Dragele mele, dragii mei,
De mai bine de 10 ani in invatamantul public din Romania se
manifesta o tendinta a Bisericii de a controla o cat mai mare zona a
educatiei.
Desi ilegal, in fiecare an Ministerul Educatiei, prin
inspectoratele scolare judetene, titularizeaza catedre/posturi pentru
disciplina Religie care, in conformitate cu prevederile Constitutiei Romaniei
si ale Legii invatamantului este disciplina facultativa.
In conditiile in care predarea religiei in scolile publice
este una confesionala, titularizarea catedrelor/posturilor de religie
permite cadrelor didactice care predau aceasta disciplina numai cu acordul
cultului religios respectiv sa acceada la functii didactice de conducere sau
la functii care depasesc satutul acordat in unitatile publice de invatamant
unei discipline facultative.
Unele dintre valorile Bisericii intra insa in conflict cu
valorile asumate si promovate prin sistemul educational al unui stat de drept,
ceea ce implica un evident conflict de interese.
Acest fapt probeaza ca in unitatile publice de invatamant din
Romania se urmareste interesul Bisericii, in detrimentul interesului superior
al copilului.
Asociatia Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta,
oficiul Buzau, a sesizat Ministerul Educatie si Cecetarii si Autoritatea
Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si un inspectorat scolar
judetean santinela (Buzau) pentru retragerea imediata de la concursul de
titularizare, a catedrelor/posturilor de religie.
Va rugam sa cititi si ati face un mare serviciu, in primul
rand copiilor, daca ati distribui comunicatul de presa
atasat.
Cu respect,
Emil Moise
Director de programe
Asociatia Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta,
oficiul Buzau
Emil Moise
Sneak preview the
all-new
Yahoo.com. It's not radically different. Just radically better.