2012/3/15 Mihnea Dobrescu-Balaur <[email protected]> > 2012/3/15 Victor Carbune <[email protected]>: > >> Salut, > >> > >> În urma unei discuții cu Mihai am stabilit să deschid eu prezentarea - > >> adică partea până la discuția liberă. > > Sounds great! Crezi că e realizabil săptămâna viitoare? :-) > > Dacă putem rezerva sala și nu mor (am răcit f nașpa :) ) până atunci, > da, e ok. În ce zi și la ce oră? Am văzut „joi, vineri”. > > > > >> Ca structură, mă gândesc să fie aproximativ ca până acum. Adică în > >> prima parte să le dau „datele problemei”, să le zic să nu se gândească > >> la faptul că „nu sunt în stare”, iar apoi să trecem la o discuție > >> liberă, unde ei să pună întrebări și noi să le răspundem. > >> > >> Nu cred că are rost să le zicem fiecare ce am făcut, pentru că pentru > >> asta pot citi aplicațiile. Mai ales că dacă facem asta, i-am putea > >> speria cu diverși termeni proprii proiectelor noastre sau cu diverse > >> probleme de care ne-am lovit. Cam asta ar fi schimbarea față de ce a > >> fost până acum. > > Ai dreptate din punct de vedere tehnic - dar cred că 10-15 minute în > > care câțiva foști participanți (2-3, câți decideți) să-și descrie > > experiența non-tehnică overall ar fi util - încălzește discuția și > > întrebările. > > Ok, ne place experiența non tehnică. :D > > > Așadar, cine vrea să mai fie parte din prezentare în afară de Mihai B și > eu? > > Ma bag la a face parte din cei 2-3 fosti participanti care sa vorbeasca despre experienta lor. Cum promovam evenimentul? Adica inafara de a da mesaje pe liste de discutii se merita sa facem postere sau altceva? Nu imi aduc aminte cum a fost anul trecut.
Tudorică Constantin Alexandru Tel: 0720333018 http://tudalex.com
_______________________________________________ http://lists.rosedu.org/cgi-bin/mailman/listinfo/rosedu-general
