Moldova Mall Iaşi  în parteneriat cu Organizaţia 
Salvaţi Copiii Iaşi desfăşoară în perioada 1- 30 
septembie 2007 campania de responsabilizare social㠄 Copiii aleg 
şcoala! Tu alege să îi faci fericiţi!”, prin care Moldova Mall 
Iaşi se implică activ şi direct în sprijinirea copiilor 
devaforizaţi, beneficiari ai programelor Salvaţi Copiii Iaşi, 
prin mobilizarea populaţiei ieşene în scopul strângerii de 
donaţii pentru aceşti copii dar şi prin contribuţia 
efectivă la îmbunătăţirea situaţiei de zi cu zi a 
acestora.
   Astfel, pe tot parcursul campaniei, Moldova Mall Iaşi va facilita 
strângerea de încălţăminte, îmbrăcăminte şi 
rechizite, ce vor fi donate la sfârşitul campaniei beneficiarilor 
direcţi ai Organizaţiei Salvaţi Copiii Iaşi, pentru ca 
şi aceştia să poată merge la şcoală în cele mai 
bune condiţii. Mai mult, Moldova  Mall Iaşi se va implica în 
sprijinirea beneficiarilor din cadrul Centrului Educaţional pentru Copiii 
Străzii şi a Şcolii Mobile- intrument interactiv de 
educaţie non formală, programe derulate de Salvaţi Copiii 
Iaşi, prin sprijinirea financiară a activităţilor 
desfăşurate în cadrul acestui program dar şi prin oferirea de 
pachete alimentare zilnice copiilor ce frecventează Centrul 
Educaţional şi Şcoala Mobilă.
  Este prima dată când o companie privată din Iaşi 
participă în  proiecte educaţionale dezvoltate de  Salvaţi 
Copiii Iaşi! Parteneriatul cu Moldova Mall Iaşi- care sperăm 
să fie pe un termen cât mai lung- demonstrează  importanţa 
colaborării dintre membrii societăţii civile în contextul 
îmbunătăţirii situaţiei copiilor defavorizaţi sociali. 
 


Persoană de contact: Liviu Măgurianu- coordonator programe sau Ioana 
Atasiei- coordonator evenimente
  Telefon: 0232/ 219 986
    
       
---------------------------------
Don't let your dream ride pass you by.    Make it a reality with Yahoo! Autos. 

Raspunde prin e-mail lui