Dupa referendum Andrei Plesu, Dilema veche, Nr. 173, 1-7 iunie 2007
Traian Basescu are obiceiul sa cistige toate razboaiele pe care le poarta cu ceilalti. In schimb, pierde toate razboaiele pe care le poarta cu sine. E mereu invins de propria sa natura. De ce cistiga? Pentru ca, in teren, e intotdeauna mai bun decit adversarii sai. Mai destept, mai eficient retoric, mai intuitiv. Vorbeste limpede, cu adresa precisa, cu un fel de aplomb viril care provoaca incredere. Are spontaneitati salutare (chiar daca, uneori, riscante), stie sa alterneze umorul genuin cu severitatea, sentimentalismul cu decizia brutala. E credibil cind se misca printre oameni, cind danseaza la restaurant, cind ride labartat si cind plinge soldateste. Nici unul dintre adversarii sai nu are datele necesare pentru a-i face fata cit de cit onorabil. Unul din secretele succesului sau e indigenta multipla a celor cu care se lupta. Coalitia anti-Basescu a reusit sa livreze alegatorilor, intr-un timp scurt, imense cantitati de stupiditate strategica, de mediocritate mentala, de nerealism. A te arunca intr-o lupta dura si primejdioasa, fara minime garantii de cistig, fara cintarirea riguroasa a circumstantelor, fara o anticipare atenta a consecintelor posibile si probabile nu e semn de combativitate politica, ci gesticulatie sinucigasa, disperare oarba. La fel de neinteligent e a face aliante neplauzibile si dezonorante. Pina la urma, s-a vazut limpede ca singura motivatie a grupului antiprezidential era ura strict personala fata de presedinte si un inselator instinct de conservare. Interesul public, tara, ecourile externe sau macar nevoia de a supravietui decent pe esichierul politic au fost lasate deoparte sau utilizate demagogic intr-o campanie perdanta, nerezonabila. Un asemenea amestec de tupeu plenipotent (D. Voiculescu), charisma hipocalorica si anemie a talentului (M. Geoana), clampaneala defazata (C.V. Tudor), indignare tovaraseasca (I. Iliescu) si miriiala tantosa (grupul liberal in toate versiunile sale) nu putea sfirsi decit intr-o baie de ridicol. Am asistat la un spectacol regizat de prostanaci, prostuti si prostovani, asistati de mici derbedei de presa, smecheri de periferie si toape. Cine-ar fi crezut ca, intr-o buna zi, Norica Nicolai va sta la aceeasi taraba cu madam Buruiana, ca domnul Crin Antonescu va latra la acelasi gard cu Viorel Hrebenciuc sau ca domnul Dinu Patriciu va sta umar la umar, in aceeasi emisiune, cu Dan Voiculescu si cu Ion Iliescu, pentru a-i combate pe mitocanii anticapitalisti? Statuar si inadecvat, a traversat scena, din cind in cind, si Emil Constantinescu. Nu mai vorbesc de UDMR, care reuseste sa se compromita molcom, la fiecare cotitura a zbuciumatei noastre istorii contemporane. De unde atitea indigerabile solidaritati? Ce-i mina in lupta pe toti acesti scandalagii principiali? Ideea ca Basescu e inamicul numarul 1 al progresului si venitorelui Romaniei! Vine dictatura! Si ce face, inainte de orice, un dictator? Se lasa suspendat! Se muta pe Vasile Lascar. Cum impingem lucrurile inainte? Cu Vacaroiu la Cotroceni, cu debarcarea Monicai Macovei si a lui Vasile Blaga, si cu instalarea la Justitie si Invatamint a unor anonimi ferchesi, inconstienti si veseli. Bravos! Ne-am procopsit! Tevatura e incununata de succes. N-am murit degeaba la 21, la 48, la 77 si la 89. Liberalii se sting, din dragoste de tara, in bratele primitoare ale socialistilor, iredentistii maghiari marsaluiesc cordial alaturi de iredentistii romani. E adevarat ca Basescu e iar la Cotroceni! Isi asuma cineva infringerea? As! Nu ne irosim in sublimitati. Problema este ca Traian Basescu are, totusi, un adversar pe masura. El insusi. Temperamentul prevaleaza, uneori, asupra rabdarii si calculului, umorile ii joaca feste, raporturile cu oamenii au un aspect arbitrar si instabil. Poate fi violent fara justificare rationala si bine dispus fara autocontrol. Colocvialitatea de bistro alterneaza subit cu furia militara. Prefera proasta companie, singuratatii si, pe de alta parte, risca mereu sa ramina singur, printr-o anumita carenta a afectivitatii. E inclinat sa se ataseze mai curind de abstractiuni (istoria, poporul, tara), decit de oameni vii. Nu reuseste sa interiorizeze limitele pozitiei sale si are dificultati sa gaseasca mijloace adecvate pentru a implini ceea ce isi propune. Caracteristica e si o anumita voluptate a confruntarii. Tactica e frecvent inlocuita prin croseu, dialogul prin sudalma. Omul nu pare sa accepte ca pe un fond de gilceava perpetua nu se poate construi nimic. Alte pericole: un incipient sentiment al misiunii istorice, o mistica destul de simplista a poporului, o viziune de front asupra patriotismului. Descumpanitoare este, din punctul meu de vedere, si bucuria candida cu care isi pretuieste defectele (ca nu e diplomat, ca nu prea ii plac intelectualii, ca scoala si cartile sint un simplu ornament evacuabil). As mai mentiona confuzia intre echipa (bazata pe colaborare) si echipaj (bazat pe subordonare ierarhica), precum si capacitatea discutabila de a transa prea nonsalant aliante si rupturi. (Adriana Saftoiu cade in dizgratie dupa ani lungi de loialitate, in timp ce intra in joc e drept, nu stim pentru cit timp euforicul mitoman Talpes.) In actuala conjunctura, Traian Basescu nu poate pierde decit lupta cu sine. Unul dintre felurile de a o pierde este sa nu o angajeze. Sa se impace, suficient, cu ceea ce este. Musulmanii numesc lupta cu dusmanul din afara micul razboi, iar lupta cu daimonul launtric, razboiul cel mare. Crestinismul vorbeste de razboiul nevazut. Poate ca domnului presedinte asemenea referinte culturale i se vor parea mofturi, fasoane carturaresti. S-ar putea insa ca viitorul sau politic sa depinda de ele mai mult decit isi inchipuie. --------------------------------- Need a vacation? Get great deals to amazing places on Yahoo! Travel. [Non-text portions of this message have been removed]
