Despre laicism si icoane, intr-un foarte bun articol din Romania Libera de azi. Subliniez in special pasajul: Dezbaterea la care asistam are in centrul ei tema laicitatii. In masura in care se accepta clasificarea pe care Luigi Sturzo a facut-o laicismului (laicismul istoric, laicismul anticlerical si laicismul izvorat din comunism), intrebarea care se naste: in ce tip de laicism merita sa incadram dezbaterea animata de Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta avand ca punct de plecare prezenta simbolurilor religioase in scoli? Ion Anton
*************************************************************************** http://www.romanialibera.ro/articol-Icoana-intre-estetic-si-religios-94.htm Icoana, intre estetic si religios Sambata, 13 Ianuarie 2007 - Un articol de Nicolae DrAguSin Polemicile iscate pe marginea prezentei simbolurilor religioase in institutiile publice de invatamant reflecta o dezbatere subreda, cu foarte multe fisuri si, intr-o oarecare masura, pe fondul unor firave perspective teologice. Cu toate imperfectiunile sale, dezbaterea nu ar fi intrat atat de evident in atentia publica daca nu ar fi pornit de la un principiu care poate constitui esenta modernitatii: separarea statului de Biserica. Faptul ca statul si Biserica sunt doua entitati distincte care trebuie sa colaboreze doar atunci cand este in discutie binele colectiv care porneste intotdeauna de la persoana umana, este un lucru asupra caruia intr-un mod aproape unanim s-a cazut de acord. Daca scopul este acceptat, metoda este cea care divizeaza. Scrisoarea pe care un cadru didactic de la un liceu agricol din Buzau a adresat-o Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) si care, de altfel, constituie nucleul dezbaterii, considera ca prezenta icoanelor in institutiile publice de invatamant sugereaza absenta unei neutralitati a statului in raport cu Biserica. Asumarea acestei opinii se poate face probabil doar prin ignorarea unei realitati evidente: icoana este un obiect care are valoare spirituala doar daca crezi in ceea ce reprezinta. Altminteri, poate fi o lucrare artistica in fata careia poti avea o atitudine critica, laudativa sau neutra. Nu este deloc mai putin adevarat ca icoana reprezinta unul din putinele obiecte de cult asupra carora Biserica nu are drept exclusiv de producere si comercializare. Asta inseamna ca icoana poate face oricare dintre noi fara ca Biserica sa aiba vreo implicare, in afara de actul simbolic al sfintirii ei. Singurul fir de legatura dintre cele doua (icoana si Biserica) il constituie revendicarea de la o realitate comuna. Icoana transmite realitati care stau la baza intemeierii Bisericii (Crestine). Aceasta legatura sensibila este reglementata de Erminie, adica regula picturii care poate fi chiar "incalcata" in situatiile de exces de imaginatie si spiritualizare. Altfel, cum ne putem explica ca doar mesterii iconari romani realizau acum mult timp chipuri de oameni fie cu trei ochi, fie cu trei maini pentru a simboliza Sfanta Treime? In plus, daca sunt locuri unde icoanele sunt prezente, nu se intampla pentru ca Biserica a venit si le-a impus sau statul le-a cerut. Ele sunt acolo deoarece anumite persoane le-au dorit, iar altele le-au agreat. Eliminarea icoanelor din spatiul dedicat invatamantului (si mai nou din sistemul sanitar pentru ca dezbaterea s-a extins pe orizontala) este, in opinia unora, un demers care nu doar ca ajuta la separarea Bisericii de stat, ci conduce la reconstructia spatiului public care traieste sub agresivitatea spatiului privat. Invocarea coruptiei ca exemplu de preeminenta a interesului privat asupra celui public este oportuna, insa dezbaterea este viciata in momentul in care se crede ca prezenta icoanei in institutiile de invatamant exprima neclaritatea raportului dintre spatiul public si cel privat. Modul in care sunt formulate argumentele aduse in sprijinul acestei asertiuni reflecta confuzia (esentialmente conceptuala) dintre credinta si religie. Exact in virtutea ideii subliniata mai sus, icoana nu sugereaza o religie. Icoana reprezinta fructul nevoii de traire religioasa, al nevoii de exprimare artistica sau chiar al amandurora. Prezenta icoanelor pe peretii liceului de arta din Buzau pe care profesorul de la liceul agricol o vitupereaza exprima tocmai diversitatea acestor trairi. Elevii au expus icoanele pe care le-au realizat din talent artistic si in care doar personal pot crede. Normalitatea acestui lucru a fost foarte bine subliniata de decizia "definitiva si irevocabila" a instantei ploiestene care a decis ca icoanele nu constituie o discriminare la adresa celor de alta confesiune. Si daca am fi trait intr-o societate in care instanta precedentului functioneaza (Marea Britanie bunaoara), atunci discutia despre cum icoanele in scoli ii discrimineaza pe cei care nu cred in ele ar fi fost doar apanajul unor persoane frustrate sau care cred ca Dumnezeu nu exista. Daca intr-adevar religia tine de spatiul privat, trairea religioasa nu are granita. A simti religia este o nevoie a spiritului, la fel cum a manca este o necesitate a trupului. Chiar daca adesea ni se face foame cand intram intr-o bucatarie, necesitatea de a manca nu cunoaste delimitari stricte de genul public Ð privat. La fel se intampla si in cazul trairii religioase, cu atat mai intensa cu cat omul se afla in fata unor situatii limita (un examen important, o boala etc). Confuzia dintre icoana si religie reiese si din modul in care este formulat cel de-al doilea argument al scrisorii pe care CNCD a evaluat-o pozitiv: "Afisarea simbolurilor religioase pe peretii unitatilor publice de invatamant Ð asumarea si transmiterea valorilor de inferiorizare a femeilor practicate de religia respectiva". Am citat integral fragmentul pentru ca Ðtrebuie sa marturisesc - asemenea afirmatii rar iti este dat sa auzi, iar ele sunt cu atat mai socante cu cat sunt consimtite de persoane respectabile din spatiul academic. In primul rand, ce distinge o icoana ortodoxa de una catolica sau greco-catolica atata timp cat sunt artisti ortodocsi care picteaza in cel mai catolic mod posibil (picturile murale ale lui Gheorghe Tattarescu de la Manastirea Bistrita sunt exemple foarte sugestive)? Cum poate transmite valorile de inferiorizare ale femeii o reprezentare a Fecioarei Maria sau a atator sfinte care imbogatesc sinaxarul crestin? O icoana este privita pentru a te ruga sau pentru a te gandi cum se transmit valorile religiei crestine in care sexul, la fel ca si statutul social sau intelectual nu conteaza absolut deloc? Un alt argument invocat de un cunoscut "jurnalist si psiholog" care descalifica dezbaterea este acela ca "efectul icoanelor ortodoxe de pe pereti este similar cu cel al unui panou publicitar la o bautura racoritoare agatat toata ziua pe peretii scolii". Daca intr-adevar efectul este comun, de ce petitionarii nu pledeaza si impotriva scoaterii reclamelor care in unele scoli am observat ca inlocuiesc alte materiale de decor specifice? O reclama este facuta pentru a-ti induce un comportament fata de produsul expus. Sa fi descoperit oare domnul "psiholog si jurnalist" ca icoanele sunt o primejdie pentru ca te fac sa crezi in ceva? Cati nu traiesc cu Biserica la scara blocului si tot atei raman? Acest argument ignora esenta crestinismului: crezi doar daca vrei; Dumnezeu iti bate, insa Ii deschizi usa doar daca vrei. In fata acestor argumente, selectate intr-un mod profund subiectiv dupa criteriul relevantei lor, opinia publica a avut o reactie foarte ferma, exprimata in favoarea pastrarii icoanelor acolo unde sunt. Acest lucru a convins pe unii analisti politici sa creada ca agonia spatiului public se prelungeste prin "tirania majoritatii". Raporturile minoritate Ð majoritate, laic Ð religios sunt concepte de bon ton ale vocabularului modernitatii, insa imprumutarea lor in cazul de fata se face intr-un mod abuziv. Despre ce tiranie a majoritatii poate fi vorba in conditiile in care spatiul public pe care unii il viseaza degresat de simboluri religioase insa imbacsit de reclame care indeamna adesea la viciu sau care anuleaza frumsetea arhitectonica a unor cladiri istorice, n-a fost niciodata altfel de cum este? Prezenta simbolurilor religioase in spatiul public (invatamant, sistemul sanitar, parlament etc) are o valoare identitara, iar ceea ce vad unii in tiranie a majoritatii este reactia fireasca la apararea a ceea ce are valoare identitara. Pentru Franta spatiul public curatat de simboluri religioase poate fi o nuanta identitara (chiar daca conflictele din ultimii ani par sa anuleze aceasta ipoteza), insa in Romania, ca in oricare alta tara est-europeana religia si trairea religioasa formeaza identitatea. Ca atare, tirania nu consta in a apara simbolurile cu care 95% dintre romani se identifica (fie ca e vorba de ortodocsi, catolici sau greco-catolici), ci in a incerca sa impui prin decizii sau hotarari concepte care nu-si pot construi un fond decat in foarte indelungat timp. Daca principial exista adevar in afirmatia "tendinta de a folosi majoritatile impotriva minoritatilor este mostenirea unei experiente totalitare", in cazul de fata analogia isi pierde substanta. A folosi un grup impotriva altuia reprezinta o chestiune de manipulare, insa cat de usor este sa manipulezi o majoritate de 95-96% care-i cuprinde inclusiv pe cei care nu venereaza icoanele, dar care nu s-au declarat ofensati de prezenta lor (Comunitatea Musulmana, Biserica Adventista) impotriva unei minoritati de 1% care sa presupunem ca s-ar declara ferm impotriva icoanelor in spatiul public? Ca in oricare dezbatere cu care ne-am obisnuit in ultimii ani, este prisos de polemica insa lipsa de solutii. A impune simboluri religioase in fiecare sala de curs este la fel de nociv cu a solicita scoaterea lor. Aceste atitudini sunt doua fatete ale aceluiasi tip de extremism si act de desconsiderare a persoanei umane. Tocmai pentru ca icoana reflecta o traire religioasa, prezenta ei in spatiul public ar trebui sa fie reglementata in conformitate cu principiul subsidiaritatii care spune ca decizia (mai ales in chestiuni atat de sensibile prin specificitatea lor) trebuie sa se ia cat mai aproape de persoana umana. Asta inseamna ca acceptarea unei icoane in clasa Y nu este de datoria nici a ministerului, nici a inspectoratului si poate nici a unitatii de invatamant. Prezenta icoanelor trebuie hotarata de elevi, comitetul de parinti, invatator/diriginte si eventual cu concursul consiliului profesoral. Daca elevii vor decide ca prezenta discreta a unei icoane este nociva, atunci este dreptul absolut al lor sa o inlature. Altfel, se vor rezolva "problemele" minoritatii de 1% (procentul este abuziv oferit in masura in care nu se stie exact cati nu vor icoane si se ghideaza doar dupa cei declarati atei) pe seama dramei majoritatii autentice care se simte privata de un obicei mostenit din strabunici. Or asta nu inseamna democratie. A crede ca se va gasi formula de a multumi si ultimul (vesnic) nemultumit este un demers riscant care se infunda intr-o utopie si, dupa cum spunea Bukovski, orice utopie are gulagul ei. Dezbaterea la care asistam are in centrul ei tema laicitatii. In masura in care se accepta clasificarea pe care Luigi Sturzo a facut-o laicismului (laicismul istoric, laicismul anticlerical si laicismul izvorat din comunism), intrebarea care se naste: in ce tip de laicism merita sa incadram dezbaterea animata de Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta avand ca punct de plecare prezenta simbolurilor religioase in scoli? Este un laicism istoric, nascut din principiile liberalismului de secol XIX ("Biserica libera intr-un stat liber", "Biserica libera intr-un stat suveran", "Biserica si stat, doua paralele care nu se intalnesc")? Superficialitatea argumentelor, terenul minat de absenta unor subtilitati teologice pe care se plaseaza dezbaterea, exclud aceasta posibilitate. Este un laicism anticlerical? Este un laicism comunist in oglinda in care abordarea critica (si probabil partinitoare) a religiei este o sursa sigura de capital de notorietate sau financiar (Dan Brown care a "rescris" originile crestinismului a contabilizat in chimirul sau bancar milioane de dolari)? Foarte probabil. Ar fi nedrept daca acest comentariu s-ar incheia fara a sublinia atitudinea inteleapta a celorlalte confesiuni care, desi indirect invocate drept obiect al discriminarii de petitionari, nu s-au simtit agresate de prezenta simbolurilor pe care nu le cinstesc. Acest lucru vine sa intareasca pozitia profund inteleapta pe care confesiunile cu mai putini aderenti o au in raport cu celelalte culte. In aceasta atitudine se regasesc nu doar germenii dialogului si al comuniunii autenice intru Dumnezeu, Allah sau Iahve, ci si spiritul solidaritatii celor care cred in ceva, spre deosebire de cei care nu cred in nimic (afara poate dar de propriul ego). --------------------------------- Everyone is raving about the all-new Yahoo! Mail beta. --------------------------------- Bored stiff? Loosen up... Download and play hundreds of games for free on Yahoo! Games.
