|
Stimate domn,
Ma bucur ca putem avea acest schimb decent de idei. Cu
privire la cele de mai jos, as preciza, printre altele ca nu scrie nici unde ca
cineva e tampit. Si nici nu se da de inteles acest lucru din ceea ce am descris
noi. Am spus ca mintea rational, daca preia ceea ce a fost acolo are tendinta de
a fi de acord cu proiectul. Ca si o alternativa. Probabil din multe altele,
unele mai bune, altele mai putin bune. Nu sunt atat de naiv sa cred ca acest
proiect e cel mai bun sau cel mai prost. E o varianta. Si tocmai pentru ca am
senzatia ca nu s-a spus tot, am precizat ca " imi doresc sa strang si
pozitii mai hotarate ale opozitiei care poate sa schimbe perceptia de pana acum,
din vizita la fata locului care lasa impresia ca acest proiect este o varianta
mai buna decat a lasa lucrurile asa cum au fost". Aici trebuie sa
recunosc ca dorinta mea nu a ramas fara ecou, domnisoara Sorana Olaru de la
Alburnus Maior mi-a raspuns si mi-a adus niste date pe care nu le aveam. Imi
pare rau ca nu a putut sa ia parte la vizita acolo dar probabil ca o sa o
intalnim la dezbaterile publice.
Ma astept in general la argumente. Cu tot respectul
dar argumente nu sunt cele de genul celor descrise mai jos, "Singurul motiv
de a considera proiectul "bun" pe care mi-l pot imagina este faptul ca firma se
angajeaza "sa distribuie prezervative gratuit", cu toate ca ar fi fost cu mult
mai bine pentru Rominia daca parintii lui Frank Timis sau Alan Hill sau Ashton
ar fi folosit prezervative la vremea lor!"
Acestea sunt remarci haioase pentru o campanie de
imagine dar imi doresc sa vad mai multe lucruri decat o campanie de imagine in
aceasta dezbatere. Pana una alta, mie poate imi este foarte simplu si poate si
altora, sa tastez de la un PC idei despre ce cred eu. Dincolo de mine si de
dumneavoastra sunt oameni care au probleme si doresc sa si le rezolve. Prin
acest proiect sau prin altele din paleta de propuneri ce bat acum la portile
lor. Dar prin ceva !
Nu e nevoie sa luati prea multe elemente in calcul
pentru a gasi motive pentru care, economic, consideram ca e o propunere buna.
Eu pot sa argumentez ca si economist unele cifre si unele opinii. Dar nu e
treaba mea si nu doresc sa ma erijez intr-un aparator. Plus ca nu se
pot lua in calcul doar argumente economice. Trebuie sa se adauge si aspectele
sociale, culturale, legale, de dezvoltare durabila, etc. Nu e nevoie sa
cautati substraturi unde nu exista. Chiar discutam pe argumente.
Cu privire la studiul de impact, nu sunt in masura
sa ma pronunt prea mult. In mod normal ar trebui, ca si cetatean al acestui stat
sa am o siguranta ca statul va analiza obiectiv acel studiu. Evident ca si
eu si multi altii, daca descoperim lucruri care nu se sustin in realitate avem
posibilitatea sa il contestam.
Recunosc ca in general nu am o incredere prea mare in
institutiile statului roman. Insa am speranta ca in acest caz sa isi faca
datoria ceva mai mult decat de obicei. Fie si prin faptul ca reflectoarele sunt
atintite asupra lor.
Referitor la ce face o companie, care e scopul ei,
cred ca stim cu totii ca scopul e obtinerea de profit. Si nu e nimic murdar sau
imoral in asta. E chiar motorul progresului cateodata. Evident, traim in secolul
XXI si ma bucur ca suntem la faza in care profitul trebuie sa fie facut ceva mai
responsabil decat in trecut. Mai responsabil pentru societate, pentru mediu,
pentru perspective.
Poate ca imi lipseste pasiunea de a fi un militant
foarte activ, pentru sau impotriva proiectului. Am observat si am descris
putin. Cel putin deocamdata asta am facut din Arad, ca si reprezentant al
Asociatiei Millennium Center. Avem marele avantaj de a nu avea un interes intr-o
parte sau alta. Cel putin nu acum. Culegem opinii si argumente. Nu cu replici
acide de genul "Usor mai e pentru unii sa se lase imbroboditi!" o sa ne
castigati. Insa pe multi probabil o sa ii speriati sau dimpotriva, o sa ii
determinati sa se pozitioneze de partea proiectului Gold.
Poate de aceea am apreciat foarte mult interventia
Soranei, pe mesageria personala. Pentru ca vine intr-o mare de replici in
care daca cineva nu e de acord cu valul de a fi impotriva, e contestat si
atacat.
Din toate, cat mai multe bune,
Sorin Victor Roman
Asociatia Millennium Center Arad
0040357 408524
----- Original Message -----
Sent: Thursday, July 27, 2006 2:35
AM
Subject: [romania_eu_list] Re: Rosia
Montana - franturi de poveste - cateva idei referitoare la o vizita de
studiu
Oricit as dori, nu pot sa-mi dau
seama de motivul pentru care considerati proiectul drept "o propunere
buna", in conditiile in care studiul lor de impact este o varza. Cum va
imaginati ca o firma care nici macar un studiu bun de impact nu e in stare
sa produca, va putea sa faca ceva "bun" prin distrugerea a 5
munti? Singurul motiv de a considera proiectul "bun" pe care mi-l pot
imagina este faptul ca firma se angajeaza "sa distribuie prezervative
gratuit", cu toate ca ar fi fost cu mult mai bine pentru Rominia daca
parintii lui Frank Timis sau Alan Hill sau Ashton ar fi folosit
prezervative la vremea lor! Comunicatul Dvs. mi s-ar fi parut mai
echilibrat decat al YAP, pana cand am vazut afirmatia "o minte rationala
va milita pentru proiect". Vvreti sa dati de inteles prin ea ca aceia care
se opun sint tîmpiti? De ce "o minte rationala" ar trebui sa militeze
pentru cresterea gradului de saracie in zona? De ce credeti ca o firma
care "a facut greseli la inceput" ar deveni mai "buna"? Ati vazut care
este obiectul ei de activitate? Daca nu ati vazut, va spun eu: PROFITUL!
NIMIC altceva decat activitate care aduce PROFIT!
Vreti sa faceti
ceva intr-adevar bun? Opuneti-va proiectului! Si, mai mult decit atit:
solicitati Justitiei romine sa-si faca datoria!
Nu uitati ca in studiul
de impact este scris negru pe alb lucrul despre care Codruta o intreba pe
Tina (care normal ca nu a raspuns si a deviat discutia): "ce faceati voi
pe cand comunitatea infrastructura si administratia localitatii erau
distruse in vederea inceperii proiectului"? Credeti ca o firma care
procedeaza asa se va impiedica de o "monitorizare"? Dar chiar si
daca! In caz ca "monitorizarea" va da rezultate negative, CE veti putea
face? Ii veti putea aduce inapoi pe taranii pe care firma vrea sa-i mute si
care in viitor vor ajunge doar niste bieti oameni in mizerie (ca in
Abrud sau ca in Zlatna)?
Usor mai e pentru unii sa se lase
imbroboditi!
Peter
--- In romania_eu_list@yahoogroups.com,
"Sorin Roman" <sorinroman@...> wrote: > >
Salutare, > > Pentru ca lucrurile nu pot sa fie impartite in pro,
contra sau neutru, pentru ca noi inca mai ne uitam pe acest caz, pentru ca
nu putem spune ca ne-am definitivat opinia, dar pentru ca totusi am fost
acolo, cred ca e utila precizarea punctului de vedere al Asociatiei
Millennium Center Arad. Am participat la aceeasi vizita la care a
participat atat YAP Romania cat si Fundatia de Ecologie si Turism
Potaissa (Turda), ca sa enumar doar doua organizatii care au venit cu
concluzii total opuse. Dupa aceasta vizita ne-am exprimat opinia de
mai jos, trimisa de altfel si organizatorilor (YAP) imediat dupa
vizita Ea nu se vrea o concluzie definitiva ci poate e mai mult o
invitatie. Daca mai era nevoie, de fapt, de o invitatie in cazul Rosia
Montana. As fi intervenit mai repede pe lista dar nu am fost in zona de
aceea o fac abia acum. > > Cateodata discutia cred ca aterizeaza
pe piste false: spre exemplu, fotografiile care ne infatiseaza cu
echipament de protectie. Probabil ca a fost o neintelegere a rolului lor,
sunt convins ca persoana care a ridicat aceasta problema nu a avut o
intentie negativa, deci un raspuns simplu era suficient. Purtarea lor se
datoreaza normele de protectia muncii. Ca era sau nu nevoie, pot sa ma
intreb dar nu sunt de specialitate deci nu o sa o fac. > >
Vad oricum o dezbatere normala si uneori decenta cu privire la acest
proiect si acest lucru ma bucura. Si, mai ales, vad ca au intrat in
discutie persoane care chiar au ceva de spus. Si probabil ca inca nu au
spus totul. > > > > Cu aprecieri, > >
Sorin Victor Roman > > Asociatia Millennium Center Arad >
> 0040357 408524 > > [EMAIL PROTECTED].. > >
> > > > > > > >
> > Rosia Montana - franturi de poveste > >
> > > Sorin Victor Roman, Asociatia Millennium Center,
Arad > > [EMAIL PROTECTED].. > > 0357 408524 >
> > > > in cele ce urmeaza sunt redate cateva
concluzii, cateva impresii cu privire la o vizita in localitatea Rosia
Montana, localitatea despre care s-a vorbit mult in ultimii ani. Atat de
mult incat a devenit o marca. Dincolo de imagini insa, se gasesc oameni si
structuri. Cu cativa din ei am avut ocazia sa stam de vorba: >
> a.. domnul Tiberiu Ratiu, primarul localitatii Abrud; >
> b.. domnul Eugen Cornea, consilier Rosia Montana si membru
Alburnus Maior; > > c.. domnul Eugen David - presedinte
Alburnus Maior; > > d.. Asociatia Eco Abrud; > > e..
reprezentantii Rosia Montana Gold Corporation; > > f.. Asociatia
Pro Rosia Montana; > > g.. cetateni din Abrud si Rosia
Montana; > > Documentarea nu se vrea una exhaustiva. Ea se
bazeaza in special pe vizita realizata in cadrului proiectului " Informare
si atitudine- study visit in Rosia Montana!", proiect realizat de catre
YAP- Romania in perioada 06-09 Iulie 2006 in Abrud si Rosia Montana,
jud.Alba. Scopul proiectului: Informarea societatii civile asupra
situatiei existente in zona Rosia-Montana,in contextul proiectului
propus de Gabriel Resources. Participanti: 21 de tineri de la 14
organizatii din tara. Mica noastra cercetare nu s-a vrut ceva realizat
de catre un expert, sunt destui cei care pana acum au intrat in
confruntare (spre exemplu, primele pagini de la rezumatul studiului de
impact contin peste 50 de nume de persoane sau structuri implicate si
presupun ca sunt experti). Am avut si noi aceasta curiozitate, ca si
reprezentanti ai unei organizatii, sa vedem ce se intampla acolo, sa vedem
miscarea media, reactii, contrareactii, manipulari si raspunsuri la
manipulari, jocuri de interese, suntem convinsi ca sunt lucruri de invatat
din acest episod. > > Concluziile au la baza ceea ce s-a vazut
acolo sintetizat pe mai multe pagini pe care insa nu le reproducem aici,
acum. > > De precizat, in primul rand ca acestea sunt concluzii
ale unei vizite si a unor contacte, deocamdata si nu reflecta toata
inclestarea. (o simpla cautare pe google.com arata 410.000 de
rezultate si acest motor nu e neaparat cea mai buna sursa de
informatie). > > De aceea, pozitia noastra este una moderata
pentru ca inca mai asteptam o dezbatere reala unde argumentelor sa li se
raspunda cu contraargumente intr-o linie logica si nu doar
populista. > > > > > > >
> Cred ca discutam de multe perdele de fum, de ambele parti ale
baricadei. Perdele de fum care de multe ori iti da impresia ca tintesc
adevaratele probleme dar e posibil ca de fapt in spate sa se desfasoare
razboiul. Un razboi modern, cu sute si mii de actori. De la simpli
cetateni la ong-uri, guvenre, ministere, structuri europene, bursa si
multi bani in joc. > > De asemenea, mai discutam de un conflict
in care s-au facut multe greseli. in primul rand de catre companie, care a
avut o politica gresita in domeniul comunicarii. Acum si-au schimbat de
cativa ani conducerea initiala Pe de alta parte, insasi proiectul a fost
schimbat, de la cel initial propus si acest lucru in special datorita
celor ce s-au opus punctual, organizatiilor si cetatenilor care si-au
dorit o lucrare mai buna. si lor trebuie sa le multumim, in mod
special. > > Compania si-a manifestat deschidere in ceea ce
priveste monitorizarea lor si isi doresc ca acest lucru sa fie facut de
catre diverse organizatii sau structuri independente. Eventual poate ar fi
bine ca sa se incheie diverse contracte unde sa se precizeze acest
lucru. > > Daca este sa privim lucrurile economic, clar
proiectul este o propunere buna. Ramane insa intrebarea, isi va respecta
compania toate promisiunile ? si daca nu, ce sanctiuni le se pot aplica
? > > Poate ca sunt greseli inclusiv in rezumatul la studiul de
impact. Ramane sa vedem cat de relevante sunt si ce influenta au. Spre
exemplu, discutand cu cativa ingineri din zona, am identificat o mica
eroare, am aflat ulterior ca este de traducere, de la rezumatul fara
caracter tehnic, pagina 34, managementul cianurii: "Cianura este una
dintre putinele substante care dizolva aurul". Cianura de fapt nu
dizolva aurul ci ajuta la separarea lui, probabil corect ar fi fost
"care ajuta la separarea aurului". Dar de aici nu sunt de acord sa tragem
concluzii si extrapolari gresite sa spunem ca intreg studiu poate sa fie
de asa natura. > > Nu cred ca sunt normale argumentele de genul
"vreau sa vorbesc cu tine inainte de a fi spalat pe creier de catre
companie". Aceste argumente nu isi au rostul intr-o discutie
rationala. > > Exista niste riscuri sa trebuie sa fim atenti cum
se gestioneza situatiile respective, spre exemplu atat de cunoscuta
problema a cianurii. > > Cineva, in Abrud spunea ca "Aurul
nu a ramas niciodata in pamant... in Rosia oricum se va investi. Daca nu
acum, mai tarziu... " > > O minte rationala dupa analiza celor
vazute la Rosia Montana, va milita pentru proiect. Strict rational,
realist si eficient. insa nu pot sa fac acest lucru acum pentru ca am
sentimentul ca nu s-a spus totul. Prin urmare imi doresc sa strang si
pozitii mai hotarate ale opozitiei care poate sa schimbe perceptia de pana
acum, din vizita la fata locului care lasa impresia ca acest proiect este
o varianta mai buna decat a lasa lucrurile asa cum au fost. >
> > > > > > > >
> > Ca si o concluzie, pentru ca dorim sa vedem lucrurile
miscandu-se acolo, si pentru ca ne pasa, vom incerca sa sprijinim ambele
tabere, atat pro proiect Gabriel cat si impotriva, intr-un dialog real si
o dezbatere rationala. Oamenii ar trebui sa accepte dialogul, sa
discute direct si nu doar prin intermediul clipurilor publicitare sau
de orice fel ar fi ele. > > Haideti sa facem ceva bun dar sa
facem nu sa continuam o poveste care de fapt inca poate nici nu a inceput.
Ce proiecte avem acum pe piata ? E acesta. Bun, il studiem. Se va accepta
sau nu de catre factorii de decizie. Avem si alte variante ? Unde sunt ?
Pe piata publica cu ele ! > > Sper sa avem o dezbatere reala,
nu o lupta cu fumigene. Acestea sunt interesante la un moment dat dar in
final se trage linia, la sfarsitul zilei si ceva trebuie sa ramana in
picioare. > > Concluzionand, credem ca vizita la Rosia Montana
este necesara dar nu si suficienta. Pentru ca ea singura nu poate sa traga
o linie definitiva si utila. Asteptam dezbaterile publice ! >
> > > > > > > Sorin Victor
Roman, Asociatia Millennium Center, Arad > >
[EMAIL PROTECTED].. > > 0357 408524 >
__._,_.___
*** sustineti [romania_eu_list] prin 2% din impozitul pe 2005 - detalii la http://www.doilasuta.ro ***
SPONSORED LINKS
YAHOO! GROUPS LINKS
__,_._,___
|