In Comunicatul de presa din 4 iulie 2007, referindu-se la situatia Parcului Bordei, Videanu afirma: "Terenul nu a figurat niciodata ca parc pentru accesul public al bucurestenilor si nu exista cheltuieli pentru amenajarea acestui loc ca atare in evidentele Primariei Municipiului Bucuresti sau ADP-urilor de sector." (http://www1.pmb.ro/pmb/primar/cpresa/2007/comunicate/com_2007-07-04.htm)
Este nefiresc ca un primar general sa nu cunoasca istoria Bucurestiului. Cu toate acestea, in cazul de fata este explicabil, Videanu fiind venit de la tara… Articolul de mai jos il poate ajuta sa-si imbunatateasca cunostintele despre orasul pe care zice ca il administreaza. ------------------------- Vali "Noble blood is an accident of fortune; noble actions are the chief mark of greatness." (Carlo Goldoni) "When the power of love overcomes the love of power, the world will know peace." (Jimi Hendrix) http://www.jurnalul.ro/articole/94576/gradina-bordei *Gradina Bordei* Scris in 2007 06 09 de Rodica Mandache Bucurestii de altadata. Prin anii aceia, Gradina Bordeiului era lipita de Herastraul Vechi. Era o adevarata mosie – 80 ha. Unde sa stai mai bine la o tacla decat intr-o gradina de vara, unde sa bei o bere rece si sa savurezi doi mici pastosi? Gradina Bordei incepea de la Strada Aviatorilor. Era proprietatea familiei pictorului Leca. Prin 1880, Bordeiul era o adevarata padure cu arbori batrani si poenite, si pajisti frumoase. Obiceiul era ca la Paste, la Sf. Gheorghe si la 1 Mai, poporul sa petreaca in aceasta gradina. Lumea putea sa vina cu proviziile de acasa, precum si cu vesela, fiindca aici n-avea cine sa serveasca pe nimeni si cu nimic. Un litru. Oamenii alegeau un loc pe iarba prin tufisuri, unde erau mai mult adapost si umbra, intindeau pe iarba servete sau ziare, apoi barbatii plecau dupa merinde. Se cumparau: mititei, cascaval, paine, ridichi si oale nesmaltuite de un litru. Omul lua o oala mica nesmaltuita sau mai multe, dupa pofta, o oala costa 10 bani, si cu ea se duceau la cumparatul vinului. Vinul statea la rece intr-un garleci de pivnita ascuns in butoaie pantecoase. Vanzatorul era un om care sta-n picioare si nu mai prididea cu cererile doritorilor. Un litru de vin costa 80 de bani. Oamenilor le placea si jocul asta cu statul la rand, cu oala sub cana din care curgea pofticios vinul bun romanesc. Apoi erau mititeii. Mii de mititei. In vremea aceasta, strigate, chiote, impinsaturi, inghesuiala, mirosuri, rasete, naduseala, picoteala… Schimbarea. Era pitoresc – scriu autorii cartilor despre Bucuresti. Barbatii scoteau jiletcile, se deschideau la camasa. Femeile cu testemelele desfacute (of! caldura mare) isi despleteau coadele; toti erau inviorati de bautura. Vorbeau toti deodata, se bucurau sau cantau: "La margine de Bucuresti". Lautarii cantau la ureche de inima-albastra sau cantau si incet – cele fara perdea. Femeile oftau prelung, dupa mai mult vin se auzeau chiote, glasurile deveneau ragusite, fetele transpirate, ochii luciosi. Lautarii se uitau care e mai "atins" de bautura si implicit mai deschis la punga. Cand apunea soarele, chefliii se distrau spargand oalele din care bausera vinul. Asta era obiceiul traditional – dupa ce-au petrecut bine, sa se dea cu oalele de pamant. Ce vremuri fericite! Astazi, Gradina Bordei nu mai e la mare pret. Cineva vrea sa construiaca un bloc-mamut acolo. Minciuna? Adevar? Cine stie! Eh! Cu vremea toate s-au schimbat! Copyright (c) 1996-2007 *Compania Jurnalul* - *Editura Intact*
