Ordinea juridică instituţională comunitară Gabriel Micu este diplomat, specialist în Drepturile Omului şi problematica gestionării conflictelor, doctorand în istorie cu teza Basarabia în sfera de influenţă a Marilor Puteri, în perioada 1914-1948. Volumul Ordinea juridică instituţională comunitară se înscrie în preocupările autorului legate de identificarea, analizarea şi aplicarea unor modele cât mai eficiente de prevenire şi gestionare a conflictelor, şi urmăreşte modul în care Europa modernă şi contemporană a încercat să găsească şi a recurs la variate formule pentru soluţionarea situaţiilor conflictuale pe cale paşnică. Rezultatul acestor căutări de evitare şi rezolvare a diferendelor s-a soldat, după cel de-al Doilea Război Mondial, cu promovarea unui model juridic sui generis, numit de statele fondatoare Uniunea Europeană. Gabriel Micu examinează istoria, structurile, mecanismele de funcţionare şi evoluţia instituţiilor Uniunii Europene din perspective şi unghiuri de vedere multiple, îmbinând interpretarea istorică şi considerentele geopolitice sub o abordare predilect juridică. Elementele ce au marcat tendinţele de constituire a unităţii europene sunt urmărite încă din Antichitate, pornind de la modelul politic al democraţiei greceşti şi al valorilor culturale transmise Romei, al uniunii lingvistice facilitate de imperiul roman şi culminând cu universalismul creştin. Istoria încercărilor progresive de unificare europeană, la nivel juridic, social, politic, este urmărită până în prezent, fiind desprinşi de fiecare dată factorii reprezentativi (în interiorul mediului cultural) ce au condus la formarea organismului comunitar european. Realitatea devenirii europene este privită prin motivaţiile, realizările economice şi social-politice, prin deciziile şi raţiunile ce au pus bazele Uniunii Europene. După preliminara incursiune istorică, menită să desprindă firul generator al unei instituiri comunitare ce va conferi Europei demnitatea unui concept geopolitic (şi nu doar geografic), se trece la evidenţierea rolului fiecărei instituţii europene şi a modului specific în care interacţionează în vederea obiectivelor stabilite de Tratatul de la Maastricht. Fiindcă autorul însuşi consideră că elementul de originaliate al lucrării sale stă în modul ei de structurare, menit să scoată în relief o concepţie specifică asupra ideii de unitate europeană, respectiv în modul de expunere a elementelor fundamentale înţelegerii fenomenului amplu de integrare europeană, este util să menţionăm parcursul titlurilor: Apariţia şi extinderea Comunităţilor Europene, Construcţia instituţională a U.E., Crearea Comunităţilor Europene, Evoluţia instituţiilor comunitare, Instituţiile Uniunii Europene, Principiile care stau la baza ordinii juridice instituţionale comunitare, Raportul dintre Ordinea Juridică Comunitară şi Jurisdicţiile naţionale, Izvoarele Ordinii Juridice Instituţionale Comunitare, Instrumentele juridice comunitare, Procesul decizional în cadrul Uniunii Europene, Natura ordinii juridice comunitare, Finanţarea Uniunii Europene. Întreaga lucrare scoate în evidenţă principiile care stau la baza edificării Uniunii Europene, elementele de noutate pe care le aduc faţă de dreptul naţional clasic, setul de instrumente juridice originale şi mecanismele de luare a deciziei ce construiesc ordinea juridică instituţională comunitară. Autorul distinge între acest concept, ce dă titlul volumului, şi cel de drept comunitar, pe care-l consideră destinat unei etape ulterioare în evoluţia europeană, ţinând cont de actualele divergenţe de opinie persistente între statele Uniunii cu privire la forma juridică potrivită acesteia (federaţie, confederaţie sau entitate sui generis). Spre a face lectura cât mai accesibilă, Gabriel Micu a evitat excesive detalii tehnice, rezultatul fiind o imagine foarte clară asupra realităţii juridice proprii Uniunii Europene oferite deopotrivă specialistului, cât şi celui interesat să se iniţieze în respectiva problematică. Alexandra Pârvan
