De teama unui proces, Oprescu acceptă Formula 3
Teodora Trandafir
Marţi,
17 Martie 2009
Competiţia de Formula 3 va avea loc pe 7, 8 şi 9
august, anunţă reprezentanţii companiei Bucharest Ring.
Aceştia spun că primarul Oprescu a revenit la sentimente mai bune şi, după ce a
refuzat categoric organizarea acestui concurs şi a ridicat suspiciuni asupra
contractului încheiat cu primăria Capitalei în 2007, e gata să le dea acceptul.
”Avem semnale pozitive din partea primăriei şi estimăm că până la
finele săptămânii vom primi şi confirmarea oficială”, afirmă Hartmut
Beyer, preşedintele Bucharest Ring.
Decizia vine după ce săptămâna trecută reprezentanţii Bucharest Ring au
declarat pentru EVZ că dacă nu vor primi niciun semn pozitiv vor anula
Formula 3 şi vor solicita despăgubiri de milioane de euro Primărieri
Capitalei.
Potrivit acestuia, cu o săptămână înaintea competiţiei, Bucharest Ring
va organiza, tot în faţa Palatului Parlamentului, un concert urmat de
un spectaculos joc de lumini şi artificii.
Conform contractului existent, concursul Formula 3 va avea loc în Bucureşti în
fiecare an, până în 2016.
Sursa: Evenimentul Zilei

