http://recitirea.blogspot.com/2007/08/n-agora-virtual.html

In agora virtuala
   Claudia Dudas

  Sa incep cu inceputul (relativ in sine, oricum), anume cu... Socrate. 
Dumnealui cand avea chef de discutii – si probabil ca avea destul de des, daca 
este adevarat ce se spune despre sotia lui: ca era rea si cicalitoare – iesea 
in agora. Aceasta era locul nelocuit din mijlocul cetatii, golul din mijlocul 
plinului, posibilitatea tuturor posibilitatilor, unde barbatii, mai ales, 
puneau tara la cale. Centrul oricarui plin trebuie sa fie un gol, care singur 
poate oferi posibilitatea im-plinirii.

  Mai aproapre de noi – cronologic macar – „intelectualul” Moromete, sub 
pretext ca merge sa isi ascuta secerile, ajungea in poiana lui Iocan unde mai 
erau vreo doi-trei tot cu treburi „fieraresti”, citind ziarul si dezbatand 
chestiuni politice sau de interes pentru comunitatea sateasca. Iar dupa ce 
epuizau subiectul sau dupa o pretinsa cearta intre Moromete si Cocosila plecau 
multumiti si informati la casele lor. Dar cand Moromete intra in curtea casei 
lui, renunta la masca publica: daca feciorii nu-si faceau competent treaba 
incredintata erau casapiti asa, de indemn la munca.

  Cu timpul au aparut, din mai multe motive, din ce in ce mai multe „centre” 
ale unei comunitati, pana aproape la disparitia unui centru al orasului. In 
zilele noastre centrul fie este atat de aglomerat incat nu-l mai deosebesti de 
alte zone, fie exista un centru, dar care nu se afla in mijlocul orasului, 
deoarece orasul s-a extins nesimetric. Mai exista si varianta in care centrul 
si-a pierdut functia de a aduna lumea pentru diferite chestiuni.

  O parte din caracteristicile agorei au fost preluate de spatiul virtual. 
Acesta insa nu mai are un loc al lui, precis, ci se poate accesa din chiar 
centrul locuintei. Iar usa si-a pierdut rolul de bariera intre interior si 
exterior. Omul (barbatul in special) nu mai trebuie sa mearga, sa iasa din casa 
pentru a ajunge in piata (agora) cetatii la consfatuire, dezbatere si 
informare, ci poate sa intre foarte bine in casa – si aici vorbesc doar de 
casele care au computer conectat la internet –, iar apoi pe pagini de stiri, 
forum virtual, chat etc. Astfel ca din interiorul cel mai interior al 
locuintei, din zona de maxima intimitate, se deschide poarta catre un spatiu 
care este, de fapt, un gol, un vid, intrucat internetul nu este o realitate 
explorabila senzorial. Chiar daca putem atinge tastatura, mouse-ul etc, chiar 
daca putem asculta muzica sau viziona filme, nu putem nici atinge, nici auzi, 
nici simti in vreun fel internetul. Nici persoanele cu care comunicam nu ne sunt
 cu mult mai accesibile pe aceste... cai de acces. Astfel internetul devine 
agora publica, ne-locul in care se poate intampla orice. Neapartinand nimanui, 
apartine tuturor si tocmai pentru ca nu este nimic anume poate fi orice. 
Intrarea in acest interior, inlauntrul propriei case ingaduie o neasteptata... 
iesire spre exterior, spre un spatiu public mai larg (nelimitat practic) decat 
cel real.

  Aceasta suprapunere a spatiului public cu cel privat (public si privat se 
refera aici la diferitele grade de intimitate dinspre exteriorul spre 
interiorul familiei) influenteaza si modifica relatiile. In loc de intalnirile 
publice fata catre fata apar relatiile cu interfata. Se inter-pune un mediator 
(care poate modifica mesajul) intre interlocutori, care, desi faciliteaza 
comunicarea, ii diminueaza autenticitatea si complexitatea. E, cu o expresie 
populara, si muma si ciuma pentru legaturile interumane. Dincolo de faptul ca 
exista posibilitatea crearii unei identitati false, comunicarea pe internet nu 
mai „necesita” nici macar obisnuita masca adoptata implicit si instinctiv la 
iesirea in spatiul public: poti sa te certi cu sotia in timp ce raspunzi amabil 
pe messenger unei cunostinte. Sau, cu toate ca in spatiul virtual, in discutii 
aprinse cu un necunoscut poti sa nesocotesti orice eticheta de varsta ori 
autoritate, cand il intalnesti in lumea reala, faci, macar in
 prima faza, un pas inapoi. In intalnirea fata catre fata apare o stangacie 
care era protejata de medierea computerului. Poti ascunde mult in comunicarea 
pe internet. Dar chiar daca nu-ti propui sa (te) ascunzi, nu te poti arata 
intreg, deoarece sufletul se vede numai din gesturile trupului, celalalt 
neputand sa-l vada asa cum este. Si daca mai apare inca un intermediar, cum sa 
ajunga sufletul celuilalt prin computer la mine? Cum sa mai zaresc prin golul 
pupilelor privirea care ma priveste? Si gesturile involuntare ale sufletului 
care se manifesta in trup cum sa le pot sesiza prin monitor? Suntem redusi la o 
aparenta si mai saraca in semnificatii decat aparenta propriei aparitii.

  Dar relatiile afectate in primul rand si, probabil, in cea mai mare masura 
sunt cele cu familia. Cum legaturile sociale cu exteriorul sunt administrate, 
in familia traditionala, de catre sot, cel care va sta mai mult la computer va 
fi, prin deductie, tot el. Daca Socrate, cand parasea agora sau Moromete, 
poiana lui Iocan, intrau pe ulita ce ducea spre casa si totul devenea din ce in 
ce mai familiar, se indepartau de public si se apropiau treptat de intimitatea 
familiei, se regaseau cu sotiile lor oricat de pisaloage sau iubitoare, azi 
interiorul are un statut ambiguu, din cauza ca internetul e oarecum o usa 
plasata cu totul neasteptat – inauntru. Aceasta deschidere poate sa fie sau nu 
folosita, dar este perceputa de catre familie si in special de catre femei ca 
un potential pericol: „computerul” necesita atentie, timp, care este luat din 
timpul petrecut cu familia, cu toate ca se presupune ca, facilitand relatiile 
exterioare, orele petrecute in „exterior” ar trebui sa fie
 mai reduse ca numar. Dimpotriva, se intampla tocmai contrariul: avand internet 
acasa, familia sau unii membrii ai familiei tind sa stea din ce in ce mai mult 
in fata computerului. Dintr-o eroare care se petrece nu stiu unde, probabil ca 
e vorba de o deficienta majora in comunicare, se ajunge chiar la divorturi.

  Internetul, posibilitatea tuturor posibilitatilor (pentru ca se poate incarca 
si descarca orice), virtualitate pura, nu are sens decat in prezenta omului in 
carne si oase. Fiind potenta (posibilitate) desavarsita nu poate sa aiba si sa 
ofere in sine implinire, este mijloc, nu scop. Fara lumea reala, cea virtuala 
nu si-ar avea existenta.

  Platon voia sa se elibereze de temnita trupului care inlantuie sufletul. Se 
pare ca internetul este o astfel de eliberare, o deschidere spre un alt nivel 
de realitate, o realitate din ce in ce mai inteligibila, dar care risca sa o 
ignore si sa o uite pe cea sensibila (trupul). Si ar fi pacat de atata 
frumusete tangibila/materiala, intrucat am aflat, mai ales de la crestinism 
incoace, ca lumea materiala nu este chiar atat de rea si ca, dimpotriva, isi 
are locul ei in economia lucrurilor.



---------------------------------
Sick sense of humor? Visit Yahoo! TV's Comedy with an Edge to see what's on, 
when.

[Non-text portions of this message have been removed]

Raspunde prin e-mail lui