Comunicat de presa
Discriminare religioasa si incalcarea dreptului la vot
la referendumul privind suspendarea Presedintelui Romaniei
La doar cateva luni dupa votarea Legii privind libertatea religioasa si
regimul cultelor din Romania, o lege criticata pentru numeroasele ei
neajunsuri si articole anticonstitutionale, iata ca asistam la o grava
incalcare, pe motive religioase, a unui drept constitutional, acela de a
vota.
Declaratia ONU cu privire la eliminarea tuturor formelor de intoleranta si
de discriminare bazate pe religie stipuleaza la art. 4 ca "statele vor lua
masuri efective pentru prevenirea si eliminarea discriminarii pe baze
religioase in recunoasterea, exercitarea si practicarea drepturilor fiintei
umane si a libertatilor fundamentale in toate domeniile vietii *civile*, *
politice*, sociale si culturale."
Pentru cetatenii romani care sunt membri ai cultului adventist si ai
cultului mozaic sunt interzise orice fel de alte activitati in timpul zilei
de sambata, pana la apusul soarelui, cu exceptia celor care au ca scop
venerarea divinitatii. Este exclusa, asadar, prezentarea la vot in acest
interval. De aceea, am propus Guvernului si Biroului Electoral Central o
solutie rezonabila pentru a nu anula drepturile fundamentale ale acestor
cetateni. Solicitarea noastra de a fi prelungit cu doar doua ore programul
la cel putin una dintre sectiile de vot din orasele cu comunitati adventiste
si evreiesti este una usor de pus in practica. Nu ar fi implicat costuri
majore iar Guvernul are obligatia de a face tot posibilul pentru a asigura
TUTUROR cetatenilor sai posibilitatea de a-si exercita dreptul la vot.
Din pacate, Guvernul nu a formulat in timp util nici un raspuns
cu privire la solicitarea noastra, iar Biroul Electoral Central nu si-a
asumat responsabilitatea unei decizii (desi este investit prin lege cu
aceasta atributie), afirmand public in cursul zilei de sambata, prin vocea
presedintelui acestei institutii, dl. Gheorge Dumitru, ca va trebui sa ne
adresam Guvernului si Parlamentului.
Desi intra in atributiile si obligatiile legale ale Consiliului National
pentru Combaterea Discriminarii sa se pronunte cu privire la aceasta
problema, institutia a refuzat sa raspunda solicitarii asociatiei noastre de
a confirma discriminarea si de a recomanda eliminarea ei. CNCD si-a declinat
competenta catre B.E.C.
In aceasta situatie de ignorare a obligatiilor ce le revin si incalcare a
drepturilor fundamentale ale cetatenilor, asociatia "Solidaritatea pentru
libertatea de constiinta" are in vedere actionarea in justitie a
institutiilor responsabile de aceasta grava discriminare contrara
prevederilor art. 16, alin (1) din Constitutia Romaniei: " Cetatenii sunt
egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara
discriminari". Sute de mii de cetateni au fost privati din oficiu de dreptul
la vot prevazut de art. 36 din Constitutia Romaniei, printr-o decizie
administrativa inexplicabila in termeni democratici. O astfel de atitudine
contrara unui stat democratic, m embru al Uniunii Europene, coboara din nou,
in mod regretabil, standardele democratiei romanesti mult sub nivelul
acceptabilului.
Contact:
Emil Moise – Director de programe – Buzau – 0238.719.189, 0747.034.431,
[EMAIL PROTECTED]
Remus Cernea – Director executiv – 0727.583.594, [EMAIL PROTECTED]
Solidaritatea pentru libertatea de constiinta
www.humanism.ro