Grupul de ziaristi a protestat chiar la deschiderea podului de la Sighet 
dintre Romania si Ucraina

  
   
Cazul "Gazeta", fata in fata cu Basescu
Evz, 16 Ianuarie 2007, Mihai Soica 

Ziaristii baimareni au cerut presedintelui eliberarea lui Dan Parcalab.    

    Un grup de jurnalisti din Baia Mare au protestat, la Sighetu Marmatiei, 
fata de arestarea lui Dan Parcalab, directorul de dezvoltare al trustului 
Gazeta, acuzat de santaj, constituirea unui grup de criminalitate organizata si 
spalare de bani. Protestul a avut loc cu putin timp inainte ca Traian Basescu 
sa ajunga la intalnirea cu presedintele Ucrainei. 

Jurnalistii aveau bannere pe care scria "Eliberati-l pe Dan Parcalab", 
"Justitia vrea sange", 
"Opriti agresiunea impotriva jurnalistilor". 

Adi Rusu, director la cotidianul "Detectivul de presa", din Baia Mare, a 
discutat cu presedintele si i-a inmanat un dosar de presa care contine o 
scrisoare deschisa, o prezentare a situatiei, in opinia jurnalistilor din 
Maramures ilegala, si o lista cu semnaturi pentru eliberarea lui Parcalab. 

"I-am cerut presedintelui sa-l elibereze, iar acesta mi-a raspuns ca nu poate 
face asa ceva pentru ca ar presupune o imixtiune in hotararile justitiei", a 
spus Adi Rusu. 

Directorul de la "Detectivul de presa" a mai precizat ca jurnalistii din Baia 
Mare nu discuta vizavi de vinovatia sau nevinovatia lui Parcalab si ca doresc 
ca acesta sa fie cercetat in stare de libertate. "La toate acestea, 
presedintele mi-a spus ca va monitoriza acest caz", a mai precizat Adi Rusu. 

Arestat pentru santaj 

Procurorii DIICOT Cluj au inceput, ieri, prezentarea materialului de urmarire 
penala in cazul directorilor si jurnalistilor de la trustul Gazeta, arestati 
pentru santaj, constituirea unui grup de criminalitate organizata, evaziune 
fiscala si spalare de bani.

In maximum o saptamana, procurorii DIICOT vor intocmi rechizitoriul si vor 
sesiza instanta pentru judecarea celor arestati. Dan Parcalab a fost arestat pe 
4 ianuarie 2007. In fata judecatorilor, jurnalistul de la "Gazeta de Maramures" 
s-a declarat nevinovat si a spus ca nu a semnat in viata lui niciun contract de 
publicitate. 

Procurorii DIICOT il mai acuza pe Dan Parcalab ca, dupa arestarea 
prese-dintelui trustului Gazeta, Liviu Man, si a altor trei directori, Ioan 
Otel, Aurel Muresan si Dorel Vidican, a incercat alaturi de Aurelian Grama si 
Milena Man sa influenteze martorii sau partile vatamate si ca au pus la cale un 
plan pentru a face presiune asupra anchetatorilor.
   
  Protest

Dan Parcalab a intrat in greva foamei

Directorul de dezvoltare al trustului Gazeta Dan Parcalab, aflat in arest, 
este, de ieri-dimineata, in greva foamei. Potrivit unui comunicat de presa al 
Inspectoratului de Politie al Judetului Cluj, "acesta, printr-un bilet inmanat 
sefului Arestului IPJ Cluj, isi anunta decizia de a intra in refuz de hrana". 

Pe toata perioada protestului, Dan Parcalab va fi consultat zilnic de un medic. 
Reprezentantii IPJ Cluj sustin ca declaratia de refuz de hrana a fost inaintata 
judecatorului delegat de pe langa Penitenciarul de Maxima Siguranta Gherla, 
"care urmeaza sa ia masurile legale in materie". (Cosmin Pirv)
  
  


                                
---------------------------------
Make free worldwide PC-to-PC calls. Try the new Yahoo! Canada Messenger with 
Voice

Raspunde prin e-mail lui