Politica din carti, de Cristian Ghinea Jurnal saptaminal de lecturi, apare in fiecare marti pe Hotnews.ro
"Pariul de la Tanacu
Sigur va amintiti cazul mortii Irinei Cornici in 2005, despre care s-a spus ca
a fost crucificata la manastirea Tanacu. Tatiana Niculescu Bran merge pe urmele
acelui caz si pune faptele si informatiile culese intr-o forma literara
remarcabila. Din 40 de interviuri, autoarea recreaza o lume care este linga noi
si pe care o descopeream in 2005 cu o mirare ipocrita.
A cui victima a fost Irina?
Despre preotul Corogeanu mai stiam cite ceva din presa de atunci, de pilda ca
fusese fotbalist, prilej de mare haz pentru ziaristi. Despre Irina Cornici nu
stiam mare lucru pina la aceasta carte. Un copil crescut la orfelinat. O fiinta
chinuita, nesigura pe sexualitatea sa, invatata de mica se se apere de baietii
mai mari care se folosesc de fetele din camin.
Stie karate si se uita la filme cu batai. Pleaca in Germania printr-un program
organizat de o familie de acolo. Ramine si are grija de copii sau munceste in
restaurante. Stringe 4000 de euro, averea si obsesia ei. Aflata temporar in
tara vine la Tanacu sa-si viziteze singura prietena, calugarita acolo. Are o
criza mistica si tot trecutul sau o ajunge brusc. Dar nu va povestesc cartea,
pentru ca trebuie sa o cititi.
Pulsiunile sexuale, rusinea, relatia echivoca dintre cele doua fete sint prinse
de Tatiana Niculescu Bran cu o uimitoare finete psihologica. Amanunte mici care
creeaza portretul mare sint aruncate ici si colo, puse in gura sau in gindurile
altor personaje.
Ca mai toate fetele de la orfelinat, Irina isi ingroasa vocea, parca pentru a
trece drept baiat, gindeste Daniel Corogeanu. De fapt, autoarea ne transmite un
fapt pe care l-a aflat, imaginind doar contextul si pastrind veridicitatea
informatiei.
Prin portretul Irinei si prin flashback-urile din viata ei, care intervin pe
parcurs in carte, Niculescu Bran face un rechizitoriu dur la adresa societatii
romanesti, care si-a tratat oribil orfanii, lasindu-i pe mina violatorilor si a
hotilor.
Cuplul de nemti care se mobilizeaza dupa revolutie pentru a ne ajuta orfanii
trebuie sa se lupte sa schimbe directorii de la orfelinat, care furau din
ajutoarele pentru copii. Supraveghetori care dispun de fetele vulnerabile ca
intr-un harem, reactia de aparare prin salbaticire a acestora.
Autoarea pune pe hirtie rece, clinic, aceasta lume in care primarul si
pedofilul strain par din acelasi tablou.
Ramii usor mirat citind cartea: nici o opinie, nici o judecata, doar fapte,
doar informatie. Sa fie doar scoala BBC-ului la mijloc (autoarea este sefa la
sectia romana) sau ceva programat?
Ma enervez cind aud ca presa straina strica imaginea Romaniei prezentind copiii
orfani. A fost si poate ca mai este un univers concentrationar care arata
adevarata noastra barbarie. Si de care ne interesam doar cind scriu strainii
despre el. Nu presa straina e problema, ci o societate care isi trateaza in
acel fel orfanii.
Irina nu e victima manastirii in primul rind. Manastirea intervine accidental,
este in primul rind victima universului cosmaresc din orfelinatele romanilor.
Spun "ale romanilor" pentru ca trebuie sa ni le asumam. As vrea un proces la
CEDO in care statul roman sa plateasca daune unor orfani lasati in
responsabilitatea sa si tratati cum a fost tratata Irina.
Portretul lui Daniel Corogeanu
Doua personaje ies in evidenta in carte. In primul rind, bineinteles, Irina
Cornici. Apoi, se remarca figura scremut-patriarhala a lui Daniel Corogeanu,
care la nici 30 de ani este stapinul absolut al unei mici comunitati ce vrea sa
se izoleze de lumea "pacatoasa" din jur.
Un personaj mai complex decit cel descris atunci de televiziunile noastre,
uimite in mod ipocrit ca asa ceva s-a putut intimpla in Romania. Tatiana
Niculescu Bran nu arata cu degetul si nu trage concluzii si acesta este meritul
cel mai important al cartii: nu are o teza. Intelegi ce vrei, daca esti destul
de inteligent sa o faci.
Cum este Corogeanu? Refuza cele 17 salarii de la stat la care ar fi avut
dreptul manastirea, pentru ca acestea se plateau in vin si tuica, pe care ar fi
trebuit apoi sa le vinda. Dar tot el trimite dupa banii cistigati de Irina in
Germania si lasati in grija unor oameni in care avea incredere, pentru ca
trebuiau sa contribuie si ei (Irina si fratele sau) la cheltuielile manastirii.
Nu e clar nici ce vrea cu banii, pentru ca ii sfatuieste sa-si faca o casa
linga manastire.
Corogeanu este un tip educat, fost citadin, care a oscilat intre Facultatea de
Sport si cea de Drept pina ce a descoperit cartile lui Dimitrie Staniloaie. Are
orgoliul unui intemeietor de lume. E dintre prelatii convinsi ca Occidentul ne
va fura sufletul.
Se opune tendintelor ecumenice recente, se opune slujbelor comune cu catolicii,
e convins ca lumea se apropie de dezastrul final si vrea sa intemeieze o
comunitate pentru cei putini care vor fi salvati. Este obsedat de manastirea
"sa", de misiunea sa.
Nu e clar daca Irina e pentru el un suflet de salvat, sau o donatoare
potentiala pe care vrea sa o tina pe linga el pentru banii din Germania. In
mintea sa, tot ce ajuta manastirea e bun.
Sistemul medical...
e cretin ca in "Moartea domnului Lazarescu" si plin de medici blazati (cu
exceptia doctoritei sufletiste, dar fara experienta si pregatire adecvata, care
incearca resuscitarea finala, fara a fi clar daca a gresit sau nu procedura).
Asistentele medicale sint bisericoase, cinice si stupide: le intreaba pe
calugarite de ce nu au tinut-o la manastire sa se roage pentru ea.
Ambulanta refuza sa vina la prima criza si au trebuit sa o transporte cu
Dacia-papuc a manastirii si sa o plimbe de la un spital la altul. In spital,
Irina e tratata dur si cu medicamente nepotrivite, ajunge rapid o epava umana.
Aici, maica Neonila, mina dreapta a lui Corogeanu, devine o figura umana
intr-un peisaj mort sufleteste. Insista pe linga medici, are grija de Irina,
desi abia o cunostea.
Momentele cheie...
sint doua: spovedania Irinei, care da titlul cartii, si decizia lui Corogeanu
ca are o misiune in cazul fetei, care ar putea servi si manastirii. Cum spuneam
mai sus: importanta e manastirea "sa", cea mai importanta. Iar Irina e pariul
sau, prima sa "minune".
Spovedania...
decurge cam asa: o calugarita citeste dintr-o carte o lista de pacate si Irina
trebuie sa dea din cap daca le-a comis. Iese o scena pe mai multe pagini de o
cruditate inocent-stupida.
"Am asuprit pe slugi, pe saraci, pe orfani, pe vaduve, pe neputinciosi. I-am
batjocorit". Nu, nu facuse niciodata pacatul cu numarul 13. Si nici pe numarul
24: "Am pagubit sufleteste si trupeste pe aproapele meu". Nu facuse nici
pacatul cu numarul 35: "Am crezut ca sufletul, dupa ce iese din om, trece in
diferite animale". Si nici pacatul vrajitoriei.
Nu mutase hotarul ca sa ia din terenul vecinului, nu ascunsese in casa ei
lucruri straine, nu stricase averea nimanui, nu inselase statul, nu luase
pastile anticonceptionale, nu folosise sterilet, nu facuse avort, nu
preacurvise cu ruda, fin, nas, var, frate, fiu, fiica, nepot, nu traise
necununata, nu mincase spurcaciuni, nu facuse glume despre cele sfinte, nu se
impartasise cind fusese la ciclu,
nu citise carti sectare, nu ucisese, cu voie sau fara voie, nu intrase in
Sfintul altar, nu daduse anafura pe jos
(...)
"Am facut pacatul malahiei singura (adica atunci cind o persoana isi provoaca
placere singura, masturbare). Acest pacat se numeste curvia cu diavolul", citi
Anastasia, cu paranteza cu tot, ca sa fie sigura ca Irina intelege.
Ajunsese astfel la pacatul cu numarul 108. Nu se opri si il citi si pe
urmatorul, caci erau legate: "am facut pacatul malahiei cu alta persoana, unul
la altul". Eu cu altul, altul cu mine, cu femeie, barbat cu barbat, femeie cu
femeie, cu copii", incheie Anastasia si ridica ochii spre Irina, asteptind un
semn, ca sa stie daca bifeaza sau nu pacatele 108 - 109
- pg. 101 - 103
Aflata in plina criza psihica, descopera ca intreaga ei viata fusese un lung
sir de pacate. Sexualitatea sa indelung reprimata, neinteleasa si complicata de
imprejurarile vietii de orfelina este pusa in termeni cum ar fi masturbare =
"curvia cu diavolul". Poate ne vine sa ridem, dar acesta este canonul ortodox.
Anastasia citeste din cartea bisericeasca pentru spovedanie.
Nu m-ar mira sa fie cititori surprinsi aflind lista de pacate, la cit de
ortodocsi ne declaram in sondaje si la cit de putin mergem, de fapt, la
biserica. Revenind la spovedania Irinei, viata fetei o ajunge din urma. In
carte apare un nou flashback, cu cele mai dure amanunte, un posibil viol
documentat in timpul interviurilor. Niculescu Bran a cintarit si a taiat rece.
Un suflet chinuit tratat cu parul de Biserica ce trebuia sa-i aduca alinare. E
victoria dogmei asupra umanului.
Intimplator am citit aceasta carte dupa "Casa verde" a lui Mario Vargas Llosa
(Humanitas, 2006). Acolo apare o manastire din jungla amazoniana, unde maicute
sufletiste si bigote educa si crestineaza tinere indigene. Am regasit aceeasi
atmosfera sufocanta, de sfintenie ignoranta. Irina aduce oarecum cu tulburata
maicuta Bonifacia.
Pagini bune despre intilnirea ratata dintre sufletele ratacite si Biserica
Ortodoxa se gasesc si in recenta carte de la Polirom, "Luminita, mon amour",
scrisa de colegul meu de la Dilema Veche, Cezar Paul Badescu (altfel, un volum
pentru care Cezar nu are multe motive de mindrie, dar asta e alta poveste, ce
tine de limitele privatului in literatura).
Pariul lui Corogeanu...
e momentul in care crizele Irinei reincep si el decide ca e un caz de indracire
care se poate vindeca prin rugaciuni speciale. Decizia merita discutata. In
primul rind, Corogeanu nu e un calugar bizar, un caz izolat, ci urmeaza o
traditie mai mult sau putin oficializata, dar in mod cert acceptata de Biserica.
Autoarea citeaza lucrarile care probabil i-au fost indicate chiar de Corogeanu
in interviuri. Arhimandritul Ioanichie Balan, parintele Cleopa l-au convins ca
asa se face. Idolul sau, un monah batrin de la alta manastire, foarte
frecventata de credinciosi, face asta de zeci de ani.
O circumstanta atenuanta (judecata mea, autoarea, cum spuneam, nu face nici o
judecata) este retinerea de a o retrimite la spital, unde fusese tratata inuman
la primele crize. Circumstanta agravanta e orgoliul sau: Corogeanu vrea sa aiba
si el cazuri de vindecare miraculoasa, vrea sa aiba un "portofoliu", sa i se
duca vestea.
Pariul sau a constat tocmai in asta: o va vindeca prin rugaciuni. Nu au
crucificat-o, cum a scris presa atunci, detaliile legarii de scinduri abunda si
se vede ca autoarea a insistat pe acest moment in interviurile sale. Au vrut
doar sa o imobilizeze. Dar procedura de izgonire a dracilor din Irina dureaza
prea mult. Corpul sau, slabit deja de medicamente, cedeaza.
Cind pare ca rugaciunile au reusit, Irina se afla de fapt pe moarte. Corogeanu
si patru calugarite sint judecati pentru retinere ilegala de libertatea urmata
de deces (intre care si buna maicuta Neonila, devenita inculpata Nicoleta
Arcalianu). Corogeanu a pierdut pariul. Manastirea "sa" a fost desfiintata de
Biserica, care s-a spalat pe miini.
Nu am mai citit de mult o carte atit de rece si atit de buna. "
----- Original Message -----
From:
To: [email protected]
Sent: Monday, December 11, 2006 9:34 PM
Subject: [romania_eu_list] Re: Pozitia Bisericii Adventiste fata de
retragerea simbolurilor religioase din institutiile de invatamint public
--- In [email protected], Virgil Leitoiu
<[EMAIL PROTECTED]> wrote:
>
> ce ai zice de cealalta interpretare .. statul nu este
> versus religie, ci paralel cu sistemul generat de
> religie in consecinta religia nu are ce cauta in ceea
> ce in mod generic numim stat si statalite inclusiv
> institutiile de invatamant in asa fel incat religia sa
> ramana a comunitatii fara a fi dependenta si fara a
> influenta institutiile statului.
> doar o parere ..
noroc ca e doar o parere.
Nu de altceva dar cateodata te miri cum unii nu reuesesc sa-si
disciplineze gandurile.
Mai sus d-voastra incurcati rau conceptele, planurile logice.
E imposibil a pune statul la acelasi nivel logic cu religia.
Statul e o institutie, pe cand religia este o stare spirituala.
D-voastra voit sau nevoit confundati religia cu biserica.
Daca nationalismul este starea spirituala ce tine de domeniul
statului, crestinismul ortodox tine de domeniul Bisericii Ortodoxe.
Nu numai atata, intre cele doua, nationalism si crestinism
ortodox, intr-o societatea ca cea romaneasca exista posibilitatea
ca cele doua sa se intersecteze. Ceea ce se intampla foarte
des, incat majoritatea cetatenilor din Romania refuza o personalitate
schizoida si-si afirma nationalitatea prin apartenenta la
religia crestin ortodoxa.
Dar asta nu inseamna ca statul se suprapune cu biserica,
ori ca cele doua ar fi una si aceeasi entitate.
Iar cum functiile publice ale statului Romania se adreseaza
inspre beneficiul cetatenilor sai, e clar ca invatamantul
sa reflecte spiritualitatea propriului sau popor.
Mousa Stefan
nothing.gif
Description: GIF image
