> Un roman uluieste Europa
> 25 Mai 2006
> Petre Badica
>
>   Aradeanul Daniel Funeriu este, la 35 de ani, unul
> dintre cei mai apreciati chimisti din lume. Recent,
> el a primit cea mai mare suma de bani oferita de UE
> pentru un singur grup de cercetare. Povestea vietii
> lui are un dramatism aparte, amplificata de fuga in
> Occident inainte de 1989.
>  
>
>   La 35 de ani, Daniel Funeriu este doctor in chimie
> si a lucrat in importante centre de cercetare de pe
> trei continente. Povestea vietii lui are un
> dramatism aparte, amplificata de fuga in Occident
> inainte de Revolutie.   Intr-o incercare de a
> recupera o minte sclipitoare atrasa de Japonia,
> Europa i-a oferit o bursa de doua milioane de euro,
> iar Universitatea Tehnica din München i-a pus la
> dispozitie pentru cercetari alte doua milioane de
> euro. Obiectivul sau: dezvoltarea de tehnologii care
> sa permita "deconvulsia complexitatii biologice la
> nivel molecular, cu aplicatii directe in
> descoperirea medicamentelor". Altfel spus, gasirea
> unor metode pentru intelegerea modului de
> functionare ale organismelor la nivel molecular,
> proces necesar in combaterea bolilor.
>   Copilaria, in curtea Regelui Mihai
>   Amintiri din copilaria petrecuta pe malul
> Muresului sau in gradinita din curtea palatului
> regal de la Sarvarsin l-au insotit pretutindeni: "Am
> trait in cinci tari, dar nicaieri nu m-am simtit
> atat de impacat cu lumea ca la Savarsin. Paradoxal,
> poate, mi-as caracteriza copilaria ca fericita.
> Paradoxal, pentru ca la 5 ani mi-am pierdut mama
> intr-un accident rutier".
>   Bunicul sau asculta Europa Libera si in mintea
> copilului de atunci s-a nascut ideea de a fugi de
> comunism. Legendele locale despre Regele Mihai,
> plimbarile sale, curtea sa, i-au fost povestite de
> cei mai batrani. "La Savarsin este un drum care duce
> de la castel la gara. A fost facut de rege inainte
> de razboi fiindca avea masina. Si azi este
> impecabil, in pofida faptului ca pe el au trecut
> masini agricole."
>   Fugit din Romania la 17 ani
>   O vreme a visat sa devina padurar. In final, nu
> s-a mai inscris la liceul silvic si a ajuns la
> sectia de chimie-biologie a actualului "Colegiu
> banatean" din Timisoara. Gandul de a pleca din
> Romania nu l-a parasit niciodata: "In august 1988
> aveam 17 ani si eram in clasa a XI-a. Am avut sansa
> de a pleca intr-o vacanta in strainatate. Nu am spus
> nimanui ca nu o sa ma mai intorc. Pe peronul Garii
> de Nord, cand mi-am luat ramas bun de la tatal meu,
> m-am gandit ca poate nu o sa-l mai vad 20 de ani".
> Ajuns in Franta, s-a prezentat la prefectura pentru
> a cere azil politic. Neputand aduce dovezi concrete
> in acest sens si fiind minor, i-au spus ca nu are
> nicio sansa.
> Norocul a fost de ordin birocratic, francezii
> confundand durata legala a sederii de o luna cu
> valabilitatea pasaportului care era de cinci ani si
> i-au facut acte de... student strain.
>   Paznic intr-un internat francez
>   "Persoana care m-a invitat la Strasbourg mi-a spus
> ca ma poate tine doar o luna. Dupa ce m-am inscris,
> in prima zi de scoala la Liceul International din
> Strasbourg am luat cele mai mari note la niste
> lucrari de control. Am fost convocat la director.
> Cand i-am spus ca peste doua saptamani nu voi mai
> avea unde sta, uimit de situatie, de rezultatele si
> de varsta mea mi-a repartizat o camaruta. Aveam
> obligatia sa fac, uneori, pe paznicul de noapte al
> internatului. La sfarsitul anului am fost rasplatit
> cu o suma echivalenta cu 6.000 de euro pentru locul
> al doilea la olimpiada nationala de chimie a
> Frantei. Am stiut ca nu ma mai pot intoarce din
> drum".
>   "Il aducem acasa in trei rate"
>   In tara, Daniel a fost exmatriculat si dat exemplu
> negativ in fata liceului. Luni intregi, Securitatea
> a lasat ca teama de represalii sa se instaleze in
> familia tanarului pe care nu a deranjat-o nici macar
> cu o intrebare. Intr-un final, au descins la bunici,
> de la care au incercat sa obtina informatii despre
> cel plecat. Se gandeau ca fusese o operatiune
> planificata intre tata si fiu.
> Ulterior, au inceput presiuni subtile asupra tatalui
> si vizite la Militie tarziu in noapte. Pe 6
> decembrie 1989, tatalui i s-a spus "ori il aduci
> inapoi ori il trimitem in trei rate". Revolutia a
> venit ca o izbavire.
>   Unele universitati din Romania sunt masini de
> facut bani
>   Cred ca suntem tara cu cei mai multi profesori,
> doctori universitari pe cap de locuitor. Am intrat
> intr-o facultate si am vazut un panou cu cadrele
> didactice. Am avut sentimentul ca am in fata un
> arbore genealogic: tata, mama, fiu, nora, fiica,
> unchi... Nu era facultatea X, era facultatea lui X.
> Sunt multe universitati particulare al caror singur
> scop este sa faca bani.
>   Este o eroare ale carei rezultate catastrofale se
> vor vedea multi ani de acum inainte. Cine a permis
> acreditarea acestor universitati? Desigur, exista
> presiuni politice, o goana a politicienilor dupa
> titluri...
>   Cunosc studenti care termina o facultate privata
> si care au trecut pe acolo o data la doua saptamani.
> Sistemul este total distorsionat. Menirea
> universitatilor, acum, este aceea de a educa masele,
> lucru care nu ar fi neaparat rau daca ar fi bine
> facut. Tipul de educatie pe care unele universitati
> pretind ca o ofera ma face sa ma gandesc la
> evanghelizarile in masa practicate pe stadioane.
> Astazi, din pacate pentru studentii buni, nu mai
> inseamna nimic faptul ca ai facut o facultate.
>   Elitele trebuie sa se implice in actul decizional
>   "Ar fi necesar ca elitele, dupa ce stabilesc
> criterii foarte clare pentru a le identifica, sa se
> constituie in grupuri consultative. Aceste grupuri
> nu trebuie sa devina consilierul lui Basescu sau
> Tariceanu, ci al presedintiei sau al guvernului, sa
> functioneze ca o structura independenta de
> persoanele care conduc aceste institutii. Daca
> acesti tineri ar dobandi o influenta in actul
> decizional, ar fi si o revansa fata de comunism. Am
> putea arata ca avem puterea sa ne asumam trecutul si
> sa vedem ca anumite eforturi, care au fost gresit
> argumentate in comunism, pot fi captate, si de pe
> urma lor se poate obtine un beneficiu pentru
> Romania."
>   Prizonier in "batalia pentru creiere" dintre
> Europa, SUA si Japonia
>   Franta. Doctor la 28 de ani
> Imediat ce a luat bacalaureatul, a fost recrutat in
> "Classes Preparatoires aux Grandes Ecoles". Dupa doi
> ani, intra intr-un Grand Ecole pe care-l termina ca
> sef de promotie. Daniel ajunge in biroul lui Jean
> Marie Lehn, proaspat laureat al Premiului Nobel,
> care ii incredinteaza un prim proiect de cercetare.
> Primeste si un salariu modest care-i permite sa
> renunte la munca de chelner intr-un restaurant de
> scoici si de meditator de ocazie. In 1989, Daniel
> obtine un post universitar la College de France. In
> 1999 si in aceeasi zi in care a ajuns in Franta, 13
> august, paraseste aceasta tara.
>   SUA. "Viata sociala nu a corespuns stilului meu"
> Daniel a ajuns in SUA, langa San Diego, la The
> Scripps Research Institute, specializat in cercetari
> biochimice. "Perioada americana mi-a oferit o mare
> deschidere intelectuala si o perspectiva unica
> asupra stiintei. Dar si certitudinea ca viata
> americana nu corespunde stilului meu. In societatea
> americana, progresul vine din conflictul, uneori
> brutal, de idei. Pentru a ma statornici in
> California ar fi trebuit sa duc un razboi cu mine
> insumi", isi aminteste cercetatorul. Un coleg
> japonez i-a facut o oferta tentanta. La o zi dupa ce
> a trimis CV-ul unui institut important (AIST), a
> fost invitat in Japonia.
>   Japonia. Respectul pentru societate primeaza
> Interviul a durat doua saptamani. "La 15 minute dupa
> ultimul "interogatoriu" la care au participat 20 de
> profesori am primit contractul. Pretutindeni,
> societatea creeaza o presiune asupra caracterului
> individului. In Japonia exista un echilibru intre
> individualism si societate. Faptul ca fiecare vrea
> sa castige mai bine, sa aiba o masina buna, toate
> aceste dorinte personale nu duc la o societate
> lichefiata si destructurata in care respectul pentru
> celalalt nu exista, in care lupta pentru
> supravietuire distruge totul. Lupta pentru promovare
> este dura, dar e facuta respectand echilibrul
> societatii", constata Daniel.
>   Germania. Contract de fotbalist
> A prospectat o eventuala revenire in Europa, dar
> conditiile materiale si de cercetare erau
> inferioare. A declinat oferta de a conduce un grup
> de cercetare la "Max Planck" Institute. Constienta
> de existenta unor decalaje intre dezvoltarea
> stiintei in Asia si SUA, pe de-o parte, si Europa pe
> de alta, Comisia Europena a demarat proiectul "Marie
> Currie Excelence Grants", acordand 20 de granturi
> anual, in valoare de doua milioane de euro. Daniel a
> depus un proiect si, dupa ce a fost declarat
> castigator, Universitatea Tehnica din München i-a
> pus la dispozitie cadrul tehnic necesar desfasurarii
> cercetarilor.
>   Cercetator pe trei continente
>   > Nascut pe 11 aprilie 1971, in Arad, casatorit
>   > 1989 - absolvent al "Lycee International des
> Pontonniers"
>   > 1991-1994 - urmeaza Grande Ecole - Institutul de
> chimie, Strasbourg
>   > 1995-1998 - asistent universitar la
> Universitatea "Louis Pasteur" din Strasbourg
>   > 1998, devine doctor la Universitatea "Louis
> Pasteur"
>   > 1988-1989 - conferentiar la College de France
> din Paris
>   > 1999-2002 - cercetator stiintific asociat la The
> Scripps Research Institute, California, SUA
>   > 2000-2006 - lider de proiect in chimie biologica
> la National Institute of Advanced Industrial Science
> and Technology, Osaka, Japonia
>   > 2006 - castiga o bursa de doua milioane de euro
> oferiti de Uniunea Europeana pentru constituirea
> unui grup de cercetare. Misiunea acestuia este
> descoperirea unor medicamente pe baza analizelor
> efectuate asupra complexitatii biologice la nivel
> molecular. Cercetarile au loc la Universitatea
> Tehnica din München.
>   > Membru in comitetul director al Asociatiei
> Ad-Astra.
>   "In zece ani va aparea o generatie de aur a
> stiintei romanesti"
>   EVZ: Se poate face o paralela intre capsunarii
> pribegi prin Europa si oamenii de stiinta plecati in
> Europa?
> Daniel Funeriu: Dupa Revolutie, cei care erau
> implicati in stiinta ar fi facut orice sa plece, sa
> devina fie si "capsunarii stiintifici" ai Europei.
> Unii au reusit sa intre in elita stiintei mondiale.
> In comunism eram indopati cu stiinta, mergeam la
> olimpiade internationale pentru ca asa cerea
> partidul. Dupa Revolutie, majoritatea covarsitoare a
> acestor olimpici au plecat in strainatate. Asa cum a
> existat o generatie de aur in fotbal, pentru ca
> Ceausescu si-a pus in cap sa castige trofee
> internationale, asa va exista, peste 10 ani, o
> generatie de aur a romanilor in stiinta mondiala
> formata din cei care in anii ‘80 erau la liceu. In
> stiinta, maturitatea se atinge la 45 de ani. Ii veti
> gasi pe acesti tineri la Yale, Stanford, Harvard,
> Riken, AIST, "Max Planck", iar pe unii chiar in
> Romania. Important este sa se gaseasca un mod prin
> care acesti oameni sa poata influenta dezvoltarea
> societatii.
>   Ce rol pot juca politicienii?
> Este responsabilitatea clasei politice sa foloseasca
> performantele stiintifice si umane ale celor
> plecati. Este o dubla responsabilitate. Pe de-o
> parte, responsabilitatea politicienilor fata de
> inteligenta poporului. Ce facem cu aceasta
> inteligenta? O trimitem la cules capsuni?
> Responsabilitatea politicienilor nu este sa ia
> masuri pompieristice pentru ca asa cere UE.
> Politicianul ar trebui sa se gandeasca la
> organizarea unei societati in care inteligenta unui
> copil de sase ani sa se dezvolte armonios.
>  
> Care este rolul elitelor?
> A doua parte a acestei duble responsabilitati este
> aceea a elitelor fata de natiunea care le-a oferit
> atatea. Eu nu am fugit de Romania si de poporul
> roman. Eu am fugit de comunism. Sa nu avem
> resentimente fata de Romania pentru ca avem
> resentimente firesti fata de comunism, Iliescu sau
> altcineva. Este o datorie pe care o avem fata de
> acest popor, care mie, pana la 17 ani, mi-a dat
> foarte multe: o anumita educatie, un mod de a gandi,
> o structura afectiva aparte. Este randul nostru sa
> dam inapoi. Fiecare dupa puteri.
>   Exista o rasturnare a valorilor?
> Omul nou creat in comunism a existat cu adevarat si
> s-a perpetuat. Prin deplasari masive de oameni de la
> tara la oras, de exemplu. Schimburile sociale foarte
> rapide si nenaturale care au avut loc in comunism si
> atitudinea iresponsabila fata de evolutiile sociale
> in cei 16 ani care au urmat reprezinta sursa
> destructurarii sociale. Sursa bolii care macina
> societatea actuala este lipsa unui efort national
> serios in educatie. Ceea ce s-a intamplat in
> educatie in ultimele decade este un atentat la
> adresa viitorului tarii.
>   Puteti fi mai explicit?
> Sa ne inchipuim traseul pe care-l parcurge "mintea"
> unui copil. Acesta merge in clasa intai intr-o
> scoala in care grupul sanitar este insalubru si
> locuieste intr-un bloc unde nimic nu este pus la
> punct. Urmeaza un liceu unde observa ca premiul
> intai este luat de un copil mai slab, dar care a dus
> o atentie profesoarei. Intra la facultate muncind
> din greu, dar vede ca si colegul lui a intrat cu
> pile. Se cazeaza intr-un camin studentesc unde nimic
> nu functioneaza. Structura intelectuala a acestui
> copil, atunci cand devine matur, va fi complet
> pervertita de aceste lucruri. Daca el, in 20 de ani
> de scoala, nu a vazut un singur lucru bine facut,
> cum va scapa de reflexul de a nu da sau lua spaga
> sau de a nu respecta legea?
>   Exista si schimbari in bine...
> Desigur. Observatia mea este ca, in Romania actuala,
> tot ceea ce functioneaza, ceea ce progreseaza, este
> rezultatul eforturilor unor oameni care au dezvoltat
> ceva pe cont propriu si care tin societatea pe
> umerii lor. Acestia sunt oamenii care duc in spate
> cele 5-6 procente de crestere economica. Majoritatea
> lucrurilor care nu functioneaza sunt rezultatul unei
> erori de sistem si de conceptie.
>   False modele - Cand il vor ignora romanii pe Gigi
> Becali
>   "Locuind in strainatate, auzisem de Gigi Becali,
> dar nu-i vazusem figura.
> In Romania fiind, m-am uitat la televizor si am
> vazut un tip care m-a facut sa rad. Am crezut ca
> asist la o emisiune umoristica si imi ziceam, uite
> ce actor bun e omul asta. La un moment dat am auzit
> numele lui Becali si mi-am zis ca este un imitator
> al lui.
> Ulterior mi-am dat seama ca in studio era chiar
> Becali. Nu am simpatii fata de Becali, dar dintr-un
> punct de vedere isi merita "aprecierea" unei parti a
> populatiei - a facut un lucru util, case pentru
> sinistrati.
> Omul care intra in noua casa il iubeste sau nu pe
> Becali? Ce-i pasa lui ca Becali face pe maimutoiul
> la televizor? Nu inteleg de ce trebuie sa jucam
> rolul unor primadone care striga "ce prost e poporul
> roman ca-l simpatizeaza pe Becali". Eu intreb - nu
> sunt aceste asa-zise elite intr-un decalaj total,
> rupte total de ceea ce-l preocupa pe omul obisnuit?
> Romanul este interesat sa afle la ce scoala trebuie
> sa-si dea copilul, cum poate castiga un ban in plus,
> cum sa traiasca mai bine.
> Or, Becali se adreseaza exact omului cu stomacul gol
> si poate acelui misticism primar care prinde bine la
> o parte din noi. Elitele trebuie sa aiba in vedere
> aceste realitati si sa gaseasca solutii practice.
> Cand vor realiza acest lucru, cu certitudine nimeni
> nu va mai fi interesat de fenomenul Becali."
>   Atitudine - "Copiii strazii sunt responsabilitatea
> societatii"
>   "Ne pretindem foarte evlaviosi si cu frica lui
> Dumnezeu, dar mi-as dori sa inteleg prin ce mecanism
> pervers este posibil sa construim "Catedrala
> Mantuirii Neamului", dar, in acelasi timp, sa avem
> sute de copii care cersesc la intersectii? Cum este
> posibil sa nu avem coeziunea necesara eradicarii
> unui fenomen demn de partea intunecata a Evului
> Mediu, dar in acelasi timp sa cautam o "mantuire"
> abstracta si neacoperita factual? Drumul catre o
> purificare morala nu presupune oare purificarea
> societatii de metehnele care o macina inainte de a
> fi pregatiti pentru o comunicare de ordin superior?
> Sigur, vor fi mereu parinti care-si abandoneaza
> copiii, dar trebuie sa avem mecanisme care sa
> rezolve aceasta rusine. Este responsabilitatea
> societatii sa stearga aceasta pata de pe obrazul
> nostru, si nu responsabilitatea trecatorului care,
> induiosat, ii da copilului 10 lei sau 100.000 de
> lei."
>  
>  


*** sustineti [romania_eu_list] prin 2% din impozitul pe 2005 - detalii la http://www.doilasuta.ro ***









SPONSORED LINKS
Dvd region free American politics Region free dvd player


YAHOO! GROUPS LINKS




Raspunde prin e-mail lui