Romania se afla  pe punctul de a legaliza jaful  prin lege. Incompatibil cu 
statul de drept. puterea BOR asupra Parlamentului si Presidentiei  readuce  
Romania in relatia feudala de control religios a statului .
   
  Vasile Bouleanu   .
   
   
    Sinodul BOR nu cedează patrimoniul greco-catolicilor 
de Marius Vasileanu  


Ieri, în ultima zi a lucrărilor Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române 
(BOR) au fost discutate câteva subiecte de interes în legătură cu 
patrimoniul bisericesc şi implicarea BOR în acţiuni 
social-caritative. 
A fost hotărâtă colaborarea cu autorităţile statului pentru 
acreditarea unităţilor de cult creştin ortodoxe în vederea 
accesării de fonduri structurale alocate României de Uniunea 
Europeană. Aceste fonduri vor fi îndreptate către restaurarea 
unităţilor de cult care deţin clădiri de patrimoniu. Pe de 
altă parte, vor fi sprijinite acele biserici locale care 
intenţionează să se implice activ în programele sociale aceasta 
fiind o acţiune constantă a ultimilor ani în cadrul BOR. 
Sursele nostre spun că în cadrul Sf. Sinod a fost aprobat ca act al 
întregii Patriarhii o decizie luată la întâlnirea sinoadelor Mitropoliei 
Ardealului şi a Clujului legată de patrimoniul din Ardeal. Amintim 
că în şedinţa comună a ierarhilor celor două 
mitropolii ardelene, desfăşurată în septembrie, a fost 
decisă o punere de acord asupra disputelor patrimoniale în 
legătură cu Biserica greco-catolică, în principal. A fost 
asimilat astfel proiectul de lege al deputatului PD Aurel Zegrean, prin care se 
prevede ca retrocedările patrimoniale să se facă după 
principiul proporţional, al parohiilor actuale şi după 
numărul de credincioşi. În pofida protestelor greco-catolicilor care 
fac demersuri pentru retrocedarea integrală a bunurilor avute anterior 
desfiinţării acestui cult de către regimul comunist.
Membrii Sf. Sinod al BOR au mai decis canonizarea Sf. Cuv. Pahomie de la 
Gledin, cu ziua de sărbătorire la 14 aprilie. De asemenea fapt rar în 
tradiţia ortodoxă a ultimilor ani , a fost aprobată retragerea 
din scaunul de Episcop al Oradiei, Bihorului şi Sălajului a PF Ioan 
Mihălţan, începând cu 1 ianuarie 2007. Ierarhii BOR au mai 
hotărât ca ziua de 13 noiembrie să fie proclamată "Ziua 
Bibliei", "având în vedere rolul Sf. Scripturi în viaţa liturgică 
şi formarea duhovnicească a credincioşilor", se arată 
într-un comunicat primit la redacţie. 


Si noi suntem romani
www.greco-catolica.org/memorandum
 
 
www.greco-catolica.org





Raspunde prin e-mail lui