Stimata doamna, in primul rand vreau sa-mi cer scuze pentru mesajul meu de
zilele trecute, care pornea de la premisa -- gresita, din cate inteleg -- ca
ati avea ceva de-a face cu FDSC.
Intr-al doilea rand, as vrea sa-l rog pe listownerul/moderatorul acestei
liste sa treaca acest thread in spatiul privat.
Fara nicio suparare, mi se pare evident ca toata discutia e o disputa
personala intre dvs. si dl. Sebastian Alexandru.
O disputa cu care, presupun, foarte putini din ceilalti 6-7000 de membri ai
listei au ceva de-a face.
O disputa care, indraznesc sa presupun, are de asemenea destul de putin de-a
face cu sistemul educational romanesc in general.

Multumesc.

2010/2/18 Doina Platon <[email protected]>

>
>
>  Sunt cadru didactic, cu experienta in invatamant si la catedra, si ca
> director, si in Romania, si in SUA si Marea Britanie, si in invatamantul
> superior.
> Lucrez pe proiecte pentru invatamant, stiu cat de mult muncesc unele cadre
> didactice si cat suflet pun.
> Ca si consultant si manager de proiecte dintre care majoritatea POSDRU si
> in invatamant, stiu exact despre ce am vorbit.
> Nu am adresat nici o injurie nimanui, ci am constatat ceea ce vad inca
> odata, ca unii nu inteleg ceea ce citesc, pentru ca una scrie si alta
> inteleg ei, iar pe baza a ceea ce au inteles, se mai si supara. Cand aceste
> persoane spun ca sunt cadre didactice si se plang intr-un mod neprofesionist
> de elevi, pentru ca FDSC le ofera cursuri prea scumpe si de accea elevii
> sunt cum sunt (conform afirmatiilor lor), atunci aceste persoane nu merita
> respectul nimanui.
>
> FDSC este o organizatie nonguvernamentala, care deruleaza de multi ani de
> zile proiecte Phare. Raspunderea lor in fata ministerului de finante, pentru
> prostiile facute de beneficiari in proiecte, este foarte mare, si de aceea
> aceste cursuri sunt dintre putinele cursuri de manager de proiect adevarate
> si profesioniste. Daca cineva considera ca sunt scumpe poate sa nu
> participe, insa raspunsurile pline de ignoranta din partea acelor persoane
> care se prezinta drept cadre didactice, care isi permit sa faca aprecieri
> despre lucruri despre care nu au habar si rastalmacind afirmatii pe care nu
> le-au inteles, aceste atitudini sunt inacceptabile.
>
> Daca cei de la FDSC spun clar, ca la cursuri se va invata cum sa se scrie
> un proiect pe fonduri structurale, POSDRU, iar domnul "profesor" descopera
> cu o "perspicacitate" rara, faptul ca stie el cum sunt gratuite cursurile
> prin POSDRU si de ce le-ar face FDSC pe bani, pai sa ma scuzati, dar asta e
> ca in dialorgul : "Cat e ceasul?", "E marti." asa perspicaitate didactica e
> de un real folos elevilor de care acelasi domn se plange, facand afirmatii
> jignitoare la adresa unei generatii de copii care ies si vor iesi din scoli
> cu un handicap de toate naturile, in principal datorita activitatii cadrelor
> didactice si nu costurilor mari ale cursurilor FDSC.
>
> Daca cei ce au fost oripilati de pretul FDSC, ar fi pastrat oripilarea
> pentru ei si nu ar fi participat pur si simplu la cursuri, nu era nici o
> problema. Daca lumea nu ar plati pretul cerut de FDSC nu s-ar mai face
> aceste cursuri sau ar fi un pret mai mic. Devreme ce aceste cursuri se fac
> cu aceste preturi, inseamna ca unii sunt interesati si apreciaza valoarea
> acestor cursuri.
>
> Insa aceste persoane care au facut atatea comentarii, au comentat un lucru
> despre care nu au habar. Asta este ceea ce deranjeaza.
>
> Daca acesti domni si doamne care confunda un curs cu un sac de cartofi la
> pret, ar avea abilitatile necesare elaborarii si implementarii unui proiect,
> abilitati pe care nu le-au invatat la facultate si pe care le pot capata
> prin aceste cursuri FDSC, atunci aceste persoane ar putea fi capabile sa
> aduca fonduri prin proiecte scolilor lor si sa nu mai tremure in fata
> televizorului de cate ori se anunta la stiri cum vor ramane profesorii fara
> salarii. Scrieti fratilor proiecte, si veti avea salarii, cine va opreste?
> Va spun eu cine va opreste: ignoranta. Ca sa fiti capabili de asa ceva,
> trebuie sa stiti in primul rand sa faceti si sa gestionati proiecte, iar
> asta nu invatati pierzand timpul cu socializarea pe grupurile yahoo, ci
> mergand la cursuri ale profesionistilor, cum, de exemplu, sunt cei de la
> FDSC.
>
> Deasemeni, eu m-am referit strict la cele 2-3 persoane care si-au
> "demonstrat" perspicacitatea in observarea modului in care FDSC vrea sa le
> ia bani pe cursuri despre care stiu ei ca "sunt gratuite prin POSDRU". Acele
> cadre didactice care au facut cum au putut, cursuri si au muncit fara plata
> suplimentara la proiecte, acele cadre didactice merita tot respectul si vor
> contribui intr-adevar la dezvoltarea sistemului de invatamant.
>
> Exemplul japonez consta in primul rand in a invata mereu, nu a-ti da cu
> pararea despre ceva ce habar nu ai. Exemplul japonez inseamna munca si
> rezultate asumate, nu invinovatirea elevilor care conform colegului dvs. "se
> salbaticesc". Nici un profesor nu are nici o scuza pentru rezultatele slabe
> sau comportamentul elevilor sai. De aceea vin elevii intr-o institutie cu
> profesionisti in educatie, ca sa se faca ce trebuie. Daca un profesor nu
> face ce trebuie, atunci nu are ce cauta la catedra. Sa lase pe altul, care
> are acel talent de a pazi elevii de "salbaticire".
>
> Asta e esenta. In rest pentru iubire si lacrimi, si alte romantisme de doi
> bani care apar in mailurile acestor multi afectati de "jecmanirea" pe care o
> practica FDSC, pot doar sa va indic sa studiati ceva didactica in loc sa
> pierdeti vremea vizionand telenovele.
>
>
>
> *DOINA PLATON*
> *Director General*
> *SC EUROFIN PROIECT SRL*
> *De la idee la proiect!*
> **
> *Adresa :  Iasi, str.Nicorita nr.13*
> *Tel Zapp : 0788.865.666, *
> *Tel Vodafone : 0732.028.397*
> *Tel Orange : 0758.111.667*
> *Fax:  0332.816.220 *
> *E-mail:  [email protected]; *
> *              [email protected]; *
> *              [email protected];*
> *              [email protected].*
> *Website: www.eurofinproiect.ro*
> **
> **
> *   *
> **
>
>
>  ------------------------------
> *From:* Nina Nita <[email protected]>
> *To:* [email protected]
> *Sent:* Thu, February 18, 2010 11:20:23 AM
> *Subject:* Re: [romania_eu_list] Intrebare inteligenta de la unii despre
> cursurile fdsc. NU SUNT CLIENTII MEI!!!
>
>
>
>   Stimata doamna D.P.-folosesc abrevierea utilizata de Dvs.,
>
>
> Nu va cunosc si nici nu ma cunoasteti, dar....daca ati fi lucrat vreodata
> in invatamant ati fi utilizat un ton mai decent si ati fi acuzat mai voalat-
> fiecare are dreptul la opinie!!!. Dar, de aici si pana la a acuza un sistem
> care inca demonstreaza "afara" ca da elevii cel mai bine pregatiti , este un
> prea noroios si lung drum!!
> Ca Director General, cred ca trebuie sa acceptati existenta unor anume
> expectante din partea Dvs, macar d.p.d.v. al titulaturii si pozitiei
> ocupate.
> Supararile se cer gestionate cu intelepciune si nu cu improscari de noroi!
> Va doresc sa aveti satisfactii pe toate planurile, multa sanatate si iubire
> fata de aproapele! Fie ei si din invatamant!
> Ar trebui sa luam ceva din exemplul japonez, care de aceea este si asa
> reusit: omul de la catedra este al doilea parinte-spiritual, dar daca-l tot
> umpli de invective si injurii paleste in lumina lui; si soarele are pete,nu?
>
> Cu respect,
> O profesoara N.N.
>
> --- On *Wed, 2/17/10, Doina Platon <dpla...@yahoo. com>* wrote:
>
>
> From: Doina Platon <dpla...@yahoo. com>
> Subject: Re: [romania_eu_ list] Intrebare inteligenta de la unii despre
> cursurile fdsc. NU SUNT CLIENTII MEI!!!
> To: romania_eu_list@ yahoogroups. com
> Date: Wednesday, February 17, 2010, 9:58 PM
>
>
>
>  Nu sunt clientii mei, nu ma adresez nici unui client, nu lucrez la fdsc
> sau pentru fdsc. Personal nu ma adresez la astfel de clienti cu nici un
> serviciu.  Cunosc insa activitatea FDSC de ani de zile si stiu foarte bine
> ce calvar este pentru dumnealor si pentru altii cu aceleasi
> responsabilitati, sa lucreze cu beneficiari de finantari care habar nu au sa
> citeasca un ghid de finantare insa au multe diplome.
>
> In al doilea rand tonul este prea frumos pentru ignoranta plina de tupeu a
> unora ce se mai si lauda ca lucreaza in invatamant, dar nu stiu sa
> citeasca bine. De aceea elevii sunt din ce in ce mai prost pregatiti. Nu au
> de la cine invata. Evident, ca sunt si cadre didactice pentru care am tot
> respectul, insa acestea nu isi exprima opiniile neavizate prin e-mail.
>
>
> *DOINA PLATON*
> *Director General*
> *SC EUROFIN PROIECT SRL*
> *De la idee la proiect!*
> **
> *Adresa :  Iasi, str.Nicorita nr.13*
> *Tel Zapp : 0788.865.666, *
> *Tel Vodafone : 0732.028.397*
> *Tel Orange : 0758.111.667*
> *Fax:  0332.816.220 *
> *E-mail:  dpla...@yahoo. com; *
> *              doina.platon@ eurofinproiect. ro; *
> *              off...@eurofinproie ct.ro;*
> *              [email protected].*
> *Website: www.eurofinproiect. ro <http://www.eurofinproiect.ro/>*
> **
> **
> *   *
> **
>
>
>  ------------------------------
> *From:* Catalin Dimofte <catalin.dimofte@ gmail.com>
> *To:* romania_eu_list@ yahoogroups. com
> *Sent:* Wed, February 17, 2010 12:03:13 PM
> *Subject:* Re: [romania_eu_ list] Intrebare inteligenta de la unii despre
> cursurile fdsc
>
>
>
> Va adresati unor potentiali clienti, d-na.  Macar asta, daca nu cei sapte
> ani de-acasa, ar trebui sa va determine sa va moderati tonul.
>
> 2010/2/15 Doina Platon <dpla...@yahoo. com>
>
>>
>>
>>  Se pare ca unii va plictisiti si pe langa faptul ca habar nu aveti ce
>> inseamna posdru, demonstrati ca nu aveti nici nivelul necesar intrarii la
>> cursurile fdsc.
>> In anunt scrie clar, ca veti face aplicatii la curs pentru a sti cum sa va
>> manifestati in caz ca da norocul peste voi si primiti finantare posdru. Nu
>> scrie ca aceste cursuri sunt finantate din posdru.
>> In general, posdru nu finanteaza cursuri ci proiecte care pot avea si o
>> activitate de formare profesionala (adica niste cursuri ca sa traducem
>> termenul de formare profesionala pentru aia de pun intrebari destepte).
>> Daca sunteti beneficiarul unui proiect posdru intr-adevar, cursurile si
>> alte activitati de care beneficiati acolo, sunt gratuite pentru dvs., dar
>> fdsc nu va spune nicaieri asa ceva.
>>
>> In al doilea rand, cursurile astea inseamna pe langa niste costuri pentru
>> fdsc, si un know-how (sau hau-hau pe limba celor care intreaba inteligent).
>> Puteti face cursuri de management de proiect si formator si orice vreti, si
>> gratis la AJOFM-uri sau ce 200 lei la unii furnizori care nu au derulat in
>> viata lor un proiect, dar va dau diploma.Probabil diploma o cautati, de
>> aceea vi se pare pretul mare.
>>
>> Eu va urez sa luati o diploma gratis, apoi sa fiti managerul unui proiect
>> adevarat. Daca scapati de DNA, veti plati cu varf si indesat "gratuitatea"
>> diplomei.Adica acel hau-hau.
>>
>> **D.P.
>> *   *
>> **
>>
>>
>>  ------------------------------
>> *From:* sebastian <ales121...@yahoo. com>
>> *To:* romania_eu_list@ yahoogroups. com
>> *Sent:* Sun, February 14, 2010 11:34:04 PM
>> *Subject:* Re: [romania_eu_ list] Intrebare
>>
>>   Am mai intalnit afaceri din astea ....
>>
>> Daca-i "Finantat din fonduri structurale POSDRU" ca asa scrie mai jos...
>> de ce trebuie sa mai plateasca cursantii ?
>> Sau asta-i praf in ochii prostilor de profesori sa nu spuna ca nu li s-a
>> dat sansa sa se specializeze. ..
>>
>> In rest noi si-ai nostri ne instruim, accesam, derulam si scoala se darama
>> iar elevii salbaticesc. ..
>> O sa-mi spuneti ca sufar de false probleme...
>> NU NU asta-i romanica nou creata acum.....
>>
>> *SEBASTIAN ALEXANDRU*
>>
>> *ICT TEACHER*  mobile: +40 742076399    E-mail: ales121...@yahoo. com
>>
>> *Scoala Normala "Vasile Lupu" Iasi* Aleea Mihail Sadoveanu nr.46 Cod
>> 700489 Romania
>>
>> Tel/Fax: +40 219011   web: <http://keycomp.wetpaint.com/>http://keycomp.
>> wetpaint. com <http://keycomp.wetpaint.com/>
>>  http://www.eset. com/ <http://www.eset.com/>
>> <http://roinfocds.blogspot.com%20/> <http://keycomp.wetpaint.com/>
>>
>>
>> --- On *Sun, 2/14/10, Oana Petrescu <oanapetrescu27@ yahoo.com>* wrote:
>>
>>
>> From: Oana Petrescu <oanapetrescu27@ yahoo.com>
>> Subject: Re: [romania_eu_ list] Intrebare
>> To: romania_eu_list@ yahoogroups. com
>> Date: Sunday, February 14, 2010, 9:22 PM
>>
>>  Buna seara
>>
>> sunt total de acord.
>>
>> aveti niste preturi numai pentur cei bogati. ca restul de noi...care dorim
>> sa facem si altceva...ne oprim la bani. mai degraba uitati-va la spanioli ce
>> progame de pregatire au, si care culmea! sunt gratuite, ca sa nu mai zicem
>> de INEM-iul lor, interesati-va ce este!
>>
>>
>>  ------------------------------
>> *From:* marincu zana <mzana2...@yahoo. com>
>> *To:* FDSC - training si consultanta <train...@fdsc. ro>; romania_eu_list@
>> yahoogroups. com
>> *Sent:* Sun, February 14, 2010 4:11:21 PM
>> *Subject:* [romania_eu_ list] Intrebare
>>
>>   Nu va suparati dar cursuri mai scumpe nu aveti? La salariile pe care le
>> avem noi, profesorii , sunt prea ieftine!!!!! !!!!!!!!!
>>
>> --- On *Wed, 2/10/10, FDSC - training si consultanta <train...@fdsc. 
>> ro>*wrote:
>>
>>
>> From: FDSC - training si consultanta <train...@fdsc. ro>
>> Subject: [romania_eu_ list] Ultima zi de inscriere la cursul de FORMATOR -
>> autorizat CNFPA: 12 februarie 2010
>> To: "FDSC - training si consultanta" <train...@fdsc. ro>
>> Date: Wednesday, February 10, 2010, 4:58 AM
>>
>>
>>
>>
>>
>>
>>
>>
>>
>>
>>
>>
>>
>> [image: FDSC INFO TRAINING – februarie 2010 Dezvoltare prin formare!
>> Pentru cursuri la cerere va rugam sa ne scrieti pe adresa [email protected]
>> Inscrieti-va acum la cursurile FDSC din luna februarie 2010!!!! Formator –
>> autorizat CNFPA Perioada de desfasurare: 22-26 februarie 2010 (modul 1)
>> 15-19 martie 2010 (modul 2) Ultima zi de inscrieri: vineri, 12 februarie
>> 2010 Acces: Trimiterea formularului de inscriere completat si CV-ului
>> actualizat pe adresa [email protected] si sustinerea unui interviu de
>> selectie. Reduceri si bonusuri in 2010! Daca iti arati interesul mai devreme
>> si faci si dovada platii cu cel putin doua saptamani inainte de curs, iti
>> oferim si o reducere de 10%. Daca esti client fidel si ai participat la cel
>> putin 3 cursuri la FDSC sau ai mai mult de 3 colegi din organizatie care vor
>> sa participe la cursuri ai o reducere de 15%. Pentru organizatiile mici
>> oferim 30% reducere. Primesti consultanta gratuita pe e-mail timp de 3 luni
>> dupa finalizarea cursului. Urmeaza in luna martie la FDSC…… Scrierea
>> propunerilor de finantare pentru Fonduri Structurale – POSDRU Managementul
>> financiar al proiectelor cu finantare din Fonduri Structurale – POSDRU
>> Implementarea proiectelor cu finantare din Fonduri Structurale – POSDRU
>> Relatii publice si managementul imaginii organizatiilor Fundraising Click
>> aici pentru a consulta intregul calendar al cursurilor pe 2010! Click aici
>> pentru descarcarea formularului de inscriere! Managementul financiar al
>> proiectelor cu finantare din Fonduri Structurale – POSDRU Perioada de
>> desfasurare: 18-19 februarie 2010 Ultima zi de inscrieri: miercuri, 10
>> februarie 2010 Acces: Persoanele interesate pot trimite formularul de
>> inscriere completat si confirmarea platii pe adresa [email protected]]
>>
>>
>>
>>
>>
>>
>>
>>
>
>
>
>  
>

Raspunde prin e-mail lui