Parintii plecati
Andrei Manolescu, Dilema veche, Nr. 164, 30 martie 5 aprilie 2007
Ne gindim ca plecarea la munca in strainatate din ultimii ani e unul din cele
mai consistente fenomene pe baza caruia se poate spera ca se va schimba ceva si
in Romania profunda. Oamenii vad ce se intimpla dincolo, la firul ierbii, cum
se spune, trimit bani celor ramasi in tara, iar cind se intorc, vor sa-si
aranjeze gospodariile sau chiar afacerile asa cum au vazut in Spania, Italia
sau in alte parti. Banii trimisi de ei in tara au reusit sa acopere anul trecut
o buna parte din deficitul comercial al Romaniei, care importa mai mult decit
exporta si consuma mai mult decit produce. Cu toate astea, apar si grave efecte
secundare ale fenomenului. Nu atit lipsa de forta de munca din tara, cit lipsa
de parinti. Potrivit statisticilor Autoritatii pentru Protectia Copilului, la
inceputul anului erau circa 40 de mii (cazuri inregistrate) de copii ramasi in
tara, in grija bunicilor sau altor rude. Cei mai multi in Moldova, unde in
orice scoala exista asemenea cazuri. Dar ele sint
extrem de raspindite chiar si in Bucuresti. Autoritatile incearca sa le tina
evidenta, Biserica editeaza carti care sa-i ajute pe copii sa treaca peste
astfel de despartiri. Multi dintre ei au insa probleme la scoala si probleme
acasa. Rudele ii cresc de obicei fara prea multa implicare si se pling adesea
ca banii trimisi de parinti nu le ajung. Sint rare cazurile in care parintii
isi iau si copiii in strainatate; in schimb, e de inchipuit ca le promit asta
destul de des. E greu de crezut ca, in majoritatea situatiilor, optiunea
parintilor de a-si parasi copiii este una de viata si de moarte, de
supravietuire. Solutii exista: poate ramine un parinte, pot pleca pe rind, pot
lua copiii cu ei, pot incerca sa-si mai gaseasca de lucru si prin tara etc. Un
tata care pleaca la lucru cu anii e, poate, de inteles. Nici plecarea unei mame
timp de trei luni la cules de capsuni nu e o nenorocire. Dar abandonarea de
catre ambii parinti a copiilor, pentru luni si ani de zile, la o scara
asa de mare e, daca te gindesti mai bine, o adevarata grozavie. La nivel
individual, e un fel de insensibilitate, chiar daca respectivii parinti pretind
ca-si iubesc copiii si mor de dorul lor. Din punct de vedere social, fenomenul
denota ceva in neregula
cu educatia parintilor. Poate ca si ei au fost
crescuti fara o afectiune parinteasca normala. Sau poate ca foamea si saracia
din comunism si din tranzitie le-au dereglat bunul-simt. Un soi de materialism
salbatic le-a luat mintile. Ar fi greu de crezut ca e vorba de bucuria
descoperirii lumii civilizate, care sa le fi devenit brusc mai draga decit
propriii copii (desi nu se exclud nici asemenea cazuri). E de presupus ca, in
general, avem de-a face, pina la urma, cu o mentalitate taraneasca profunda, un
fel de blestem al averii, o mare dorinta de a acumula pentru cine stie ce
viitor indepartat si tulbure, pentru zile negre sau in ideea ca le vor putea
oferi o viata fara griji copiilor, adica tocmai celor pe care astazi ii
abandoneaza si ale caror nevoi fundamentale le ignora.
---------------------------------
Ahhh...imagining that irresistible "new car" smell?
Check outnew cars at Yahoo! Autos.
[Non-text portions of this message have been removed]
