In noaptea de vineri, 12 ianuarie 2007, după premiera spectacolului
PESCARUŞUL, colegul nostru Ovidiu Moţ, actor al Teatrului Naţional "Radu
Stanca" Sibiu, a fost găsit lovit la cap, la mijlocul drumului catre
casa, şi internat la spital, în comă. A fost apoi transportat la Spitalul
Judetean din Tg Mureş şi supus unei complicate operatii pe creier.

În zilele ce au urmat, mass-media locală şi naţională a prezentat cazul în
felul următor: *Ovidiu Moţ, membru al TNRS a fost găsit lovit, în stare de
ebrietate şi este internat în comă*. Purtătoarea de cuvânt a poliţiei
municipiului Sibiu a declarat că *după primele cercetări actorul Ovidiu Moţ
a ajuns în această situaţie din pricina stării de ebrietate. *

Facem apel la aflarea cât mai grabnică a adevărului şi dorim imperios să se
facă urgent dreptate în acest caz din mai multe motive: în momentul
preluării lui Ovidiu de către SMURD şi poliţie nu i s-a testat alcoolemia;
medicii specialişti de la Tg Mureş au stabilit cu certitudine că o plagă
atât de gravă la cap nu putea fi cauzată de simpla cadere (nici chiar daca
victima ar fi avut 200 de kg); există cel puţin un martor ocular care
susţine că Ovidiu a fost bătut de 3-4 indivizi (între timp există informaţia
că martorul şi-a schimbat declaraţia).

In semn de protest împotriva terfelirii imaginii şi demnităţii unui coleg
de-al nostru aflat la ananghie, împotriva defăimării numelui
teatrului sibian şi a breslei teatrale în general, întregul colectiv
al Teatrului Naţional « Radu Stanca » va purta pe brat o brasarda alba.

Cu totii ne rugam pentru Ovidiu ca Dumnezeu să-i redea sănătatea şi sperăm
să-l avem cât mai curând printre noi, pe scenă.



Constantin Chiriac

Director General

şi

Intregul colectiv al Teatrului Naţional « Radu Stanca » Sibiu

 ------------------------------


*PROTEST*





Am asistat stupefiaţi şi îngroziţi la un atac dur şi inadmisibil împotriva
unui cetăţean al acestei ţări, împotriva unui artist român. Am asistat la
încălcări grave ale deontologiei profesionale în cazul medicilor de la
Spitalul de Urgenţă din Sibiu, precum şi ale Poliţiei din acest oraş,
Capitală Culturală Europeană.  Ne-am fi aşteptat ca Poliţia oraşului Sibiu
să întreprindă cu adevărat o anchetă profesionistă în legatură cu cazul
deosebit de grav al colegului nostru Ovidiu Moţ, actor al Teatrului Naţional
„Radu Stanca" din Sibiu. Ne-am fi aşteptat să se formuleze răspunsuri
oficiale din partea anchetatorilor, asumate, şi nu să se vehiculeze
îndoielnice şi neacoperite fraze, incriminante, preluate şi difuzate la
diverse posturi de televiziune. Fraze ce acuză direct, fără nici un act
doveditor, un cetăţean român, un actor, şi, implicit, o breaslă a unei ţări
proaspăt integrate în Uniunea Europeană. Prejudecăţile şi vorbele în vînt nu
pot să ţină locul anchetei serioase şi nici pe cel al dovezilor.

Avem toate motivele să credem că Ovidiu Moţ a fost victima unui act
criminal. Un act de barbarie cumplită, în urma atacului aflîndu-se în comă
profundă.

Tragedia s-a produs în seara premierei cu „Pescăruşul", vineri 12
februarie, spectacol care a marcat deschiderea oficială a Capitalei
Culturale Europene Sibiu, 2007. Obosiţi după repetiţii şi avînd emoţiile a
încă două reprezentaţii cu miză, ce ar fi urmat să se joace în prezenţa
criticilor de specialitate de aici şi de afară, a numeroase personalităţi
ale vieţii culturale europene, actorii au zăbovit puţin la recepţia oferită
cu generozitate de primarul Johaniss. Ovidiu Moţ, ca şi ceilalţi colegi din
distribuţie, a plecat acasă repede după spectacol, fără să fi fost în stare
de ebrietate, aşa cum s-a afirmat. Reprezentaţia s-a încheiat în jurul orei
22.30, iar la miezul nopţii, Ovidiu Moţ se afla deja în comă la Spitalul de
urgenţă din Sibiu în urma loviturilor la cap, primite pe stradă, în drum
spre locuinţa sa.

Protestăm împotriva atitudinii incalificabile a medicilor de gardă din
noaptea de 12 spre 13 ianuarie, a indolenţei lor care a agravat teribil
starea lui Ovidiu Moţ. Practic, a fost ignorat de medici. Nici un
neurochirurg nu l-a examinat pînă a doua zi. Deşi se ştia că aparatul
computer tomograf din spital este stricat, nu s-a solicitat investigarea la
nici o altă instituţie medicală, de stat sau privată. Cum nu s-a solicitat
nici transportarea lui de urgenţă într-o clinică unde ar fi putut fi ajutat.
Întîrzierile majore şi nejustificate au condus la creşterea hematomului
cranian şi la complicarea cazului. Nici o analiză de sînge, în cazul în care
s-a făcut şi există, nu arată creşterea alcolemiei, a stării „etilice", cum
s-a grăbit să expedieze cazul echipa de salvare. Cum s-a grăbit să conchidă
şi Poliţia sibiană. Fără nici o probă! Nici un membru al echipei de anchetă
nu a discutat cu echipa de neurochirurgi de la Tîrgu-Mureş – unde a fost
transportat, într-un tîrziu, cu o Salvare SMURD, a doua zi, la prînz -
echipă care a luptat exemplar, ore, pentru salvarea vieţii lui Ovidiu Moţ.
Domniilor lor, reverenţa noastră.

Protestăm împotriva dispreţului poliţiei faţă de un cetăţean al unui oraş
din Europa secolului douăzeci şi unu.

Ne este teribil de greu să înţelegem aceste grave abateri de la normele
deontologiei profesionale, atît ale medicilor de la Salvare şi Spitalul de
Urgenţă din Sibiu, precum şi ale Poliţiei, ale comisiei desemnate să se
ocupe de caz. Pe lîngă incompetenţă şi iresponsabilitate, au dovedit o
aroganţă crasă.

Cerem organelor abilitate din Ministerul Sănătăţii şi din Ministerul de
Interne deschiderea urgentă a unei anchete competente, care să restabilească
adevărul şi să-i pedepsească pe vinovaţi.





Maia Morgenstern

Marcel Iureş

Silviu Purcărete

Mihai Măniuţiu

Alexandru Dabija

Marian Râlea

Mircea Rusu

Claudiu Bleonţ

Marina Constantinescu

Anca Măniuţiu

Emilia Dobrin

Vasile Şirli

Aura Corbeanu

Irina Iureş

Maria Miu

Veronica Nicolae

Carmen Coţofană

Andreea Bibiri

Alin Patru


Aceasta lista ramine deschisa tuturor celor care doresc sa se alature
protestului

Raspunde prin e-mail lui