Re: [romania_eu_list] Respublica: pretul unei reviste. Epistola catre feministe/feministi (dar nu numai)

[Elena Trufia]

Draga Emil,  esti de atata timp un militant al afirmarii egalitatii sanselor- din '97 te stiu eu- incat sunt sigura ca nu asupra surprizei create de arta de a nu spune/ a nu face nimic a unora vrei sa atragi atentia, nu cred ca asta te mai mira.  Epistola ta insa imi confirma parerea ca Nu toti cei care pretind a se implica in lupta asta sunt si convinsi de telurile declarate... In ceea ce priveste egalitatea de gen, desigur stim de mult timp ca de regula in spatele unui barbat de succes se afla o femeie, dar in aceasta zicere accentul cade pe "in spatele". Si uite asa, femeia, suflet romantic, va incerca sa nu supere pe BARBATUL  de langa ea- tata, sotul, seful...- si sa accepte a schimba confortabilii pantaloni cu traditionala si... feminina fusta, daca acesta i-o cere pe un ton dragut.   sa-ti sacrifici siguranta proprie, a familiei tale si sa treci dincolo de prioritatile personale , sa te lupti pentru cei care nu pot singuri
 sa o faca, adica sa MILITEZI- asta nu e la indemana oricui.   Din nefericire, unii intra in organizatiile astea pentru a apara o cauza, altii pentru ca "da bine la CV" iar altii pur si simplu pentru ca e bine sa-ti ocupi timpul cu ceva, care te scoate in lumina rampei si te face VIP. Si nu e prea convenabil cand reflectorul saracul alege sa scoata la vedere pe cine stie cine.  Nu putem sa le stim pe toate, nu suntem toti dispusi sa facem sacrificii personale pentru a ajuta pe cei discriminati. Dar nu voi inceta sa ma intreb DE CE ACEIA CARE NU POT FACE ACEST SACRIFICIU SE SIMT DERANJATI DE CEI CARE IL FAC????  Emil, succes si putere de munca!  Elena Eigel, convertita la feminism de shocurile vietii personale.Emil Moise <[EMAIL PROTECTED]> wrote:        Respublica: Pretul unei revistei. Epistola catre feministe/feministi (dar nu numai)                                                                                        *In amintirea Didinei    In urma cu trei ani am absolvit masteratul de Gen si Politici Publice la S.N.S.P.A.. Cursurile sustinute de Mihaela Miroiu, Doina-Olga Stefanescu,
 Laura Grunberg, Liliana Popescu, Daniela Roventa Frumusani, Otilia Dragomir, Renate Weber, Roxana Tesiu, Stefania Mihailescu, Iulia Hasdeu, Adrian Miroiu, Sergiu Vintila, mi-au schimbat viata. Aproape un an si jumatate am parcurs 300 de kilometri zilnic pentru a afla cum, mii de ani, ca barbat, am fost educat sa fiu intolerant. Dar si pentru a invata, totodata, ce inseamna toleranta, respectul reciproc si apropierea. Toate aceste persoane si cele din referintele bibliografice mi-au dat un nou sens. Am inteles ce consecinte pot avea discriminarea de gen, discriminarea in general. Am inteles, totodata, ca nu poti ramane nepasator/nepasatoare. Sau, ca nu ai acest drept, la indiferenta.  In februarie 2006 unei eleve,
 Aurelia S., din satul Corobai, comuna Dragotesti – Gorj, i se scade nota la purtare (de la 10 la 8), in scoala publica din comuna, pentru ca a nascut. Initial, preotul din sat propusese exmatricularea din scoala si excluderea din comunitate pentru a fi internata intr-un centru de corectie. Imediat ce am citit despre caz am fost acasa la Aurelia, am discutat cu ea, cu parintii ei, cu directoarea, cu cadrele didactice (inclusiv cu preotul), apoi am fost la Targu Jiu unde am discutat cu inspectorul scolar general.  In 18 aprilie, acelasi an, Agentia Nationala pentru Egalitate de Sanse lanseaza primul nr. al revistei Respublica. Au fost multe alte lansari, mult mai importante, la care nu am putut participa. Nici la aceasta, din motive de timp, dar si financiare, nu as fi putut fi prezent. Cand lansarea este la 150 km de tine, cand ai de
 pregatit cateva examene la facultate, altele la doctorat, altele la cursuri postuniversitare internationale, cand ai restanta la intretinere plata pe aproape un an si cand biletele de tren te costa 5oo ooo lei, este greu sa decizi pentru a participa.  Invitatia de a participa a fost insa elementul esential. A fost facuta din suflet. Din sufletul unei femei. Al unei femei care chiar doreste egalitate de sanse. Asa ca, dincolo de toate impedimentele, invitatia trebuia onorata. Pe 18 aprilie 2006 intram in Intercontinental pentru a asista la lansarea revistei. Atmosfera era placuta (pe masura si a banilor platiti pentru gazduire). Invitate oficiale grele, invitati pe masura: Anca Boagiu, ministra integrarii europene, Gherghe Barbu, ministrul muncii, solidaritatii sociale si familiei...  Dar, surpriza! Presedinta ANES, Maria Mota, a vorbit despre ... nu mai stiu despre ce a vorbit, dar nu a spus nimic despre gen, despre egalitate de sanse. Adica, a vorbit, dar nu a spus nimic (in afara clasicelor multumiri adresate conducerii…). La fel si Anca Boagiu, care totusi a vorbit, dar nu prea in zona. Era vizibil depasita de eveniment. Despre domnul Barbu Gheorghe, nici atat nu pot spune (circumstantele atenuante sunt date insa de apartenenta sexuala).   In schimb, a vorbit frumos si cu sens Aurora Martin, cea despre care am aflat ulterior ca a realizat revista, ca a muncit enorm (ore multe in plus peste program) si cu suflet. Suflet pe care l-a asternut si in discurs. Un discurs dedicat in intregime
 tolerantei, egalitatii de sanse, egalitatii de gen. Un discurs delicat, dar in acelasi timp vehement si puternic.   In timp ce Aurora ne incanta cu vorbele ei, inevitabil, am urmarit-o si pe Maria Mota. De altfel, i-am atras atentia si prietenului meu, Gabriel Andreescu aflat langa mine. Presedinta ANES era nelinistita. Pentru ca Aurora Martin vorbea clar, frumos si cu sens. Pentru ca Aurora Martin stia despre ce vorbea. Pentru ca dovedea interesul in zona. A fost un moment in care presedinta ANES a dus mana catre microfon, intr-o prima tentativa de a o intrerupe. Simtind parca intentia, Aurora a precizat ca cei/cele care doresc sa critice revista sa i se adreseze personal. Presedintei ANES probabil ca i-a placut eludarea criticilor, numai ca nu a sesizat subtilitatea afirmatiilor. De fapt, Aurora atragea atentia, destul
 de fin, asupra muncii imense pe care (aproape singura) a depus-o pentru realizarea revistei. Apoi si-a continuat discursul. Din nou, presedinta ANES, vadit complexata, a dus mana catre microfon pentru a o intrerupe. Insa, iar surpriza. Aurora a anuntat ca sunt doi barbati carora le dedica revista si ca pe ambii ii cheama Gherghe. Presedinta ANES si-a revenit. Insa eu m-am speriat. Sa faca si Aurora Martin jocul ? M-am inselat in privinta ei ? Sa inceapa si ea sa multumeasca ministrului muncii (Gheorghe Barbu) ? Si care este al doilea Gheorghe ? Imi pare rau, insa m-a fulgerat un gand: ce naiba, doar n-o sa ii multumeasca si ministrului agriculoturii (Gheorghe Flutur)! Cred ca lesinam; si n-as mai fi intrat niciodata in Intercontinental. Dar surprizele au fost de zile mari. Nu, Aurora nu a multumit ministrilor ci tatalui ei si profesorului de romana. Ce putea fi mai frumos? Si sigur, presedinta ANES a apucat ferm
 microfonul si a intrerupt-o pe singura persoana din sala, dintre cele oficiale, care a vorbit despre gen, despre egalitate de sanse. Am planuit cu Gabriel Andreescu sa o aplaudam puternic pe Aurora. Ceea ce am si facut. Dar totodata, i-am spus lui Gabriel ca ceea ce s-a intamplat o va costa pierderea postului pe Aurora Martin. Ceea ce, la fel, s-a si intamplat.  Si ca si cand cele intamplate nu ar fi fost de ajuns, Aurora Martin a revenit luand din nou cuvantul. O precizare: femeia despre care v-am scris ca m-a invitat la lansare, cum nimeni n-a facut-o mai frumos vreodata, este Aurora Martin. Pe care nu am cunoscut-o pana la lansarea revistei. Din nou: ii multumesc din suflet. Tot ea a semnat si articolul care m-a dus la Aurelia S., in Gorj.  Cazul fetitei din Corobai, Aurelia S. a trecut si prin vizorul ANES. Tocmai de aceea am plecat la Corobai, pentru ca aflasem ca ANES stia de caz. Am vrut sa vad ce a facut ANES. Si am vazut. Nu a facut nimic. La data la care eu am fost in Corobai ANES nici nu stia ca Aureliei i se scazuse nota la purtare. Vorbea atat de frumos de micuta ei fetita, pe care a nascut-o la 14 ani, de parintii ei minunati care au sustinut-o, de colegii ei, de colegele ei, dar plangea cand vorbea de cadrele didactice. Pentru ca au facut-o praf. Cum sa scazi nota la purtare unei fete care a nascut ? Cum este acest gest posibil in Romania, la mai putin de un an de la integrarea in Uniunea Europeana ?   Am explicat cadrelor didactice, directoarei si inspectorului general ca
 ceea ce s-a intamplat este un abuz cu consecinte deosebit de grave. Dupa cateva ore de discutii, cadrele didactice tot nu au inteles. Despre legea privind drepturile copilului se parea ca nici macar nu auzisera. Un profesor chiar a afirmat rastit ca «asta este o scroafa, nu un copil: a fatat, nu a nascut ». Toata experienta mea la fata locului a fost un soc. Discutiile mele cu persoanele implicate au fost foarte hotarate si poate chiar dure (asa am simtit atunci). Rezultatele au sosit a doua zi, dupa ce amenintasem chiar cu plangere penala. Aureliei i s-a refacut media la loc, asa cum merita : 10. De fapt era cea mai cuminte eleva din clasa, cu mediile cele mai mari. Nu aveai ce sa ii reprosezi. Decat, asa cum in continuu sustinea directoarea, «ca a nascut si trebuie sa dam un exemplu celorlalti care, in caz contrar, vor face la fel».  Ce a facut ANES ? Nimic. Nu exista, din cate stiu (si sper sa ma insel) vreo hartie oficiala, vreun demers oficial. Da, au fost date unele telefoane dupa ce eu am fost la fata locului. Dar ANES fusese acolo inaintea mea. Ba nu, era sa uit, Maria Mota a facut, totusi, ceva : a botezat fetita Aureliei. Cu poze in ziare si cu toate cele. Si cu o lansare a revistei si la Targu Jiu. A mai fost una si la Timisoara. Si probabil, si altele.   Aurora Martin nu mai lucreaza la ANES. Desi a dovedit cu asupra de masura ca acolo ii este locul. A avut grija Maria Mota, presedinta ANES. De altfel, tot la Intercontinental am aflat ca nici la Ministerul Integrarii Europene persoane cu studii de gen nu au loc in functii ce acopera aceasta problematica, functii ocupate de persoane cu alte preocupari.
   Inteleg, criteriile politice sunt forte. Dar daca acestea nu se pot limita cel mult la portari si femei de srviciu (desi ar fi tot ilegale) macar in functii cheie sa fie numite persoane care au habar de ce se intampla. Mie Maria Mota mi-a demonstrat ca nu prea este in zona egalitatii de sanse. In conditiile in care, pentru infiintarea institutiei pe care o conduce, multe persoane interesate de aceasta problematica au depus eforturi considerabile. In conditiile in care in continuare fetita mea trebuie sa citeasca in DEX ca barabtul este curajos, harnic, activ si viteaz si femeia este muiere. In conditiile in care, in continuare, statutul comisarilor in Garda Financiara prevede ca pentru a fi comisar trebuie sa fii, printre altele, barbat. In conditiile in care manualele din scolile publice sunt dominate de imagini si texte cu
 barbati care sunt doctori, profesori, piloti, directori, in timp ce femeile sunt prezentate ca asistente, educatoare, stewardese, secretare (asta cand nu sunt prezentate in casa, facand mancare si ajutand copiii la teme). In conditiile in care, in continuare, in clasa fetitei mele se afla, in afara orei de Religie, un simbol al unei religii care printre valori le promoveaza si pe acelea de inferiorizare a femeilor fata de barbati.  Ce face Maria Mota? Boteaza copii? Poate ca este un act frumos, insa eu intrebam ce face Maria Mota ca presedinta a unei institutii guvernamentale pentru egalitatea de sanse. Stiu, exita o strategie nationala. Ati citit-o? Mi se pare cam de lemn. De aceea nu sper la rezultate. Dar proiecte de legi are ANES ? Dar acte, fapte de combatere a discriminarii de gen are ? Dar acte sau propuneri de sanctionare a cazurilor
 precum cel prezentat are ? De ce nu a sesizat ANES Parchetul in cazul Aureliei S.?  Nu stiu. Dar stiu ca avem o institutie pentru egalitate de sanse care numai de egalitate de sanse nu se ocupa. Institutie pe care o mai si platim. Eu nu am fost la Corobai pe bani publici. Desi platesc bani pentru ANES si pentru salariile celor angajati/angajate acolo.   Stim ca randurile acestea nu sunt singurele. S-au mai scris. Si mai sunt si altele nescrise. Cred ca nu ar trebui sa toleram. Cred ca va trebui o atitudine ferma. Altfel pentru egalitatea de sanse ne vom ocupa tot noi, ca persoane fizice sau ong-uri. Ceea ce este bine. Dar atunci, de ce sa mai platim o
 institutie publica?  Emil Moise    * Didina este, de fapt, tanti Didina, sora mamei mele. O femeie cum nu am mai intalnit. Care atunci cand daruia stia cum sa o faca: din suflet. Care se daruia din suflet. Care insufletea locul si oamenii. Toata casnicia ei a fost un chin. Sotul o jignea, o batea, o umilea, de cate ori avea ocazia. A murit de cancer. Insa – ce inseamna un act feminist – a cerut hotarat sa nu fie inmormantata alaturi de sotul ei, desi aveau un mormant amenajat in comun. Tanti Didina era o femeie credincioasa. A suferit in viata scurta, de
 aici, dar a tintit la demnitate in viata vesnica. Este inmormantata in satul natal, intr-un mormant separat de cel al sotului ei.  Emil Moise      Talk is cheap. Use Yahoo! Messenger to make PC-to-Phone calls. Great rates starting at 1¢/min.   
		Do you Yahoo!? 
Get on board. You're invited to try the new Yahoo! Mail Beta.
__._,_.___





*** sustineti [romania_eu_list] prin 2% din impozitul pe 2005 - detalii la http://www.doilasuta.ro ***

 












   



  




  
  
  YAHOO! GROUPS LINKS



   Visit your group "romania_eu_list" on the web. 
   To unsubscribe from this group, send an email to: [EMAIL PROTECTED] 
   Your use of Yahoo! Groups is subject to the Yahoo! Terms of Service.



  






__,_._,___