Salutare, În urmă cu aproximativ o săptămână s-a încheiat cursul D'Android[0][1] organizat de ROSEdu. După 2-3 ani de la ultima ediție, a fost plăcut să readucem Android-ul în prim plan.
Cursul a avut o perioadă de 9 săptămâni în care studenții, necunoscători de tehnologii Android, au învățat să lucreze cu interfețe, fragmente, activitități și multe altele din cadrul SDK-ului platformei precizate mai sus. Cerința pentru curs a fost foarte mare, aplicând în jur de 50 de studenți, dintre care am ales 12 pentru a participa. Cursurile și laboratoarele au fost gândite și scrise de echipa de organizare din care au făcut parte: Andrei Roșu-Cojocaru, Cristi Ojog, Gina Dobrescu, Raul Vintilă, Theodor Stoican și subsemnatul(Dragoș Corlătescu). Pe lângă acestea, studenții au fost încurajați să lucreze suplimentar la un proiect în care să aplice lucrurile învățate la curs. În încheiere, aș vrea să mulțumesc studenților care și-au arătat interesul pentru curs, participanților, celor din echipa de organizare și celor care ne-au ajutat la interviuri, lui Marius Coțofană care m-a ajutat de fiecare dată când am avut probleme organizatorice și lui Răzvan Deaconescu - nimic nu e gratis pe lumea asta, iar Răzvan m-a ajutat la gestionarea bugetului pentru curs. [0] http://android.rosedu.org/2015/ [1] http://hub.rosedu.org/activities/D'Android Toate cele bune, Dragoș Corlătescu _______________________________________________ http://lists.rosedu.org/listinfo/rosedu-general http://lists.rosedu.org/guidelines - Mailing List Guidelines
