POLITICA PAŞILOR MĂRUNŢI

CUPROM SA, Sucursala Baia Mare ne-a obişnuit, în ultimii ani, cu acţiuni surpriză menite să reconstituie cel puţin amploarea fostului Combinat de metale neferoase PHOENIX. A reactivat linia de rafinare termică a cuprului, dîndu-i ca destinaţie topirea unor deşuri eterogene cu conţinut de cupru, dar şi materiale plastice, cauciucuri, lacuri şi vopsele, materiale textile etc., prohibite unor procese de incinerare, din cauza degajării de furani şi dioxine, gaze toxice de luptă care abundă pe coşul de dispersie, cu fumul vizibil de la zeci de kilometri. Cu toată opoziţia cetăţenilor şi a societăţii civile, uzina în cauză a obţinut autorizaţia integrată de mediu, încă din anul trecut, deşi tratarea reziduurilor se face fără nici o operaţie prealabilă de curăţire, sortare etc., aşa cum impune tehnologia de topire a deşeurilor. Avem semnale că asociaţii, cu domiciliul în Insula Afroditei, prospectează piaţa europeană pentru colectarea tuturor gunoaielor posibile în vederea prelucrării în îngăduitorul şi tolerantul oraş Baia Mare, care acceptă, impasibil, să respire aerul infectat cu gaze toxice, de către grupuri de interese care, deşi locuiesc aiurea, dictează mediul de viaţă al comunităţii, fără ca aceasta să reacţioneze în mod corespunzător.

În ultimul an CUPROM SA descoperă, prin dibăcia băieţilor din Cipru, că la HETTSTEDT, în Germania, se dezafectează instalaţiile aparţinînd Combinatului Mansfelder Kupfer und Messing GMBH, probabil şi din motive ecologice. Este posibil ca noul proprietar, Kazakhmys Company, să fi refuzat a le mai transporta în Asia Centrală, oferindu-le pentru montaj, ca utilaje second hand, la Baia Mare. Din aceasta s-a născut proiectul de tratare a alamelor şi bronzurilor, parte din ansamblul instalaţiilor MKM pentru care s-a cerut şi obţinut Acordul de Mediu Nr. 06.01 din 29.06.2006, despre care am scris şi discutat în media, opunîndu-ne emiterii lui, pînă ne-a venit lehamite. Ar fi de reţinut doar faptul că în Colectivul de analiză tehnică constituit pentru soluţionarea, conform legii, a observaţiilor rezultate din dezbaterea publică a proiectului nu a fost cooptat nici un reprezentant al societăţii civile. Constituirea Colectivului de analiză s-a făcut la nivelul Prefectului. Din acest motiv, Acordul de Mediu apare ca un document unanim acceptat, deoarece, comunitatea implicată în mod nemijlocit în efectele funcţionării instalaţiei, nu şi-a găsit expresie pentru poziţia fermă exprimată împotriva proiectului.

Şi parcă aducerea din Germania a fierului vechi reprezentînd instalaţia de prelucrare a alamelor şi bronzurilor de la Kazakhmys Companys pentru a ferici locuitorii oraşului n-ar fi fost de ajuns, iată CUPROM SA gîndeşte mai departe. Nici mai mult, nici mai puţin doreşte să aducă, tot de la MKM Kazakhmys Company, şi evident tot al mîna a doua, o instalaţie completă formată din cinci linii tehnologice şi anume:

- topire reducătoare a concentratelor oxidice, zguri, cenuşi, lipituri, minereuri oxidice etc;

- convertizare pe două linii, din care linia 2 pentru alame şi bronzuri;

De ce oare s-o fi cerut Acord prealabil pentru aceasta pe care l-au obţinut deja, dacă existau alte intenţii?

- cuptor cu turn şi cuvă pentru deşeuri metalice de cupru;

- instalaţii de rafinare termică;

- turnare continuă a anozilor de cupru.

În mod insidios şi abscons, în titlul proiectului, se solicită acord de mediu pentru obţinerea cuprului anodic, dar de fapt este vorba de un proces tehnologic complex, cu degajări masive de noxe şi care necesită trei coşuri de dispersie, din care două noi, ca şi cînd ce avem acum nu ar fi de ajuns.

Materiile prime sînt constituite din: materiale oxidice (minereuri şi concentrate), produse secundare: zguri, prafuri, şroturi, cenuşi, lipituri şi deşeuri neferoase. Este evident că toate se aduc din exterior, la noi mineritul nemaiexistînd, se aude că din Australia, America de Sud şi Europa, deoarece numai aici, în Baia Mare, există o comunitate atît de tolerantă, capabilă să suporte agresiune directă a unor procese pirometalurgice, amenajate în instalaţii învechite, cu condiţii precare de exploatare şi care nu garantează în nici un fel calitatea aerului respirabil în localitate şi nu numai.

Investiţia ar urma să fie de 41,65 mil. RON, avînd ca termen de realizare 16 luni.

Ţinînd seama de amploarea, fără precedent, a acestui proiect, pentru care s-a solicitat deja acord de mediu, somăm Prefectura, Primăria şi Autoritatea de Sănătate Publică să-şi exprime oficial punctul de vedere, afişîndu-şi, fără echivoc, poziţia faţă de realizarea proiectului. Este timpul ca cetăţenii oraşului să cunoască, în mod limpede şi definitiv, cine anume le apără interesele şi le protejează starea de sănătate şi cine se face avocatul poluatorilor, atenuînd în mod deliberat la mediul lor de viaţă.

Nu putem încheia fără a releva faptul că Primăria Municipiului, ca şi cu alte ocazii, tratînd problema într-un mod superficial şi copilăresc, a eliberat deja Certificatul de Urbanism nr. 1680 din 19.09.2005 pentru Instalaţia de obţinere a cuprului anodic, urmare a cererii făcute de cetăţeanul Mureşan Ion, locuitor de pe strada Vlad Ţepeş din Baia Mare. Ce s-ar mai putea comenta văzînd atîta uşurinţă şi lipsă de răspundere din partea acelora care ar trebui să ocrotească şi să protejeze condiţiile de viaţă ale cetăţenilor. Este momentul să se pună cu fermitate piciorul în prag, iar autorităţile locale să oprească acest ritm nebunesc de creştere a capacităţilor de producţie la CUPROM SA, fără condiţii tehnice şi tehnologice corespunzătoare, menite să crească toxicitatea atmosferică şi să transforme oraşul într-un loc al neputinţei şi deznădejdii. Este un semnal de alarmă implacabil pentru a evita un genocid previzibil prin iniţiativele societăţii în cauză, în cazul în care aceasta va primi girul organelor locale pentru noile aventuri cu care doreşte să atenteze la starea de sănătate a cetăţenilor oraşului.

ing. Aurelian Brâncuş Preşedintele Fundaţiei ecologice PRO MEMORIA Baia Mare

__._,_.___

*** sustineti [romania_eu_list] prin 2% din impozitul pe 2005 - detalii la http://www.doilasuta.ro ***










SPONSORED LINKS
Nh lake region real estate New hampshire lake region real estate

Your email settings: Individual Email|Traditional
Change settings via the Web (Yahoo! ID required)
Change settings via email: Switch delivery to Daily Digest | Switch to Fully Featured
Visit Your Group | Yahoo! Groups Terms of Use | Unsubscribe

__,_._,___

Raspunde prin e-mail lui