|
Centrul de
Resurse Juridice, TERRA Mileniul III şi Justice & Environment anunţă deschiderea
procedurii de recrutare a 8 monitori (part-time) în cadrul
proiectului „Evaluarea
impactului asupra mediului (EIM) şi evaluarea strategică de mediu (ESM)
- proces
de transpunere şi implementare la nivelul factorilor implicaţi”, finanţat de UE
prin Programul Phare, Componenta 2 – Democraţie, protecţia mediului,
protecţia
consumatorului, dialog social, aspecte de gen şi ocuparea forţei de
muncă.
Proiectul se va desfasura în perioada decembrie 2008- septembrie 2009. Tipuri de experţi necesari
pentru definitivarea echipei:
Aceşti
experţi vor
avea responsabilitatea de a monitoriza activitatea autorităţilor de
mediu (APM/ARPM/ANPM/Ministerul
Mediului) din România. Fiecare monitor va monitoriza câte o regiune de
dezvoltare a României (NUTS II). Principalele
atribuţii din cadrul proiectului vor fi următoarele: a. Avocaţi: -
realizarea
monitorizării autorităţilor; -
identificarea
şi documentarea speţelor în care sunt aplicate proceduri EIA/ESM; -
trimiterea
de cereri de informaţii către autorităţi; -
raportarea
lunară a activităţii pe baza ghidurilor şi centralizatoarelor furnizate
de
către coordonatorul de proiect: cereri realizate şi documentaţia
obţinută,
litigii demarate şi statusul acestora, al dezbaterilor publice la care
au
participat şi documentaţiei obţinute etc.; -
documentarea
şi promovarea unor litigii (minim 5) atunci când sunt identificate
încălcări
ale legislaţiei EIA/ESM; -
participarea
la dezbateri publice organizate în temeiul EIA/ESM (minim 2 pentru
fiecare
monitor) şi realizarea de comentarii, sugestii şi obiecţiuni - se va
urmări
modalitatea de informare şi consultare a publicului, precum şi în ce
măsură se
iau în considerare opiniile/sugestiile acestuia; -
reprezentarea
în instanţă a litigiilor promovate în cadrul proiectului (minim 5); -
participarea
la întâlniri de lucru ad-hoc ale echipei de proiect dacă va fi necesar; -
pregătirea
şi participarea la conferinţa internaţională; -
colaborarea
cu reprezentanţii din proiect pentru documentarea speţelor şi
promovarea
litigiilor. Criterii de
eligibitate obligatorii pentru avocaţi: - având în vedere că legislaţia
ce face obiectul acestui proiect trimite
în instanţă procedura de contencios administrativ, avocaţii ce doresc
să colaboreze
în aceste cauze trebuie să fie definitivi; - aplicanţii trebuie să fie
membri ai Uniunii Avocaţilor din România şi
ai Barourilor Judeţene; - cunoaşterea limbii engleze la
nivel avansat. b. Reprezentanţi ONG: -
realizarea
monitorizării autorităţilor; -
identificarea
şi documentarea speţelor în care sunt aplicate proceduri EIA/SEA; -
trimiterea
de cereri de informatii către autorităţi; -
raportarea
lunară a activităţii pe baza ghidurilor şi centralizatoarelor furnizate
de
către coordonatorul de proiect: cereri realizate şi documentaţie
obţinută,
litigii demarate şi statusul acestora, al dezbaterilor publice la care
au
participat şi documentaţiei obţinute etc.; -
participarea
la dezbateri publice organizate in temeiul EIA/ESM (minim 2 pentru
fiecare
monitor) şi realizarea de comentarii sugestii şi obiecţiuni - se va
urmări
modalitatea de informare şi consultarea a publicului, precum şi în ce
măsură se
iau în considerare opiniile/sugestiile acestuia; -
participarea
la întâlniri de lucru ad-hoc ale echipei de proiect dacă va fi necesar; -
pregătirea
şi participarea la conferinţa internaţională; -
colaborarea
cu cei trei avocaţi din cadrul proiectului pentru documentarea speţelor
şi pregătirea
litigiilor. Criterii de
eligibilitate: - este
obligatorie cunoaşterea
limbii engleze nivel avansat; - experienţa în aplicarea
legislaţiei privind EIA/ESM constituie un
avantaj; - studii superioare; - disponibilitate de timp pe
perioada întregului proiect. Persoanele selectate trebuie să
confirme disponibilitatea de participare
la o primă întâlnire a grupului de lucru ce va avea loc în cursul lunii
ianuarie
2009, precum şi la finalul activităţii în cadrul proiectului, în cursul
lunii
iulie 2009. Participarea la aceste sesiuni, ca şi la celelalte
activităţi ce
vor fi stabilite în cadrul proiectului este obligatorie. Recrutarea va fi coordonată de
către un comitet de selecţie alcătuit din
reprezentanţi ai celor 3 organizaţii, pe baza CV-ului şi
a scrisorii de intenţie înaintate de către candidaţi. Cei
selectaţi vor participa ulterior la un interviu telefonic realizat în
baza unui
chestionar pentru verificarea cunoştinţelor şi evaluarea ataşamentului
faţă de
dreptul mediului şi importanţa aplicării principiului transparenţei în
procedurile de evaluare de mediu. Aplicaţiile vor trebui trimise
până pe data de 27 ianuarie 2009 orele 17.00
la Centrul de Resurse Juridice, e-mail: [email protected]
sau pe fax la nr. +40 (0)21 212.05.19, în atenţia Av. Cătălina
Rădulescu. Aplicaţiile
pot fi trimise şi prin poştă pe adresa Centrului de Resurse Juridice,
str.
Arcului nr. 19, sector 2, Bucureşti, cod poştal 021034, cu condiţia să
fie
PRIMITE până la data de 27 ianuarie 2009. Pentru
informaţii suplimentare, vă rugăm să luaţi
legătura cu: Av. Cătălina Rădulescu, tel. +40
21 212 06 90, +40 745 138 165, +40 723
296 366, email: [email protected] Pentru
eventuale informaţii şi sesizari legate de proiectele Phare contactaţi [email protected]
|



