Cum va arata cererea de finantare pentru Fondurile Structurale Publicat: 28 Martie 2007 @ 17:20 www.euractiv.ro
EurActiv, cu sprijinul consultantilor parteneri, va prezinta in premiera punctele cheie ale cererii de finantare pentru Fondurile Structurale. Acest formular reprezinta documentul de baza in cadrul unui proiect care "candideaza" la obtinerea de finantare europeana prin programele care se lanseaza in acest an. In prezent, cererea se afla in lucru, la autoritatile de resort. Structura de baza a acesteia este una clasica, insa va contine si componente specifice, legate de fondurile structurale. Consultantii companiei ConsTrain explica in exclusivitate pentru EurActiv aspectele esentiale pe care solicitantii trebuie sa le urmareasca in completarea formularului. Asa cum se stie deja, formularul cererii de finantare va fi unul comun pentru toate Programele Operationale. De aceea, initial, solicitantul de finantare va trebui sa indice exact in ce program si in care "Axa prioritara" se incadreaza proiectul sau. Consultantii cu experienta in derularea programelor de finantare spun ca vor exista cel putin trei aspecte importante in cadrul acestui document. In primul rand, trebuie explicate necesitatea proiectului si obiectivele acestuia. La acest punct solicitantul de finantare va trebui sa demonstreze ca activitatile pentru care doreste finantare se incadreaza in obiectivele politicii de coeziune ale Uniunii Europene, obiective preluate in programele operationale sectoriale. Consultantii de la compania ConsTrain explica: "proiectele finantate din Fonduri Structurale si de Coeziune nu sunt destinate ingrosarii buzunarelor diverselor organizatii beneficiare, ci corectarii dezechilibrelor sociale si economice care fac din Romania una dintre cele mai putin dezvoltate tari din Uniunea Europeana. In cazul firmelor, finantarea din Fonduri Structurale nu va fi de natura sa inlocuiasca costurile operationale, ci va trebui orientata catre cresterea productivitatii muncii si a competitivitatii acestora pe piata". Un alt aspect sensibil il va reprezenta alcatuirea bugetului. Aici vor fi detaliate cheltuielile eligibile, activitatile pentru care se solicita finantare si contributia proprie in cadrul proiectului. Doua aspecte cheie trebuie luate in considerare: un calcul atent al contributiei in natura, care poate ajunge la maximum 20% din contributia proprie si costurile cu achizitia unui teren, care nu pot depasi 10% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului. Potrivit consultantilor ConsTrain este recomandabil ca bugetul sa fie corelat cu ceea ce se realizeaza in proiect, iar ceea ce se realizeaza in proiect sa reprezinte exact ceea ce organizatia in cauza are nevoie. Toate lucrurile in plus, trecute doar pentru a obtine cat mai multi bani, vor aduce multa bataie de cap beneficiarilor. Pe de alta parte, tot ceea ce nu este bugetat, dar este trecut ca activitate in proiect, urmeaza a se realiza pe cheltuiala proprie a beneficiarilor" In fine, adevarata piatra de incercare o va reprezenta procedura de achizitii publice, obligatoriu a fi utilizata in toate proiectele finantate din Fonduri Structurale si de Coeziune. Aceasta pentru ca, potrivit OUG 34/2006, armonizata cu regulile comunitare, exista mai multe tipuri de proceduri de achizitii care pot fi desfasurate, in functie de valoarea si tipul activitatilor. Astfel, orice achizitie care depaseste 5.000 de euro trebuie realizata printr-o procedura specifica (licitatie, cerere de oferta etc.), procedura care presupune timp si resurse. De organizarea procedurilor de achizitii publice poate depinde succesul sau esecul unui proiect sau, mai bine zis, decontarea banilor cheltuiti deja de beneficiarul finantarii. Consultantii ConsTrain considera ca toate procedurile "cu dedicatie" vor primi din partea autoritatilor un cadou": beneficiarul nu va primi sumele cheltuite si va trebui sa acopere din propriul buzunar. Pana la publicarea variantei oficiale a cererii de finantare, solicitantii pot face unele demersuri pregatitoare". Studiul legislatiei de achizitii publice si a Programelor Operationale (in curs de negociere la Comisia Europeana), pregatirea planului de afaceri si a studiilor de fezabilitate sunt chestiuni care pot fi puse la punct inca de pe acum. Nota: Asa cum se cunoaste deja, pentru proiectele finantate din Fondurile Structurale si de Coeziune se va aplica urmatoarea regula financiara: beneficiarul finantarii deruleaza activitatile folosind resursele financiare proprii (disponibil in cont, imprumut bacar) si, dupa ce transmite la autoritati documentele justificative ale platilor efectuate (contracte, facturi, chitante etc.), primeste de la autoritatile responsabile sumele cheltuite, conform procentelor de finantare stabilite in acordul de finantare. EurActiv.ro si Hotnews.ro publica raspunsuri detaliate ale consultantilor si autoritatilor publice, pe baza solicitarilor de informatii si sesizarilor primite de la cititori. Folositi posibilitatea de a adresa intrebari prin intermediul butonului Comenteaza acest subiect" pozitionat la finalul articolelor.

