Dacă te hotărăşti să treci, pentru prima dată, pragul Palatului Cantacuzino
de pe Calea Victoriei, pentru a vizita muzeul dedicat celui mai important
compozitor român, afli cu surprindere că cinstirii memoriei lui George Enescu îi
sunt rezervate doar trei camere. Acestea sunt de altfel singurele care pot fi
vizitate de public din imensa clădire care se numără printre cele mai importante
monumente de arhitectură ale Bucureştiului. Mai poţi vedea, în curtea din spate,
alte trei încăperi ale imobilului mult mai mici în care Enescu prefera să
locuiască, transformat acum în casă memorială, şi cam atât. Restul spaţiilor,
aproape 90 la sută din suprafaţă, sunt folosite de Uniunea Compozitorilor şi
Muzicologilor din România care, deşi le ocupă gratuit, încasează bani de pe urma
lor închiriindu-le unui restaurant şi unor firme care şi-au deschis aici
birouri.
În 1967, Maruca Enescu, văduva celebrului compozitor
român, dona Palatul Cantacuzino şi alte două imobile vecine Muzeului Enescu. Una
dintre condiţiile exprese impuse statului român era ca Muzeul «George Enescu»,
ce poartă numele marelui dispărut şi care, prin activitatea ce depune, îi
cinsteşte memoria şi numele, să nu fie împiedicat niciodată de nimeni în
continuarea menirii sale şi să rămână în permanenţă sub tutela exclusivă a
Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă. În ciuda acestei prevederi, în
1991, printr-un protocol încheiat cu Ministerul Culturii, Uniunea Compozitorilor
primeşte în folosinţă gratuită, timp de 30 de ani, cea mai mare parte a
spaţiului pe care Maruca Enescu îl donase Muzeului. Acesta s-a transformat apoi
în sursă de venit pentru uniune, chiar sub conducerea actualului ministru al
Culturii, Adrian Iorgulescu, ocupant între 1991 şi 2005 al funcţiei de
preşedinte al UCMR. În acest moment, într-unul din imobilele muzeului se află
restaurantul La Taifas. Pe una dintre intrările palatului Cantacuzino pot fi
citite siglele unor firme din domeniul publicităţii: Euro RSCG Bucharest şi
MPG Media Planning Group. În clădire îşi mai au sediul şi alte câteva
instituţii mai apropiate totuşi de domeniul muzical: organismul de gestiune
colectivă a drepturilor de autor UCMR-ADA, Editura Muzicală şi revista Muzica -
toate acestea însă funcţionând într-un spaţiu donat statului Român cu scopul
explicit de a omagia personalitatea lui George Enescu.
Situaţia este
una dezavantajoasă pentru muzeu, el neprimind nimic în schimbul folosirii
clădirilor de către uniune. E un spaţiu superb închis, inaccesibil publicului.
Au fost multe dăţi când vizitatorii s-au arătat nemulţumiţi că au plătit biletul
crezând că vor vedea toată clădirea, dar nu au putut intra decât în trei
încăperi, explică pianista Ilinca Dumitrescu, directoarea Muzeului George
Enescu. La rândul său, Virgil Niţulescu, secretar de Stat în Ministerul
Culturii, instituţia în subordinea căreia se găseşte muzeul în acest moment, îşi
exprimă o serie de nemulţumiri: Aceasta este o problemă şi din punctul meu de
vedere pentru că muzeul acesta e destul de modest mă refer la partea din faţă.
Expoziţia din partea din spate îmi place însă cum arată, are o concepţie
muzeografică bună. Din păcate, e prost întreţinută. Partea din faţă însă este
modestă şi aşa a fost făcută, de la deschidere, din 1995. Spaţiile Muzeului
Enescu reprezintă o problemă care nu a fost niciodată discutată serios. Din
punctul meu de vedere ar fi fost normal ca muzeul să aibă un spaţiu mai mare în
clădire. Sigur, e important să ai şi ce să expui, pentru că nu poţi să arăţi,
spaţii goale.
În schimb, fostului preşedinte al Uniunii Compozitorilor,
Adrian Iorgulescu, acum ministru al Culturii, situaţia i se pare una normală.
Muzeul e cel care a beneficiat de un act de donaţie, dar acolo a funcţionat din
1953 Uniunea Compozitorilor. Practic,
acelaşi spaţiu era ocupat în aceeaşi măsură ca şi acum, în momentul donaţiei,
afirmă ministrul susţinând că donaţia ar consfinţi chiar această realitate. Un
alt argument în favoarea ocupării de către uniune a spaţiului îl constituie
investiţiile făcute de aceasta în clădire Uniunea Compozitorilor a făcut în
1991, acolo, lucrări care s-au situat la peste 150.000 dolari, o sumă foarte
mare la vremea aceea, care a însemnat consolidarea şi repararea întregii
clădiri, inclusiv a spaţiilor ocupate de muzeu. Ca urmare a acestui efort
financiar extraordinar, s-a semnat atunci un acord prin care se dădea Uniunii
Compozitorilor drept de folosinţă gratuit, timp de 30 de ani, pe spaţiile pe
care le ocupa la data aceea.La fel de firească este, în opinia ministrului, şi
închirierea spaţiilor donate de Maruca Enescu. Uniunea Compozitorilor a
închiriat ca să-şi completeze veniturile, mi se pare un lucru foarte normal.
Toate uniunile de creaţie şi-au închiriat spaţiile pentru a putea trăi. Uniunea
Scriitorilor a închiriat tot palatul Vernescu ca să aibă din ce să trăiască,
argumentează Iorgulescu, ignorând totuşi un amănunt semnificativ: Casa Vernescu
nu a fost donată precum Palatul Cantacuzino cu scopul explicit de a păstra
memoria lui Enescu.
Disputa dintre Uniunea Compozitorilor şi Muzeul
Enescu, privind spaţiul, pare să fi creat şi victime - chiar directoarea
muzeului. Odată ce fostul preşedinte al uniunii a devenit ministru al Culturii,
iar muzeul a fost trecut din nou de acesta în subordinea Ministerului Culturii,
ministerul a trimis o comisie de control pentru a-i analiza activitatea. Cum
controlul nu a avut rezultate spectaculoase, directoarea Muzeului Enescu, Ilinca
Dumitrescu, a fost chemată la minister să-şi prezinte, conform legii, proiectul
de management. Iar pentru a se asigura de imparţialitatea comisiei care îl
analizează, ministrul l-a numit preşedinte al acesteia pe Gheorghe Firca, chiar
soţul fostei directoare a Muzeului Enescu, pe care Ilinca Dumitrescu a
înlocuit-o în funcţie în 1994. Comisia a respins proiectul de management
săptămâna trecută, deşi legea impunea ca proiectul să fie susţinut de
directoare, în cadru unui interviu, iar aceasta nu a putut fi prezentă din
motive medicale.
