www.revista22.ro
Crestinism si persecutie: realitati, taceri, complicitati
Dragos Paul Aligica, 22, Nr. 31 (908), 31 iulie - 6 august 2007
In pofida blocajului mediatic si placiditatii opiniei publice occidentale, o
tema isi face loc incet spre prim-planul dezbaterii publice. Exista in acest
moment in lume sute de milioane de oameni asupra carora planeaza continuu
abuzul sau violenta, pentru simplul fapt ca au o anumita credinta religioasa:
mai precis, pentru ca sunt crestini. Altfel spus, crestinii reprezinta grupul
cel mai persecutat din lume. Supusi discriminarii legalizate, violentei,
inchisorii, deportarii si convertirii fortate, soarta acestor oameni ramane un
secret bine ferit de atentia opiniei publice globale. Tema nu face prima pagina
niciodata. Magnitudinea fenomenului ar cere-o. Prioritatile par insa altele. In
ultimele sase luni s-a scris mai mult despre soarta ursilor polari decat despre
soarta acestor semeni. La varful piramidei, in marile trusturi media
occidentale, unde se da tonul si acolo unde se afla principala sursa a acestui
blocaj informational, tema este considerata ca prea incorecta
politic si prea subversiva pentru noua ideologie a stangii liberale promovata
de aceste institutii. In lumina acestei ideologii, tot mai influenta in
redactiile si studiourile de pe toate meridianele, crestinii sunt, alaturi de
evrei, agresorii si exploatatorii acestei lumi. Prin definitie, nu pot fi
victime. Iar daca realitatea contrazice dogma, cu atat mai rau pentru
realitate! La baza piramidei, jurnalistii din organizatiile nationale si locale
defileaza mesmerizati dupa ritmul impus la varf. Superficialitatea, lipsa
oricaror principii in afara asimilarii instinctive a unor vagi ecouri ale
stangismului liberal, la care se adauga pura si simpla lipsa de profesionalism,
conduc toate in aceeasi directie. Si totusi, evidenta pare sa fie covarsitoare:
traim o epoca de mari persecutii anticrestine. Iar acestea se intampla,
paradoxal, cu tacerea complice a mass-media occidentale si sub ochii popoarelor
crestine, abulice in fata agresivitatii purtatorilor altor credinte si
resemnate in fata edictelor liberalismului corect politic.
O realitate frapanta
Situatia este atat de frapanta, incat, pentru a nu parea de domeniul
fabulatiei, orice discutie trebuie sa inceapa lasand pur si simplu faptele sa
vorbeasca. Sa privim numai la saptamana trecuta si la ceea ce a scapat atentiei
opiniei publice globale, focusata in ale directii, mai confortabile si corecte
politic. Un preot crestin decapitat in Manipur, India. Politia egipteana
aresteaza si tortureaza in Cairo o crestina de 26 de ani, recent convertita de
la islamism. Atacuri asupra unor biserici din regiunea Punjab in Pakistan,
rezultat al unor inscenari puse la cale de o grupare musulmana. In Coreea de
Nord, un preot condamnat la moarte isi asteapta executia. Si acestea sunt doar
o mostra. S-ar putea spune ca vorbim despre acte izolate. Despre evenimente ce
nu sunt relevante ca indicatori de trend sau ca simptome ale unui fenomen
social de mare anvergura. Datele contrazic insa aceasta teza. Conform
Consiliului Mondial al Bisericilor, in Orientul Apropiat, populatia
crestina a scazut in ultimii 10 ani de la 12 milioane la 2 milioane. Libanul,
o tara care pana recent era majoritar crestina, este acum doua treimi
musulmana. In Bethleem, populatia crestina era de 85%. Azi este de 20%. Coptii
din Egipt, o biserica milenara ce se revendica de la Apostolul Marcu,
reprezentau 10% din populatie. Persecutia autoritatilor egiptene i-a
injumatatit. 70 de milioane de crestini chinezi se afla sub presiunea si
arbitrariul guvernului comunist, iar in Coreea de Nord, executiile membrilor
comunitatii crestine - o comunitate de marime necunoscuta - sunt evenimente
obisnuite.
Toate acestea exemplifica in cel mai inalt grad exact tipul de situatii ce in
mod normal ar trebui sa starneasca mania stangii liberale justitiare
occidentale. Care poate sa fie atunci explicatia tacerii paradoxale a
publicatiilor si posturilor dominate de aceasta? Poate, ar putea spune cineva,
nu vorbim despre cazuri reale de abuz si discriminare, ci despre o
contrareactie la ceea ce este perceput drept o agresiune occidental-crestina.
Sa privim din nou la evidenta factuala, urmandu-l de data aceasta pe Anthony
Browne, unul dintre putinii jurnalisti din marile trusturi de presa interesat
de chestiunea persecutiilor crestine si care, mai mult, ateist declarat fiind,
nu poate fi acuzat de partinire. Cei preocupati de eradicarea discriminarii,
scrie el, pot usor gasi in Malaysia singura politica de actiune afirmativa in
care o majoritate este privilegiata in fata unei minoritati. Este vorba de
majoritatea mahomedana, ce are asigurat accesul privilegiat la slujbe, case si
la
educatie. In Pakistan, peste 5 milioane de crestini traiesc ca paria, aspirand
la cariere cum ar fi curatatul toaletelor. Tot acolo, potrivit legislatiei, un
mahomedan poate sa depuna marturie in justitie impotriva unui crestin; invers,
nu. In Indonezia, peste 10 mii de crestini au fost omorati in ultimii ani de
catre musulmani in campanii de islamizare. In Egipt, coptilor le este interzis
prin lege accesul la functia de sef al statului, accesul la universitatea de
elita a tarii si sunt impiedicati in mod legal sa patrunda in randurile
politiei si armatei. De facto, le este interzisa orice functie politica sau
economica mai inalta. Pentru a-si repara o biserica, coptii trebuie sa ceara
aprobare de la presedintele tarii. Televiziunea publica promoveaza deschis
propaganda anticopta, fara a da drept la replica acestora. Convertirea la
crestinism este interzisa prin lege, iar tinerele crestine si chiar sotiile de
preoti sunt rapite si convertite cu forta la Islam. In Nigeria,
12 regiuni au introdus sharia, obligandu-i pe crestini sa se conformeze ei. In
aceeasi tara, mii de crestini au fost asasinati in ultimii ani si numarul
violentelor anticrestine este in crestere.
Persecutia crestinilor nu este insa un monopol al campionilor musulmani. In
Sri Lanka buddhista numai anul trecut peste 50 de biserici au fost vandalizate
si 140 inchise. In India, nationalistii hindu au incitat sute de atacuri
impotriva comunitatii crestine care, trebuie amintit, se afla acolo inca de la
anul 100 d.H. Statul indian are programe de actiune afirmativa pentru castele
inferioare si saracii hindu si buddhisti, dar nu si pentru cei crestini. In
China, in 2006, peste 100 de case de rugaciune au fost inchise de autoritati si
zeci, poate sute de preoti au fost trimisi in inchisori. In Coreea de Nord,
crestinii nu numai ca sunt inchisi, dar sunt folositi drept cobai in
experimentele cu arme biologice. Situatia crestinilor nu este dificila numai in
China, Nigeria sau Egipt. Chiar si in asa-zisul Occident crestin, crestinismul
este in defensiva, fiind continuu obiectul ridiculizarilor, "demitizarilor" si
subminarii institutionalizate prin mass-media si in cultura
populara promovata de aceasta. Dublul standard si ipocrizia troneaza.
Nenumaratii occidentali afluenti ce-si gasesc o identitate si un sens vietii
dedicandu-se unor cauze precum "apararea drepturilor omului" sau "salvarea
mediului" par sa accepte in mod senin ideea ca discriminarea, lipsa de respect
si violenta verbala sunt acceptabile, atat timp cat este vorba despre crestini
si credintele lor. Imaginile sfinte ale crestinilor pot fi batjocorite -
aceasta se numeste "arta" si "libertate de expresie". Ale musulmanilor, nu -
aceasta se numeste "respect multicultural" si "acceptarea diversitatii".
Discriminarea este rea. Exceptand atunci cand cei discriminati sunt albi
crestini. Atunci se numeste "actiune afirmativa" si este laudabila. Daca
lucrurile suna caricatural, este pentru ca probabil asa si sunt, inainte de a
depasi pragul in care devin tragice.
Fetele ipocriziei
Elocventa faptelor brute este incontestabila. In lume sunt, conform
estimarilor Centrului pentru Libertate Religioasa, "peste 200 de milioane de
crestini aflati sub amenintarea violentei din cauza credintei lor" si
"aproximativ 350 de milioane care sunt discriminati in mod legal in ceea ce
priveste accesul la locuri de munca, locuinte si conditii de viata". Dupa cum
concluzioneaza Alianta Evanghelica Mondiala intr-un raport inaintat in 2005
Comisiei ONU pentru Drepturile Omului: "crestinii sunt cel mai mare grup din
lume caruia ii sunt refuzate drepturi fundamentale din cauza credintei".
Problema nu este absenta datelor privind aceste incalcari ale unor drepturi
elementare, ci diseminarea si interpretarea acestor date. Fapt este ca
dramatica realitate reflectata de ele nu are un ecou semnificativ nici macar in
tarile crestine. Daca pentru fiecare treizeci de articole scrise despre
Guantanamo si Abu Ghraib ziarele marilor capitale din Occident ar fi publicat
macar un
singur articol despre crimele curente impotriva adeptilor lui Iisus Hristos,
azi tema persecutiei crestinilor in secolul XXI n-ar continua sa ramana o
stupefianta noutate absoluta pentru imensa majoritate a crestinatatii
occidentale. Dar, asa cum s-a spus, prioritatile par a fi altele.
Si aici, de obicei discutiile pe aceasta tema revin la problema ipocriziei,
implicite in toata aceasta ciudata situatie. Multiculturalismul ce promoveaza
un antioccidentalism agresiv, spune directorul unei organizatii dedicate
ajutorarii crestinilor persecutati, nu face decat sa intareasca vechi
stereotipii si suspiciuni interconfesionale: "In afara Occidentului, crestinii
sunt tot mai mult vazuti ca elemente straine si dusmanoase - suspicioase
transplanturi ale Occidentului". Mai mult, in vreme ce mahomedanii ii ajuta
doar pe mahomedani in mod programatic, explicit si fara retinere, un crestin
ajutand un alt crestin, in virtutea coreligiozitatii, a ajuns sa fie perceput
in Vest ca ceva incorect politic. De aici poate si paradoxul lipsei de reactie.
Occidentalii sunt partasii unui consens tacit: toata lumea stie ca, daca undeva
in lume crestinii s-ar deda unor acte de agresiune sau discriminare mult mai
putin grave decat cele indreptate impotriva lor, toate canalele de
stiri ar vui. CNN, BBC si celelalte avanposturi ale propagandei stangii
liberale ar recircula stirea non-stop, iar New York Times si The Guardian ar
editorializa frenetic. Toata lumea pare sa stie aceasta si cu totii par sa o
accepte ca un dat. Unii neutru, altii resemnat. In ultima instanta, pana si cei
ce inteleg si sunt revoltati de situatie par sa spuna: ce altceva am putea
face? Pana la urma este o lume in care BBC, organizatie creata si finantata de
o tara crestina, cultiva ridiculizarea Bibliei si interzice orice referire
ireverentioasa la Coran. O lume in care istoria recenta este rescrisa sub ochii
nostri ca o "mare naratiune" a exploatarii imperialiste, avandu-i in rolurile
principale negative pe evrei ("neconservatorii") si crestini
("fundamentalistii"). O lume in care obsesia elitelor de stanga occidentale
sunt inchisorile CIA din Romania, si nu faptul ca soldatii romani le apara in
Irak si Afganistan libertatea si confortul de care se bucura in mod parazitar.
Responsabilitati si intrebari
A incerca un raspuns la intrebarea "cum s-a ajuns aici?" cere o discutie
separata. Cert este ca influenta masiva pe care stanga liberala o are in
mass-media joaca un rol decisiv. A arunca insa toata responsabilitatea in
bratele marilor trusturi media occidentale si a elitelor academice si politice
de stanga este usor. Dar, in acelasi timp, si incorect. O parte la fel de mare
de responsabilitate se datoreaza crestinilor insisi. Modul in care accepta
actuala situatie, felul in care gasesc pretexte pentru a se uita in alta parte,
elocventele sterile si afundarea in varii forme de escapisme si "chemari
sociale" ecumenice, lasandu-si coreligionarii singuri in fata persecutiilor si
martiriului sunt prea vizibile ca sa scape neobservate. Si toate sunt cu atat
mai stupefiante, cu cat nici macar scuza neputintei nu poate fi invocata.
Datorita inteligentei, credintei si fortei inaintasilor lor, popoarele
civilizatiei iudeo-crestine occidentale sunt mostenitoarele unor resurse care
fac din ele azi superputerile militare, politice si economice ale veacului.
Iata de ce, pentru cei ce, desi au o relatie indeobste neutra cu religia
instituita, nu pot ramane indiferenti la nedreptatile si agresiunile
anticrestine, atitudinea crestinilor practicanti din Occident ramane un mister:
Cum poate fi explicata pasivitatea lor? Cat din aceasta se datoreaza unui
masochism intrinsec crestinismului? Este crestinismul socialmente predestinat
persecutiei? Este dorinta crestinilor de a se identifica cu patimile lui
Hristos un motiv al atitudinii relaxate fata de actele de martiriu? Dar aceasta
poate explica in cel mai bun caz motivatiile martirilor, dar nu si resemnarea
si indolenta potentialilor martori. Sunt crestinii aflati la adapost in SUA si
Europa impacati cu soarta coreligionarilor lor din China, Egipt sau Nigeria? Nu
le pasa? Ce le spune credinta lor? Ce se petrece in mintile lor? Ce gandesc
publicistii autodeclarati crestini care, altfel, peste tot in lume, insista sa
fie o prezenta atat de vocala in dezbaterile privind teme culturale
si politice de interes secular si secundar? Sunt intrebari al caror raspuns
nu-l pot da cei care, oarecum excentrici acestei comunitati de har si credinta,
asista intrigati la o situatie a carei complexitate paradoxala o face greu de
inteles si a carei nedreptate profunda o face imposibil de acceptat.
---------------------------------
Need a vacation? Get great deals to amazing places on Yahoo! Travel.
[Non-text portions of this message have been removed]
