Interesant articolul - dar si mai interesante comentariile ;) Sa vedem cum va fi filmul de luni, de la TVR2.
Codruta --- In Apuseni, aurul nu inseamna totul. Ba chiar cantareste putin, nesemnificativ, in fata traditiei si culturii motilor. Cel putin asa se vede totul prin ochii Cristinei Oancea, un regizor al Televiziunii Romane, care a filmat sute de ore pentru un documentar despre viitorul locuitorilor din Apuseni. http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/842408/Abandonul-Apusenilor-quoto-neglijenta-de-neiertatquot-a-puterii-/ "Filmele mele nu sunt despre aur, ci despre tot restul", spune Cristina, care considera ca romanii care uita Apusenii nu valoreaza mai mult decat cei care isi uita parintii. Filmul "Apuseni la viitor" prezinta povestea a trei tineri moti, care studiaza in Cluj-Napoca si Satu Mare. Ce au ei diferit fata de colegii lor? "Sunt copii ai Apusenilor si ii poarta cu ei pretutindeni. Sunt trei dintre tinerii pe care mi-i imaginez multi, ii stiu multi, care nu vor lasa Apusenii sa moara". Documentarul va fi difuzat de postul TVR2, luni, 9 martie, de la ora 17:30. Evz.ro: Motii sunt considerati o comunitate aparte, una care reuseste sa isi pastreze traditiile, in total contrast fata de multe regiuni ale tarii. Este o prejudecata sau un adevar? Cristina Oancea: E un adevar. Motii sunt croiti din aceeasi stanca tare de cremene ca si Apusenii. Daca n-ar fi fost asa, probabil ca Muntii Apuseni ar fi fost de veacuri depopulati, pentru ca, acolo, viata e tare grea. Nicaieri altundeva n-am vazut femei cosind, si nu oriunde, ci cosind pe coasta unui deal atat de abrupt, incat se sprijineau pe un genunchi! De fapt, nu e vorba doar de traditii. Motii sunt pastratori ai fiintei noastre, ca popor. Aproape fiecare curte ori raspantie este binecuvantata cu o cruce, iar in biserica, langa altar, se afla steagul tricolor. Nu pot sa spun in cuvinte cat de tare m-a impresionat. De aici decurge pastrarea traditiilor si, ceea ce e mai important, pastrarea unui stil de viata traditional si a unor valori traditionale. Acest aspect m-a impresionat cel mai tare si continua sa ma uimeasca si sa ma imbogateasca sufleteste. Am intalnit lucrurile pe care le stiam si le simteam fundamentale in sufletul meu, dar lipseau din cotidianul agitat al vietii mele de bucurestean. Si, in primul rand, un tip de relatii intre oameni care aici a disparut demult, dinainte ca eu sa ma nasc. Cand i-ai cunoscut pe moti si cum ii vezi pe motii de astazi? Prima mea aventura in Tara Motilor s-a petrecut in martie 2005, pe urmele unei istorii a mineritului de aur. Era iarna, cu zapada de un metru, si, in prima bucatarie in care am intrat, batrana care tesea la razboi mi-a zis "Uite cat esti de uda, treci colea, langa ler, sa te usuci". Era prima data cand auzeam cuvantul LER altfel decat in colinde, nici nu stiam ca inseamna cuptor. Primii moti pe care i-am cunoscut erau foarte batrani, am inceput cu generatia bunicilor... Ultimii supravietuitori ai mineritului traditional din perioada interbelica si ai represiunii comuniste brutale ce s-a derulat in zona. Eram intr-o lupta contra cronometru cu Timpul, firul masurat al vietii lor. In acea prima calatorie, am inregistrat cateva marturii extraordinare, pe care peste cateva luni nu le-as mai fi avut. Apoi, am cunoscut tot mai multi oameni, mai varstnici ori mai tineri, ori foarte tineri, si am recunoscut aceeasi fibra darza de oameni, de care ma simt foarte mandra. "Romanii care uita Apusenii nu valoreaza mai mult decat copiii care-si uita parintii" Care sunt problemele lor? Cum justifici ca tot mai multi dintre cei de aici au ales sa isi caute viitorul in Italia si Spania, nu in Apuseni? Cam ca in toata tara, nu-i asa? Cu deosebirea ca in Bucium (judetul Alba), de pilda, au crescut in cativa ani cateva structuri de case, tot de lemn, traditionale, care apartin baietilor care muncesc in Spania. Asta inseamna ca Spania e doar o etapa. Dar prima intrebare e foarte serioasa. Regiunea a pus intotdeauna probleme de dezvoltare, cel putin in epoca moderna. Nu vreau sa ma refer la perioada dinainte de 1918, ma multumesc sa amintesc ca guvernul Bratianu vedea, in anii '20, dezvoltarea regiunii ca o prioritate. Teoretic. Practic, nu s-a intamplat niciodata nicio minune. Guvernele si regimurile politice s-au succedat, dar dezvoltarea se lasa inca asteptata. Sa fie oare relieful prea aspru, sau motii prea demni? Cert e ca puterea centrala a ales, de fiecare data, sa-i lase ... in saracia lor. Nu vreau sa vad in asta un scenariu prin care se urmareste ca localnicii, lipsiti de orice alternativa, sa accepte proiecte inacceptabile. Poate e doar o neglijenta. Dar, in cazul acesta, e o neglijenta de neiertat. Pentru ca, in Muntii Apuseni, ne avem radacinile. Romanii care-i uita nu valoreaza mai mult decat copiii care-si uita parintii. Vorbeste-ne despre noul tau film. Exista un viitor promitator pentru moti si pentru obiceiurile lor? Daca au Apusenii viitor, iata o intrebare care m-a chinuit mereu. Uneori mi s-a parut ca nu, pentru ca nu-i cunosteam pe-atunci destul. Fara drumuri, uneori fara electricitate, pana mai ieri fara telefon, vedeam satele Apusenilor micsorandu-se, ingustandu-se, pustiindu-se ... Vedeam casele Rosiei Montane imputinandu-se de la o calatorie la urmatoarea. Mai au oare, Apusenii, viitor? Dupa ce i-am cunoscut pe Bianca, Razvan si Octavia (protagonistii documentarului), am aflat ca au. Am incercat sa-mi imaginez cum as putea sa vorbesc despre Muntii Apuseni nu la timpul trecut, cum o facusem pana acum, ci la viitor. Asa se si numeste filmul, "Apuseni la viitor", si este un demers necesar al Televiziunii Romane, care se adreseaza in special publicului tanar. De dragul tuturor tinerilor care au acum 18, 19, 20 de ani, era foarte important sa aflam si sa aratam ce sunt in stare sa faca trei tineri de varsta lor! Iar din "dialogul" lor se contureaza un profil al unei intregi generatii, mult mai profund decat eram inclinati sa credem. Romania are viitor. Cine iti sunt personajele din film? Sunt Bianca, Octavia si Razvan. Sunt trei tineri absolut normali, care studiaza in orase mari si duc o viata moderna, ca orice tineri de varsta lor. Dar sunt copii ai Apusenilor si ii poarta cu ei pretutindeni. Sunt trei dintre tinerii pe care mi-i imaginez multi, ii stiu multi, care nu vor lasa Apusenii sa moara. Intamplator sau nu, ei provin din judetele Cluj, Alba, Hunedoara, acoperind simbolic zona nordica, centrala si de sud a Apusenilor. Sunt foarte tineri, au putina experienta de viata, dar au curaj si, mai ales, au o viziune. Nu vreau sa va povestesc filmul, nu vreau sa dezvalui prea multe despre ei, ii las sa se prezinte singuri. Vreau doar sa le multumesc din toata inima, pentru ca mi-au aratat cel mai frumos si mai luminos chip al Apusenilor, sa multumesc familiilor lor, care i-au crescut atat de minunati, iar pe noi ne-au ajutat atat de mult. Cert e ca am dorit sa fie o poveste fireasca, am ales sa-i las sa-si impartaseasca ei insisi experientele si valorile. Sa percepem prin ochii lor spatiul Apusenilor si valorile sale autentice. Sa traim intalnirile lor, sperantele si dezamagirile lor. Iar daca toate acestea au fost cu putinta, este fara indoiala datorita exceptionalului director de imagine al filmului, domnul Ion Cristodulo, un artist si un coleg fara pereche, care poate crea o materialitate plastica fiecarui gand si fiecarei emotii. Am filmat 24 de zile in Marisel (judetul Cluj), in Marna Noua (Satu-Mare), in Bucium (Alba), in Ursici si Banpotoc (Hunedoara), in Cluj-Napoca si Satu Mare. Cum percep oamenii de acolo pericolul de la Rosia Montana? Daca n-ai vazut din avion, de la zece mii de metri, cariera de cupru de la Rosia Poieni, nu iti poti imagina cum ti-ar afecta viata o exploatare de multe ori mai mare. Multi dintre localnici au fost determinati sa creada ca impactul va fi minim, iar bunastarea - imediata, lucru de care eu personal ma indoiesc. Altii simt ca a consimti la o asemenea lucrare echivaleaza cu a consimti la un pacat impotriva legii lui Dumnezeu si a firii. Insa nu mi-am propus niciodata sa abordez in filmele mele oportunitatea proiectului in cauza: am dorit doar sa ma asigur ca oamenii stiu despre ce e vorba, care e miza, ca inteleg cat de mare e valoarea patrimoniului natural, arheologic si socio-cultural pus in discutie. Ca sunt constienti de unicitatea peisajului natural si etnografic al Apusenilor, in planul civilizatiei europene si mondiale, si de faptul ca anumite valori nu sunt negociabile. Filmele mele nu sunt despre aur, ci despre TOT RESTUL... Ai invatat sa canti la tulnic? Nu, dar mai e vreme. Maine, cititi pe evz.ro un articol despre problemele motilor si eforturile de a pastra superbele traditii din aceasta zona, realizat impreuna cu Uniunea Muntii Apuseni. Dan ARSENIE --- "Let me, at least, to know that she'll try Then she'll be a true love of mine". Puteti dona 2% din impozitul pe venitul Dvs. pentru combaterea defrisarilor - detalii cont la www.arin.ro
