alegerea sa este să se vorbească nu despre un „proces al comunismului" ci despre „decomunizare", şi nu despre „regimul comunist criminal", ci despre „regimul comunist ilegitim". Cât despre neacceptarea lui Paul Goma în Comisia lui, Tismăneanu a răspuns cu o jumătate de frază, din care telespectatorii nu au putut înţelege absolut nimic, anume că scriitorul exilat „are alte standarde decât ale mele în privinţa funcţionării unei asemenea Comisii" (pentru cei care încă nu ştiu, Tismăneanu s-a folosit aici de un pretext diversionist de doi bani, acela că Paul Goma a publicat în Jurnalele sale o scrisoare pe care el i-a trimis-o). Aşadar, dacă în cele din urmă procesul comunismului se va dovedi o farsă, aşa cum deja eu unul bănuiesc că se va dovedi, să ne aducem aminte şi de aceste declaraţii ale lui Tismăneanu. Precum şi cine este autorul lor, cine este cel care l-a numit unde l-a numit şi de toate cele pe care nu trebuie să le uităm pentru câte ni se întâmplă
*** sustineti [romania_eu_list] prin 2% din impozitul pe 2005 - detalii la http://www.doilasuta.ro ***
| Dvd region free | American politics | Region free dvd player |
YAHOO! GROUPS LINKS
- Visit your group "romania_eu_list" on the web.
- To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]
- Your use of Yahoo! Groups is subject to the Yahoo! Terms of Service.
