From: "Stefania Simion" <[EMAIL PROTECTED]> Drept la replica Alburnus Maior reactioneaza (ca raspuns la articolul intitulat "Rosia Montana, intre multe opinii, mari interese si... prea putine argumente!", aparut in editia de vineri, 24 noiembrie 2006 a ziarului Curierul National, semnat de Adrian Izvoranu, ce poate fi accesat la http://www.curierulnational.ro/?page=articol&editie=1319&art=85032).
Pledoaria foarte emotionala a domnului Izvoranu, intitulata "Rosia Montana, intre multe opinii, mari interese si... prea putine argumente!", seamana izbitor de mult cu o interventie a unui angajat al Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), facuta in timpul consultarilor publice pe marginea SIM al Proiectului Rosia Montana. Citit cu constiinciozitate de pe o foaie de hartie, cu voce sonora, acompaniat de aplauzele si incantatiile celorlalti 300 de angajati prezenti in sala, discursul mentioneaza vag proiectul minier de la Rosia Montana propus de aceeasi companie, dar loveste in schimb in oamenii care se opun lui, victimizand pe tema intereselor obscure ale opozitiei, care vor lua maine painea de pe masa. Aceasta ne face sa ne intrebam cine este domnul Izvoranu, presedinte al CPISC. Domnul Izvoranu a mai scris si in trecut impotriva opozitiei fata de proiectul minier, tot atunci cand a si afirmat explicit ca este un partener de afaceri al RMGC. "Cat priveste aceasta componenta a proiectului, CPISC va contribui cu programe de formare profesionala si antreprenoriala, precum si in cadrul unor activitati financiare si de marketing". Domnul Izvoranu nu se rezuma la a scrie despre Rosia Montana si interesele obscure din jurul ei, dar organizeaza si activitati de lobby pentru proiectul minier, cum ar fi conferinte de promovare (vezi http://www.cpisc.ro/even45.htm) De ce se tem de fapt domnul Izvoranu si partenerul sau de afaceri, RMGC, este o procedura democratica fundamentala cum este aceea prin care publicul isi exercita dreptul sa participe si sa critice proiectul, in cadrul unor consultari publice, dar si obligatia de a supune proiectul unor evaluari costisitoare si lungi a impactului asupra mediului. E un fapt incontestabil ca nu a existat in Romania o alta analiza realizata de catre societatea civila, atat de atenta si completa, asupra unui raport SIM pentru o exploatare miniera de aur. Tocmai pentru ca este un proiect atat de "sofisticat" si intesat de "solutii tehnice clar enuntate", SIM pentru proiectul Rosia Montana a ajuns sa fie clasificat de catre un expert precum Robert E. Moran drept "stiinta surogat". Domnul Moran este de profesie hidrogeolog si de-a lungul carierei sale a vizitat in jur de 300 de mine din intreaga lume, analizand sau redactand un numar impresionant de SIM-uri. Pentru aceleasi motive pentru care si dansul a facut remarca amintita, expertii Guvernului maghiar care au analizat SIM-ul proiectului de la Rosia Montana l-au catalogat ca fiind intesat de contradictii si omisiuni, recomandandu-le autoritatilor romane sa nu elibereze acordul de mediu. Din acelasi motiv RMGC a fost nevoit sa editeze si modifice "Planul de management pentru centrul istoric al comunei Rosia Montana" pentru a elimina concluziile OPUS asupra importantei europene a patrimoniului cultural al Rosiei Montane. Pentru ca participarea publica si "o masa ignoranta de cetateni" pot sa aduca in discutie chestiuni pe care compania sau Guvernul roman nu pot si nu doresc sa le rezolve si pentru care nu vor sa isi asume responsabilitatea, reprezentantii acestora din urma trebuie sa faca tot ce le sta in putinta pentru a ii reduce la tacere si denigra pe acesti oameni. Din acest motiv atunci cand, in cadrul unei consultari publice, pe un localnic care se opune proiectului, care intreba cum ii va garanta statul roman dreptul sau de proprietate, respectiv la viata privata si un mediu curat, daca proiectul va fi aprobat, moderatorii consultarilor publice l-au intrerupt si i-au cerut sa se refere doar la aspectele care au legatura cu SIM-ul. Moderatori care, asemenea domnului Izvoranu, sunt parteneri de afaceri ai RMGC. Din acest motiv, comentariile celor care se opun proiectului minier au fost in mod deliberat trunchiate in procesele verbale oficiale ale consultarilor astfel incat ele sa para ilogice, contradictorii si emotionale. De aceea doamna Sulfina Barbu a declarat ca Ministerul Mediului a primit 6.000 de contestatii din partea publicului interesat, cand de fapt doar din partea Greenpeace Ungaria ministerul roman a primit 13.000 de contestatii. Si din aceleasi motive compania investeste 1 milion de dolari intr-o campanie agresiva de publicitate care aminteste de toate, mai putin de proiectul minier de la Rosia Montana. "Politicienii au nevoie de acoperire", explica unul dintre inaltii ofiteri financiari ai companiei, domnul Richard Young. "De aceea e nevoie de un program de comunicare complex, pentru ca atunci cand vor aproba acest proiect, oamenii de rand sa spuna, "e OK", si sa nu isi doreasca sa-i dea jos". Eugen David, presedinte Alburnus Maior Sursa: http://www.curierulnational.ro/?page=articol&editie=1321&art=85115 Lista de discutii [EMAIL PROTECTED] este intretinuta de StrawberryNet http://www.ngo.ro . -- "Let me know, that at least, she will try Then she'll be a true love of mine" www.arin.ro

