http://recitirea.blogspot.com/2007/08/n-agora-virtual.html
In agora virtuala Claudia Dudas Sa incep cu inceputul (relativ in sine, oricum), anume cu... Socrate. Dumnealui cand avea chef de discutii si probabil ca avea destul de des, daca este adevarat ce se spune despre sotia lui: ca era rea si cicalitoare iesea in agora. Aceasta era locul nelocuit din mijlocul cetatii, golul din mijlocul plinului, posibilitatea tuturor posibilitatilor, unde barbatii, mai ales, puneau tara la cale. Centrul oricarui plin trebuie sa fie un gol, care singur poate oferi posibilitatea im-plinirii. Mai aproapre de noi cronologic macar intelectualul Moromete, sub pretext ca merge sa isi ascuta secerile, ajungea in poiana lui Iocan unde mai erau vreo doi-trei tot cu treburi fieraresti, citind ziarul si dezbatand chestiuni politice sau de interes pentru comunitatea sateasca. Iar dupa ce epuizau subiectul sau dupa o pretinsa cearta intre Moromete si Cocosila plecau multumiti si informati la casele lor. Dar cand Moromete intra in curtea casei lui, renunta la masca publica: daca feciorii nu-si faceau competent treaba incredintata erau casapiti asa, de indemn la munca. Cu timpul au aparut, din mai multe motive, din ce in ce mai multe centre ale unei comunitati, pana aproape la disparitia unui centru al orasului. In zilele noastre centrul fie este atat de aglomerat incat nu-l mai deosebesti de alte zone, fie exista un centru, dar care nu se afla in mijlocul orasului, deoarece orasul s-a extins nesimetric. Mai exista si varianta in care centrul si-a pierdut functia de a aduna lumea pentru diferite chestiuni. O parte din caracteristicile agorei au fost preluate de spatiul virtual. Acesta insa nu mai are un loc al lui, precis, ci se poate accesa din chiar centrul locuintei. Iar usa si-a pierdut rolul de bariera intre interior si exterior. Omul (barbatul in special) nu mai trebuie sa mearga, sa iasa din casa pentru a ajunge in piata (agora) cetatii la consfatuire, dezbatere si informare, ci poate sa intre foarte bine in casa si aici vorbesc doar de casele care au computer conectat la internet , iar apoi pe pagini de stiri, forum virtual, chat etc. Astfel ca din interiorul cel mai interior al locuintei, din zona de maxima intimitate, se deschide poarta catre un spatiu care este, de fapt, un gol, un vid, intrucat internetul nu este o realitate explorabila senzorial. Chiar daca putem atinge tastatura, mouse-ul etc, chiar daca putem asculta muzica sau viziona filme, nu putem nici atinge, nici auzi, nici simti in vreun fel internetul. Nici persoanele cu care comunicam nu ne sunt cu mult mai accesibile pe aceste... cai de acces. Astfel internetul devine agora publica, ne-locul in care se poate intampla orice. Neapartinand nimanui, apartine tuturor si tocmai pentru ca nu este nimic anume poate fi orice. Intrarea in acest interior, inlauntrul propriei case ingaduie o neasteptata... iesire spre exterior, spre un spatiu public mai larg (nelimitat practic) decat cel real. Aceasta suprapunere a spatiului public cu cel privat (public si privat se refera aici la diferitele grade de intimitate dinspre exteriorul spre interiorul familiei) influenteaza si modifica relatiile. In loc de intalnirile publice fata catre fata apar relatiile cu interfata. Se inter-pune un mediator (care poate modifica mesajul) intre interlocutori, care, desi faciliteaza comunicarea, ii diminueaza autenticitatea si complexitatea. E, cu o expresie populara, si muma si ciuma pentru legaturile interumane. Dincolo de faptul ca exista posibilitatea crearii unei identitati false, comunicarea pe internet nu mai necesita nici macar obisnuita masca adoptata implicit si instinctiv la iesirea in spatiul public: poti sa te certi cu sotia in timp ce raspunzi amabil pe messenger unei cunostinte. Sau, cu toate ca in spatiul virtual, in discutii aprinse cu un necunoscut poti sa nesocotesti orice eticheta de varsta ori autoritate, cand il intalnesti in lumea reala, faci, macar in prima faza, un pas inapoi. In intalnirea fata catre fata apare o stangacie care era protejata de medierea computerului. Poti ascunde mult in comunicarea pe internet. Dar chiar daca nu-ti propui sa (te) ascunzi, nu te poti arata intreg, deoarece sufletul se vede numai din gesturile trupului, celalalt neputand sa-l vada asa cum este. Si daca mai apare inca un intermediar, cum sa ajunga sufletul celuilalt prin computer la mine? Cum sa mai zaresc prin golul pupilelor privirea care ma priveste? Si gesturile involuntare ale sufletului care se manifesta in trup cum sa le pot sesiza prin monitor? Suntem redusi la o aparenta si mai saraca in semnificatii decat aparenta propriei aparitii. Dar relatiile afectate in primul rand si, probabil, in cea mai mare masura sunt cele cu familia. Cum legaturile sociale cu exteriorul sunt administrate, in familia traditionala, de catre sot, cel care va sta mai mult la computer va fi, prin deductie, tot el. Daca Socrate, cand parasea agora sau Moromete, poiana lui Iocan, intrau pe ulita ce ducea spre casa si totul devenea din ce in ce mai familiar, se indepartau de public si se apropiau treptat de intimitatea familiei, se regaseau cu sotiile lor oricat de pisaloage sau iubitoare, azi interiorul are un statut ambiguu, din cauza ca internetul e oarecum o usa plasata cu totul neasteptat inauntru. Aceasta deschidere poate sa fie sau nu folosita, dar este perceputa de catre familie si in special de catre femei ca un potential pericol: computerul necesita atentie, timp, care este luat din timpul petrecut cu familia, cu toate ca se presupune ca, facilitand relatiile exterioare, orele petrecute in exterior ar trebui sa fie mai reduse ca numar. Dimpotriva, se intampla tocmai contrariul: avand internet acasa, familia sau unii membrii ai familiei tind sa stea din ce in ce mai mult in fata computerului. Dintr-o eroare care se petrece nu stiu unde, probabil ca e vorba de o deficienta majora in comunicare, se ajunge chiar la divorturi. Internetul, posibilitatea tuturor posibilitatilor (pentru ca se poate incarca si descarca orice), virtualitate pura, nu are sens decat in prezenta omului in carne si oase. Fiind potenta (posibilitate) desavarsita nu poate sa aiba si sa ofere in sine implinire, este mijloc, nu scop. Fara lumea reala, cea virtuala nu si-ar avea existenta. Platon voia sa se elibereze de temnita trupului care inlantuie sufletul. Se pare ca internetul este o astfel de eliberare, o deschidere spre un alt nivel de realitate, o realitate din ce in ce mai inteligibila, dar care risca sa o ignore si sa o uite pe cea sensibila (trupul). Si ar fi pacat de atata frumusete tangibila/materiala, intrucat am aflat, mai ales de la crestinism incoace, ca lumea materiala nu este chiar atat de rea si ca, dimpotriva, isi are locul ei in economia lucrurilor. --------------------------------- Sick sense of humor? Visit Yahoo! TV's Comedy with an Edge to see what's on, when. [Non-text portions of this message have been removed]
