[romania_eu_list] National Geographic falsifica adevarul despre Republica Moldova

[Ion Buga]

National Geographic falsifica adevarul despre Republica Moldova
<http://tudorcojocari.wordpress.com/2008/04/15/national-geografic-falsif\
ica-adevarul-despre-republica-moldova/>

http://tudorcojocari.wordpress.com/2008/04/15/national-geografic-falsifi\
ca-adevarul-despre-republica-moldova/
<http://tudorcojocari.wordpress.com/2008/04/15/national-geografic-falsif\
ica-adevarul-despre-republica-moldova/>








Ediţia română a publicaţiei lunare internaţionale
editată de National Geographic Society, National Geographic
â€" România, a abordat, sub semnătura redactorului
său şef, domnul Cristian Lascu, în numărul din
decembrie 2007, o temă de interes special pentru cititorii săi
din România: Republica Moldova.

  Informaţiile şi comentariile autorului, ca urmare a ultimei
sale vizite în Republica Moldova, stârnesc în mod legitim
interesul oricărui cititor român. Iar prestigiul consacrat al
publicaţiei te îndeamnă să citeşti cu toată
încrederea fiecare material tipărit. Cu atât mai mare a
fost regretul cu care am perceput o serie de inadvertenţe, denumiri
geografice greşite şi date istorice deformate sau chiar
şocante.

Greşeli întâlnim chiar în prima explicaţie a
fotografiei care deschide articolul şi care ne
înfăţişează un monument consacrat
„luptătorilor sovietici care au eliberat Moldova,
bătându-se cu Axa, îndeosebi cu trupele generalului
Antonescu“. Indiferent de opinia despre
„eliberarea“ sau „reocuparea“ Basarabiei
în 1944, trupele respective nu erau ale unui general, ci reprezentau
armata României, iar Antonescu devenise, începând cu toamna
anului 1941, mareşal. Cuvintele rostite de Antonescu în iunie
1941 au fost „Ostaşi! Vă ordon treceţi
Prutul!“, nu „Români! Vă ordon treceţi
Prutul!“

O altă eroare importantă, tot din domeniul istoriei, este
legată de numele unei operaţii importante declanşate de
sovietici în vara lui 1944. Autorul face confuzie între
localitatea Chişineu-Criş, din Ardeal, şi operaţiunea
militară Chişinău-Iaşi.

Tot la capitolul istorie, se face o referire la anul 1940. În
legătură cu aceasta, trebuie precizat că România a
pierdut atunci o jumătate din Ardeal, şi nu o treime, cum se
spune în articol. De asemenea, dacă tot se face un bilanţ
al tragicului an 1940, atunci ar fi trebuit pomenită şi
pierderea Bucovinei de Nord, precum şi a sudului Dobrogei.

O altă corectură necesară este şi aceea că
trecerea la alfabetul chirilic s-a făcut de către sovietici,
nu după război, ci încă din anul 1940, iar dincolo de
Nistru încă şi mai devreme.

Referindu-se la anul 1812, autorul scrie că „Turcia a cedat
Rusiei [...] teritoriul dintre Prut şi Nistru, denumit
Basarabia“. Se impune precizarea că prin Basarabia se
înţelegea atunci numai sudul provinciei respective, extinderea
denumirii producându-se abia după ocuparea acelei
părţi a Moldovei de către Imperiul Rus. O altă
aserţiune greşită este următoarea: „Domnitorul
Ghica s-a opus anexării, dar turcii i-au tăiat capul“.
În realitate, domnitorului Grigore III Ghica i s-a tăiat capul
de către otomani în anul 1777, fiind bănuit că
întreţinea relaţii cu Imperiul Rus. Bucovina fusese
pierdută din anul 1775. Deci, nu există nicio
legătură între decapitarea voievodului Ghica şi
pierderea unei jumătăţi din Moldova în 1812.

Perioada anilor 1806-1917 nu a fost doar una „cu bune şi
rele“, când „a înflorit
«intelighenţia» moldoveană, o copie a celei
ruseşti“, ci una de teroare contra românilor, a limbii,
şcolii şi bisericii în limba română, contra celor
care visau la revenirea la România. Iar arhitectul rus care a
elaborat planul urbanistic al oraşului Chişinău a fost
Şciusev, nu Sciusev.

Autorul, care în mod evident nu stăpâneşte
noţiunile de bază ale istoriei Basarabiei, nu poate face nici
distincţia între principatul feudal Moldova şi statul
feudal Moldova, această din urmă formulă
aparţinând propagandei oficiale, care se străduieşte
să argumenteze 650 ani de statalitate moldovenească.

Sfatul Ţării a proclamat independenţa Republicii Democratice
Moldoveneşti la 24 ianuarie/6 februarie 1918, iar nu „în
1917 [cînd] a izbucnit revoluţia rusă“. La fel, pactul
Ribbentrop-Molotov s-a semnat în august 1939, nu în 1940.

Nici în privinţa istoriei contemporane lucrurile nu stau mai
bine. Vorbind despre războiul de pe Nistru, sunt menţionate
„trupele generalului Smirnov“. În realitate, a fost
vorba despre trupele Armatei a XIV-a, comandată de generalul Lebed.

Este surprinzător faptul că apar erori şi la capitolul
geografie, care face chiar specificul acestei reviste. Se vorbeşte
în repetate rânduri despre râul
„Râuţul“, în realitate fiind vorba de râul
„Răut“. Localitatea „Roghi“ se
numeşte de fapt „Rughi“. Dintre variantele folosite
în articol privind mănăstirea „Tipova“,
denumită şi „Ţipova“, versiunea corectă
este ultima.

O altă categorie de erori se referă la detaliile tehnice. La
graniţă se schimbă nu ecartamentul osiilor vagoanelor de
tren, ci se trece pe alte boghiuri, care corespund cu schimbarea
ecartamentului şinelor de cale ferată. Ar mai fi de
adăugat că o ţinută elegantă este nu „la
trei ace“, ci la „patru ace“, iar în
franceză „cunoscător“ se scrie
„connaisseur“, nu „connaiseur“.

Cititorul â€" în general, iar cel român în special
â€" va rămâne în mod sigur nedumerit de faptul
că, deşi în mai multe rânduri domnul Lascu a auzit,
în timpul călătoriei peste Prut, vorbindu-se
româneşte, având chiar, la un moment dat, „un
sentiment de acasă“, nu a întâlnit români.
Articolul induce punctul de vedere că ne aflăm în
prezenţa unui stat multietnic, populat de „etnii
viguroase“, respectiv „moldoveni, ruşi, ucraineni,
bulgari şi găgăuzi“. Egalitatea enunţată
diminuează rolul etniei „moldoveneşti“, care,
totuşi, nu poate fi pusă pe acelaşi picior de egalitate
cu cea bulgară sau găgăuză. Fără să
mai punem la socoteală şi faptul că din punct de vedere
numeric, conform statisticilor oficiale, pe locul doi se găsesc nu
ruşii, ci ucrainenii. Dar faptul cel mai important este acela
că enumerarea etniilor porneşte de la escamotarea
existenţei românilor peste Prut. Indiferent de cifrele oficiale,
care reduc drastic prezenţa românilor în datele de
recensământ, ei totuşi, credem, sunt ceva mai
importanţi decât bulgarii şi găgăuzii, cu tot
respectul faţă de aceştia.

Se pare că autorului nu îi este foarte clar ce limbă se
vorbeşte între Prut şi Nistru. La un moment dat, spune
că „se vorbea în jur mai mult
româneşte“. Dar cine vorbea româneşte?
Găgăuzii şi bulgarii? Mai departe, autorul se referă
la limbile care se aud într-o cafenea, unde se vorbeşte
moldoveneşte, ruseşte sau în ucraineană. Câteva
pagini mai încolo apare formularea: „teritoriul dintre Nistru
şi Carpaţi, unde acum se vorbeşte limba
română“. Când vizitează Cramele de la
Mileşti, descoperă că „moldoveneasca nu este de
fapt o limbă, ci o savoare!“. Iar pentru a consfinţi
confuzia, autorul ne spune şi că „procentul de
moldoveni români e acum de 80%“(!?).

Autorul consideră că „Rusia şi România trag
ocheade Moldovei. Dar nu e o curte galantă, ci mai mult o
hărţuire sexuală.“ Deci, ce mi-e Rusia, ce mi-e
România! Săraca Republica Moldova trebuie să se descurce
între aceşti doi vecini agresivi şi, în fapt,
asemănători.

Vorbind despre tendinţele unioniste, este citat un fost deputat,
Alecu Reniţă: „Unele declaraţii şi gesturi
prounioniste au fost mai degrabă gafe, care au încordat
relaţiile dintre cele două ţări şi au iritat
Moscova“.

Oricum, cine citeşte articolul nu va înţelege exact nici
din cine este formată populaţia Republicii Moldova, nici ce
limbă se vorbeşte acolo majoritar.







de Alexandru Budisteanu