Societatea civila romaneasca militeaza transatlantic pentru legalitate
CHEMARE LA MITING IN INTREAGA LUME
DUMINICA, 13 MAI, DE LA ORELE 13:00
Băsescu la Palat, Parlamentul dizolvat!
Acesta este îndemnul românilor din Montreal care vor manifesta duminică 13 mai
la ora 13 în faţa Consulatului General al României, 1010 Sherbrooke vest.
FIMQ, împreună cu mai multe grupări printre care şi media locală de limbă
română doreşte să transmită un mesaj de susţinere a democraţiei şi invită toţi
românii să voteze împotriva demiterii abuzive a preşedintelui Traian Băsescu.
„Este nevoie urgentă de o lege a lustraţiei pentru a elimina corupţia din
Parlament reprezentată de foştii comunişti care acum s-au metamorfozat în
democraţi. Se vorbeşte mult despre cine a făcut poliţie politică, dar la o
analiză atentă şi imparţială, se poate trage concluzia că majoritatea
parlamentarilor au fost colaboratori ai vechiului sistem."
<> „Şi nouă ne pasă de ce este acasă şi cerem dizolvarea Parlamentului şi
declanşarea imediată a alegerilor ! România are nevoie acum să se concentreze
pe integrarea cu succes în Uniunea Europeană, eliminarea corupţiei şi
absorbirea fondurilor europene"
Această manifestaţie este o continuitate a celei din anul 2004 când „lumpenii
din Montreal" s-au opus prezenţei activistului neo-comunist Ion Iliescu în
Montreal.
«Basescu la Palat, Parlamentul dizolvat!»
Organizatorii mitingului de sustinere a presedintelui Traian Basescu ce se
va desfasura duminica, 13 mai, de la orele 13:00, in fata Consulatului Romaniei
de la Montreal, Canada, cheama toate organizatiile romanesti din intreaga lume
sa organizeze demonstratii de sustinere in aceeasi zi si la aceeasi ora peste
tot acolo unde sunt comunitati romanesti puternice.
Romanii din Montreal propun, de asemenea, folosirea sloganului „Basescu la
Palat, Parlamentul dizolvat!" la toate manifestatiile de sustinere a
presedintelui Basescu, ca semn al scopului comun al acestora. Credem ca
repunerea lui Traian Basescu in functia de presedinte al Romaniei, acolo unde a
fost votat de romani in 2004, este doar prima etapa a procesului de schimbare
necesar in Romania, proces ce va trebui continuat prin organizarea de alegeri
anticipate.
Consideram ca parlamentarii care populeaza astazi Parlamentul Romaniei nu
mai au sustinerea populatiei si singura modalitate de a solutiona grava criza
politica prin care trece tara este organizarea de urgenta de alegeri
anticipate.
Reamintim ca romanii din Montreal au organizat in septembrie 2004 un amplu
protest impotriva prezentei lui Ion Iliescu, pe atunci presedinte al Romaniei,
la Montreal, iar raspunsul puterii de atunci, prin ministrul Culturii Razvan
Theodorescu, a fost sa-i trateze pe protestari drept „lumpeni, nespalati,
pegra, ratati sau scursuri ale societatii".
Romania are nevoie de reforme profunde iar ele nu pot fi facute decat de
politicienii care au sprijinul populatiei. Traian Basescu a facut dovada
determinarii sale de a rupe Romania de un trecut compromis si de a o integra
intr-o Uniune Europeana democrata, libera, cu respect al legilor si a vointei
cetatenilor.
Romania nu este tara unui grup restrans de oligarhi imbogatiti peste noapte
prin privatizari ilegale, prin devalizarea unor banci sau prin insusirea
banilor din conturile in valuta ale fostei Securitati, ci a celor 22 de
milioane de oameni care trudesc fara speranta unui viitor mai bun.
Pe 19 mai 2007, putem face dovada unei vointe comune de a schimba ceva in
Romania: Spuneti NU Demiterii PRESEDINTELUI Romaniei!
Organizatori:
Forumul de Integrare Multiculturala Québec
Publicatia Pagini Romanesti
Emisiunea de radio Marca-Ro
Zig-zag Roman Canadian
Quebec.ro
Asociatia Culturala Romana (ACR)
sprijiniti din tara de Civic Net - Piata Universitatii
Seniorii Ligii Studentilor
Grupul Independent pentru Democratie
Asociatia 21 Decembrie 1989
Asociatia Victimelor Mineriadelor
Asociatia Fostilor Detinuti Politici
Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunist
Asociatia Civic Media
Declaratia de sustinere a Presedintelui Romaniei si a principiilor sale a
Federatiei Romane a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti
In urma sedintei din 3 mai 2007 a Federatiei noastre, in care s-au discutat
ultimele evenimente politice, toate dirijate impotriva presedintelui Traian
Basescu, ne exprimam acordul pentru sustinerea domniei sale la functia suprema
din urmatoarele motive:
- A condamnat comunismul, ale carui victime ne consideram
- A creat conditii pentru studierea dosarelor fostei Securitati
- A inceput reformarea Justitiei si o va continua
- A inceput lupta contra coruptiei si o va continua pana la lichidarea ei
- A promovat o politica de apropiere fata de SUA si UE
Pentru toate aceste actiuni de asanare a societatii romanesti cei circa 15.000
de membri ai Federatiei noastre, inca in viata, suntem neconditionat alaturi de
Presedintele Traian Basescu.
Presedinte
Secretar
Prof. Dr. Boroneant Vasile
Ing. Jijie Gheorghe
www.civicnet.info
www.civicmedia.ro
Ahhh...imagining that irresistible "new car" smell?
Check out new cars at Yahoo! Autos.
---------- Forwarded message ----------
From: Civic Media <[EMAIL PROTECTED]>
Date: May 7, 2007 9:07 AM
Subject: CHEMARE LA MITING IN INTREAGA LUME: Basescu la Palat, Parlamentul
dizolvat!
To: undisclosed-recipients

<>Seniorii Ligii Studentilor
Grupul Independent pentru Democratie
Asociatia 21 Decembrie 1989
Asociatia Victimelor Mineriadelor
Asociatia Fostilor Detinuti Politici
Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunist
Asociatia Civic Media
Declaratia de sustinere a Presedintelui Romaniei si a principiilor sale a
Federatiei Romane a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti
In urma sedintei din 3 mai 2007 a Federatiei noastre, in care s-au discutat
ultimele evenimente politice, toate dirijate impotriva presedintelui Traian
Basescu, ne exprimam acordul pentru sustinerea domniei sale la functia suprema
din urmatoarele motive:
- A condamnat comunismul, ale carui victime ne consideram
- A creat conditii pentru studierea dosarelor fostei Securitati
- A inceput reformarea Justitiei si o va continua
- A inceput lupta contra coruptiei si o va continua pana la lichidarea ei
- A promovat o politica de apropiere fata de SUA si UE
Pentru toate aceste actiuni de asanare a societatii romanesti cei circa 15.000
de membri ai Federatiei noastre, inca in viata, suntem neconditionat alaturi de
Presedintele Traian Basescu.
Presedinte
Secretar
Prof. Dr. Boroneant Vasile
Ing. Jijie Gheorghe
www.civicnet.info
www.civicmedia.ro
____________________________________________________________________________________
The fish are biting.
Get more visitors on your site using Yahoo! Search Marketing.
http://searchmarketing.yahoo.com/arp/sponsoredsearch_v2.php---------- Forwarded message ----------
From: Civic Media <[EMAIL PROTECTED]>
Date: May 7, 2007 9:07 AM
Subject: CHEMARE LA MITING IN INTREAGA LUME: Basescu la Palat, Parlamentul dizolvat!
To: undisclosed-recipients
DUMINICA, 13 MAI, DE LA ORELE 13:00
Băsescu la Palat, Parlamentul dizolvat!
Acesta este îndemnul românilor din Montreal care vor manifesta duminică 13 mai la ora 13 în faţa Consulatului General al României, 1010 Sherbrooke vest.
FIMQ, împreună cu mai multe grupări printre care şi media locală de limbă română doreşte să transmită un mesaj de susţinere a democraţiei şi invită toţi românii să voteze împotriva demiterii abuzive a preşedintelui Traian Băsescu.
„Este nevoie urgentă de o lege a lustraţiei pentru a elimina corupţia din Parlament reprezentată de foştii comunişti care acum s-au metamorfozat în democraţi. Se vorbeşte mult despre cine a făcut poliţie politică, dar la o analiză atentă şi imparţială, se poate trage concluzia că majoritatea parlamentarilor au fost colaboratori ai vechiului sistem."
Această manifestaţie este o continuitate a celei din anul 2004 când „lumpenii din Montreal" s-au opus prezenţei activistului neo-comunist Ion Iliescu în Montreal.
«Basescu la Palat, Parlamentul dizolvat!»
Organizatorii mitingului de sustinere a presedintelui Traian Basescu ce se va desfasura duminica, 13 mai, de la orele 13:00, in fata Consulatului Romaniei de la Montreal, Canada, cheama toate organizatiile romanesti din intreaga lume sa organizeze demonstratii de sustinere in aceeasi zi si la aceeasi ora peste tot acolo unde sunt comunitati romanesti puternice.
Romanii din Montreal propun, de asemenea, folosirea sloganului „Basescu la Palat, Parlamentul dizolvat!" la toate manifestatiile de sustinere a presedintelui Basescu, ca semn al scopului comun al acestora. Credem ca repunerea lui Traian Basescu in functia de presedinte al Romaniei, acolo unde a fost votat de romani in 2004, este doar prima etapa a procesului de schimbare necesar in Romania, proces ce va trebui continuat prin organizarea de alegeri anticipate.
Consideram ca parlamentarii care populeaza astazi Parlamentul Romaniei nu mai au sustinerea populatiei si singura modalitate de a solutiona grava criza politica prin care trece tara este organizarea de urgenta de alegeri anticipate.
Reamintim ca romanii din Montreal au organizat in septembrie 2004 un amplu protest impotriva prezentei lui Ion Iliescu, pe atunci presedinte al Romaniei, la Montreal, iar raspunsul puterii de atunci, prin ministrul Culturii Razvan Theodorescu, a fost sa-i trateze pe protestari drept „lumpeni, nespalati, pegra, ratati sau scursuri ale societatii".
Romania are nevoie de reforme profunde iar ele nu pot fi facute decat de politicienii care au sprijinul populatiei. Traian Basescu a facut dovada determinarii sale de a rupe Romania de un trecut compromis si de a o integra intr-o Uniune Europeana democrata, libera, cu respect al legilor si a vointei cetatenilor.
Romania nu este tara unui grup restrans de oligarhi imbogatiti peste noapte prin privatizari ilegale, prin devalizarea unor banci sau prin insusirea banilor din conturile in valuta ale fostei Securitati, ci a celor 22 de milioane de oameni care trudesc fara speranta unui viitor mai bun.
Pe 19 mai 2007, putem face dovada unei vointe comune de a schimba ceva in Romania: Spuneti NU Demiterii PRESEDINTELUI Romaniei!
Organizatori:
Forumul de Integrare Multiculturala Québec
Publicatia Pagini Romanesti
Emisiunea de radio Marca-Ro
Zig-zag Roman Canadian
Quebec.ro
Asociatia Culturala Romana (ACR)
sprijiniti din tara de Civic Net - Piata Universitatii
<>Seniorii Ligii Studentilor
Grupul Independent pentru Democratie
Asociatia 21 Decembrie 1989
Asociatia Victimelor Mineriadelor
Asociatia Fostilor Detinuti Politici
Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunist
Asociatia Civic Media
Declaratia de sustinere a Presedintelui Romaniei si a principiilor sale a
Federatiei Romane a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti
In urma sedintei din 3 mai 2007 a Federatiei noastre, in care s-au discutat ultimele evenimente politice, toate dirijate impotriva presedintelui Traian Basescu, ne exprimam acordul pentru sustinerea domniei sale la functia suprema din urmatoarele motive:
- A condamnat comunismul, ale carui victime ne consideram
- A creat conditii pentru studierea dosarelor fostei Securitati
- A inceput reformarea Justitiei si o va continua
- A inceput lupta contra coruptiei si o va continua pana la lichidarea ei
- A promovat o politica de apropiere fata de SUA si UE
Pentru toate aceste actiuni de asanare a societatii romanesti cei circa 15.000 de membri ai Federatiei noastre, inca in viata, suntem neconditionat alaturi de Presedintele Traian Basescu.
Presedinte Secretar
Prof. Dr. Boroneant Vasile Ing. Jijie Gheorghe
www.civicnet.info
www.civicmedia.ro