Luat de pe www.sibiupeople.ro 
  
  Autor: Mihnea Capraru
  
  
  Cititorul gesticulează neputincios. Provincial! Din provincie, de la  
Sibiu. În provincie, la Sibiu. Îi zvâcneşte un muşchi pe 
faţă. "Eu,  provincial? Eu? Provincial eşti tu!" "George 
Coşbuc! Octavian Goga!  George Bariţiu!" "Capitala Sibiu salută 
provincia Bucureşti!"  Cititorul ar vrea să se termine cu etichetele. 
Cititorul sibian ar vrea să se lepede de eticheta provincial. De 
această falsă distincţie, provincie/capitală. Cititorul 
sibian se teme de cuvântul provincial.  Dar teama de cuvânt nu e teamă de 
cuvânt. Cititorul nu se teme de  cuvânt. Teama de cuvânt e teamă de ceea 
ce stă în spatele cuvântului.  De adevăr. Cititorul este provincial. 
Cititorul răspândeşte bârfele de  la Bucureşti. Ascultă 
muzica de la Bucureşti. Urmăreşte fotbalul de la  
Bucureşti. Consumă spectacolele de televiziune de la Bucureşti. 
Mintea 
 sibianului vine din Capitală, gata fabricată, prefabricată. 
Precum a  orădeanului, precum a băcăuanului, precum a 
piteşteanului. Insulta de  care se teme sibianul nu e insultă. E 
adevăr temut, adevăr adevărat.
  "Ba  e falsă distincţia! Nicăieri n-am mai auzit, numai la 
noi!"  Într-adevăr. Printre prietenii noştri europeni nu mai 
există aşa ceva,  nu în veacul nostru. Dar soarele care 
răsărea pentru tribunişti de la  Bucureşti era fratele mai 
mic al regelui-soare de la Versailles.  Capitala şi Provincia nu sunt 
invenţii româneşti. Ele sunt produsul  procesului de centralizare a 
statelor europene naţionale moderne.  Comunităţile 
naţionale imature, labile, imaginare şi-au sufocat  deliberat 
toţi centrii nervoşi cu excepţia unuia singur, a capitalei.  
Această auto-decapitare distribuită a cunoscut, fireşte, 
variaţii de  intensitate, şi a fost cu mult mai relaxată în 
ţările care s-au  centralizat târziu şi repede (Germania sau 
Italia) decât în cele  centralizate timpuriu şi lent (Franţa sau 
Anglia). Dar regularitatea 
 este manifestă: un stat tânăr, lipsit de graţia şi de 
coordonarea  internă a unei comunităţi mature, se 
debarasează de nevoia de  coordonare eliminând centrii care ar trebui 
să se coordoneze. Toate  legile, toate modele, toate curentele provin 
dintr-un singur loc:  Capitala.
  Pe măsură ce noile comunităţi europene s-au consolidat  
şi au învăţat să funcţioneze armonios, procesul de 
centralizare a fost  reversat, centrele creative s-au înmulţit, 
comunităţile locale şi  regionale au fost descătuşate, 
societăţile au devenit mai puţin  stereotipice, mai diverse, mai 
surprinzătoare. E uşor de observat că  România nu a trecut 
încă prin acest proces. Ea a rămas, fireşte, în  urmă, a 
rămas o societate cu un singur centru. Regulile, modele şi  curentele 
româneşti fie provin de la Bucureşti, fie trebuie să fie  
adoptate la Bucureşti ca să se "afirme pe plan naţional". Nu 
există  cale directă de la Sibiu către, bunăoară, 
Botoşani. Orice idee pornită  de la Sibiu către Botoşani 
trebuie să se izbească mai întâi precum o  minge de tenis de
 zidul bucureştean, şi să ricoşeze de acolo către  
destinaţie. Orice tentativă de a construi drumuri mai scurte s-ar 
lovi,  fatalmente, de acuzaţia de trădare. Centrul nu e mai 
puţin isteric  decât periferia.

  Suntem provinciali. Aceasta nu este o  judecată de valoare, ci 
consemnarea unui fapt. De acest fapt nu trebuie  să ne fie ruşine, ci 
silă. Nu trebuie să îl ascundem, ci să îl  schimbăm. Iar 
aceasta nu prin trufie, nu prin scornirea altei Capitale,  nici prin 
izolaţionism frenetic, ci prin creativitate independentă. Pe  care 
prea puţini sibieni încearcă pentru moment să o aibă.
  
  http://sibiupeople.ro/en/essays/594 
  
 
---------------------------------
Any questions?  Get answers on any topic at Yahoo! Answers. Try it now.

Raspunde prin e-mail lui