*Bucuresti*- 24 Iunie 2009 - Asociaţia SILVIA KERIM are deosebita plăcere de
a vă invita sâmbătă, 27 iunie, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie
Gusti" din Bucureşti, să luaţi parte la întâlnirea dedicată copiilor
instituţionalizaţi, cu multiple talente artistice, din Bucureşti şi Mureş.

La eveniment sunt invitaţi 18 copii şi tineri din Jud. Mureş şi alţi 24 de
copii din Bucureşti (Căminul "Sf. Iosif" şi Centrul de Plasament
"Pinocchio"). Ei vor prezenta un program artistic care include muzică vocală
şi instrumentală, literatură, dansuri tradiţionale ungureşti şi
interpretarea unor mici scenete de teatru. La acestea se alătură şi o
expoziţie de icoane realizată de o foarte talentată fetiţă
instituţionalizată din Bucureşti.

Silvia Kerim şi-a propus ca prin programele pe care le promovează prin
intermediul asociaţiei sale să susţină copiii şi tinerii instituţionalizaţi,
care dovedesc talent în domeniul literaturii.

Prin acest proiect se urmăreşte stimularea potenţialului artistic al
copiilor instituţionalizaţi în scopul unei mai bune integrări a lor în
societate. Autoarea Silvia Kerim i-a provocat pe cei mai talentaţi în
domeniul literaturii să participe la competiţia de compuneri pe tema \'Cea
mai frumoasă zi din viaţa mea\'.

Organizatorii evenimentului sunt Muzeul Satului \'Dimitrie Gusti\' şi
Asociaţia "Silvia Kerim"
Sponsorii evenimentului sunt ELITE ART Club UNESCO si Ella Traveland.

ELITE ART Club UNESCO este asociaţie culturală al cărui principal scop este
de a aduce în prin plan adevăratele valori ale artei româneşti, în deosebi
cea contemporană, şi de a educa publicul pentru recunoaşterea şi aprecierea
lor. Elite Art Club UNESCO alături de Ella Traveland sprijină financiar
acest proiect de încurajare a tinerelor talente.

Înfiinţată în februarie 2008, Asociaţia "Silvia Kerim"are drept scop crearea
unui cadru organizatoric adecvat pentru utilizarea creativităţii ca mijloc
de exprimare şi educaţie, promovarea valorilor reale ale artei, culturii şi
ştiinţei româneşti, în ţară şi în străinătate.


-- 
Kristof Lajos L. A.
Specialist PR si Comunicare
Director Editorial Revista Excelenta
www.revistaexcelenta.ro
0732.531.039

IRSCA Gifted Education a lansat inscrierile la a 3-a editie a Şcolii de Vară
a Educaţiei de Excelenţă 12-20 iulie 2009 Lugoj cu tema: EDUCAŢIA EXCELENŢEI
PENTRU O SOCIETATE CENTRATĂ PE COPIL. Misiunea scolii este profesionalizarea
în domeniul educaţiei de excelenţă, a educatiei diferentiate axata pe
descoperirea si dezvoltarea potentialului copiilor. "Prin gifted education
se respecta natura divina a omului si nu omul-marfa, omul de consum. Noi
promovam omul creator, capabil sa-si dezvolte potentialele." Inscrie-te pe
www.supradotati.ro/scoala
 

Raspunde prin e-mail lui