Tratatul de Pace de la Trianon – Izbânda deplinã a dreptãþii La 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, cetatea primei uniri fãurite de Mihai Viteazul, Marea Adunare Naþionalã a românilor din spaþiul intracarpatic proclama, în deplinã unanimitate, Unirea Transilvaniei cu România. În ziua de 1 Decembrie 1918 se materializa un ideal, se încheia un lung drum, marcat de lupte ºi jertfe, se desãvârºea un proces istoric legic. Aºa cum scria N. Iorga, “Pentru noi Unirea din 1918 e o necesitate istoricã ajunsã la recunoaºtere ºi e o suferinþã mângâiatã. ªi, astfel, avem dreptul de a crede acest fapt definitiv ºi etern”. Decizia democraticã luatã pe cale plebiscitarã de românii strânºi la Alba Iulia trebuia confirmatã pe plan internaþional, fapt petrecut la Conferinþa de Pace de la Paris, din 1919-1920. Încã înainte de începerea dezbaterilor tratatului de pace cu Ungaria ºi, mai ales, pe timpul acestora, Budapesta a declanºat o puternicã acþiune diplomaticã ºi propagandisticã, precumpãnitor antiromâneascã. Ungaria contesta existenþa vreunei probleme naþionale pe fostul teritoriu ungar; vântura “teza” prezenþei “prioritare” a ungurilor în Transilvania; susþinea “necesitatea” menþinerii “integritãþi” Ungariei aºa-zis “milenare”; vorbea de închipuitul rol “civilizator" al ungurilor în zona noastrã geograficã. Ca de obicei, “argumentaþia” Ungariei era clãditã pe falsificarea grosolanã a tuturor realitãþilor istorice, demografice, etnografice, statistice etc., pe dezinformare ºi teorii pseudoºtiinþifice. Contele Apponyi Albert, ºeful delegaþiei ungare la Conferinþa Pãcii, acuza, chiar, România, Iugoslavia ºi Cehoslovacia de “imperialism”, pentru cã, în virtutea principiului naþionalitãþilor, þãrile în cauzã ar fi “ocupat” pãrþi din teritoriul “milenar” al Ungariei!… La atari absurditãþi, rãspunsul României a fost ferm. În octombrie1919, într-o scrisoare adresatã Conferinþei de Pace se arãta: “Noi nu dorim sã luãm bunurile altuia. Noi am dori, dimpotrivã, sã avem cât mai puþini alogeni pe teritoriul României unite. Dacã însã cruzimea destinului – consecinþã fatalã a situaþiei noastre geografice ºi a trecutului nostru istoric determinat de luptele de cucerire ale oligarhiei feudale care ne înconjura – a smuls, fâºie cu fâºie, bucãþi întregi din România, noi avem azi datoria de a pune în miºcare toate forþele noastre pentru a salva ºi menþine cât mai mulþi români în patria mumã”. Cum plenipotenþiarii unguri ºi propaganda budapestanã continuau sã conteste realitãþile, fãcând, mai ales, mare caz de inventata “superioritate” culturalã maghiarã, în februarie 1920, România a înaintat Conferinþei de Pace un memoriu menit sã demaºte falsurile ungureºti. Pe baza unor solide argumente istorice, demografice, statistice º.a. în memoriu erau combãtute diversiunile ºi mistificãrile ungariste. Printre altele, în memoriu se remarca: “ Menþinerea integritãþii teritoriale a Ungariei nu ar însemna decât menþinerea imperialismului ungar, menþinerea acestui spirit de hegemonie care se manifestã încã astãzi ºi care merge atât de departe, încât, în rãspunsul ei la condiþiile de pace, delegaþia ungarã nu se poate abþine de a acorda naþiunilor nemaghiare ala Ungariei calificativul insultãtor de << rase de culturã inferioarã>> ”. Conferinþa Pãcii a studiat atât “documentaþiile” prezentate de Ungaria – a cãrei delegaþie, cuprinzând peste 70 de persoane, a înaintat Conferinþei 40 de note ºi memorii - , cât ºi memoriile României, Iugoslaviei, Cehoslovaciei. În plus, a organizat în Transilvania o cercetare etno-demograficã cu scopul stabilirii cât mai exacte a traseului frontierei româno-ungare. Formatã din opt experþi (André Tardieu ºi J. Larouche, reprezentând Franþa; Clive Day ºi Charles Seymour, specialiºti americani; E. Crowe ºi A. W. Leeper din partea Angliei; G. de Martino ºi contele Vannutelli-Rey, din partea Italiei), comisia a preluat recomandãrile expuse anterior cãtre: Comitetul de Studii Francez (condus de André Tardieu ºi Emmanuel de Martonne), Departamentul pentru Informaþii Politice al Foreign Office (având în frunte pe Sir William Tyrrel), Comisia Americanã Inquiry. Fixarea graniþei româno-ungare nu a fost, aºadar, un act “arbitrar”, cum pretinde, cu rea-credinþã, propaganda ungaristã, revanºard-revizionistã, antiromâneascã. Mai mult, se poate afirma cã delimitarea frontierei cu ungaria a dezavantajat România. Fapt sesizat, de altfel, de Milton G. Lehrer, avizat cunoscãtor al problematicii în cauzã, care scria: “ Dacã în 1920 s-a comis o nedreoptate nu ungurii au sã se plângã de ea, ci românii, cãci dincolo de frontiera politicã au fost lãsate în teritoriul unguresc multe insule de români”. Sfidând evidenþele, Budapesta se crampona de ideea menþinerii “integritãþii” teritoriale a Ungariei, chipurile “milenarã”. Deºi pretinsa “integritate” dispãruse o datã cu revoluþiile de eliberare naþionalã, din toamna anului 1918, atunci când românii ºi slavii asupriþi hotãrâserã , în mod plebiscitar, despãrþirea totalã de Ungaria. Atunci când românii, sârbii, slovacii, care luptaserã vreme îndelungatã pentru eliberarea de sub tiranica dominaþie ungarã, reuºiserã sã îndrepte o stare de lucruri anacronicã. Realitate cunoscutã de numeroºi istorici cãrora nu li se poate pune la îndoialã buna-credinþã ori perfecta cunoaºtere a situaþiei date. Astfel, istoricul american Charles Seymour afirma: "În momentul deschiderii Conferinþei de Pace, Imperiul austro-ungar nu mai era decât o instituþie aparþinând trecutului. În mai puþin de o lunã, cimentul artificial care unea elementele disparate ale imperiului se fãrâmiþase, fidelitatea faþã de împãrat dispãruse, iar supremaþia germanilor ºi ungurilor fusese mãturatã”. Istoricul ºi publicistul englez R.W. Seton-Watson constata cum, începând din octombrie 1918, Imperiul austro-ungar se fãrâmiþase, “cu atâta rapiditate ºi desãvârºire încât din prima sãptãmânã a lui noiembrie 1918 aliaþilor le-a fost dificil sã identifice autoritatea competentã cu care sã negocieze armistiþiul”. Iar cunoscutul istoric francez Pierre Renouvin scria: “Distrugerea dublei monarhii era un fapt împlinit chiar înainte ca guvernul imperial sã fi semnat, la 3 noiembrie, armistiþiul de la Villa-Giusti. Aceastã distrugere a fost realizatã prin voinþa popoarelor. Conferinþa de Pace nu avea altceva de fãcut decât sã înregistreze situaþia deja stabilitã". Delegaþia ungarã combãtea, însã, cu virulenþã proiectul tratatului de pace, nu accepta noile stãri de lucruri, nu recunoºtea, cu precãdere, actul plebiscitar de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. Drept consecinþã, la 6 mai 1920, premierul francez Alexandre Millerand, preºedintele Conferinþei de Pace, a remis delegaþiei ungare o scrisoare în care demonta, punct cu punct, “argumentele” plenipotenþiarilor unguri ºi releva inconsistenþa protestelor ungare. Referindu-se la poziþia Ungariei faþã de hotãrârile plebiscitare din toamna anului 1918, Alexandre Millerand preciza: “Voinþa popoarelor s-a exprimat în zilele din octombrie ºi noiembrie 1918, atunci când dubla monarhie se prãbuºea, în sensul cã popoarele multã vreme obijduite sã se uneascã cu fraþii lor italieni, români, iugoslavi ºi cehoslovaci. Întâmplãrile care s-au desfãºurat de atunci sun tot atâtea mãrturii despre simþãmintele naþionalitãþilor odinioarã supuse coroanei Sf. ªtefan. Mãsurile târzii luate de guvernul unguresc pentru a acorda satisfacþie nevoilor de autonomie ale naþionalitãþilor n-ar mai putea sã dea iluzii; ele nu schimbã nimic din adevãrul esenþial, anume cã, în decurs de mulþi ani, toate sforþãrile politice ungureºti au urmãrit sã înãbuºe glasul minoritãþilor etnice”. ªi cum delegaþia ungarã fãcea mare caz de “necesitatea” menþinerii unei alcãtuiri statale chipurile “milenar㔠Alexandre Millerand, atrãgea atenþia Ungariei cã, “O stare de lucruri chiar milenarã nu are temei sã dãinuiascã mai departe când s-a constatat cã e contrarie dreptãþii”. Dupã îndelungate deliberãri ºi temeinice analize, la 4 iunie 1920, în Palatul Marelui Trianon de la Versailles era semnat Tratatul de Pace cu Ungaria. Tratatul de Pace de la Trianon nu era rezultatul tratativelor de culise ori al situaþiilor conjuncturale ºi nu reprezenta un cadou oferit României de aliaþii acesteia, cum, de peste 50 de ani, minte ºi falsificã realitatea propaganda ungaristã, revanºard-revizionistã, antiromâneascã. Tratatul de Pace de la Trianon încununa lupta secularã a atâtor ºi atâtor generaþii de români, al cãror ideal fusese unitatea naþionalã. Prin Tratatul de Pace de la Trianon, românia nu ocupa teritorii strãine, nu supunea alte popoare. Tratatul de Pace de la Trianon n-a favorizat în vreun fel România. Acest însemnat document a pus doar pecetea dreptului public internaþional pe o incontestabilã realitate istoricã: apartenenþa Transilvaniei la România, stat naþional-unitar ºi indivizibil. Atari adevãruri au fost subliniate de personalitãþi strãine, nu numai de români. Pentru Alexandre Millerand, Tratatul de Pace de la Trianon era “O operã construitã cu multã strãduinþã ºi seriozitate; autorii tratatului au fãcut eforturi de a aprofunda ºi înþelege realitãþile din Europa Centralã , revendicãrile naþionalitãþilor, seculara lor nedreptãþire, cântãrind cu imparþialitate tot ceea ce putea constitui un drept pentru Ungaria”. România de dupã Trianon i se înfãþiºa geografului francez Emmanuel de Martonne “ nu ca un stat nãscut din fantezia diplomaþilor, nu ca un stat rezultat în virtutea unui principiu abstract, ci este încheiereaui proces de evoluþie logic”. Pentru R.W. Seton-Watson Tratatul de Pace de la Trianon încheia “cea mai importantã epocã din întreaga istorie a naþiunii române”, prin consfinþirea Unirii Transilvaniei cu România. Constantin Kiriþescu vedea în Tratatul de Pace de la Trianon “unul din marile verdicte ale istoriei”, iar în temeiul acestuia, “Statul milenar al Ungariei, întemeiat pe violenþã ºi nedreptate, se desfiinþase de drept, cum se prãbuºise mai înainte de fapt. Teritoriile locuite de slavii de sud, de români ºi de slovaci formau aci înainte pãrþi integrante din statele lor naþionale ”. În articolul "Pacea cu Ungaria”, intuind viitoarea politicã revanºard-revizionistã a Budapestei, N. Iorga scria: “Poporul maghiar are altceva de fãcut decât sã-ºi recapete hotarele din afarã ºi anume: sã-ºi refacã sufletul înãuntru. Revizuindu-l ºi schimbându-l din medieval ce continuã a fi, în modern cum trebuie, în propriul sãu interes, sã fie, el va înþelege cã alcãtuirile vechilor nãpãºti nãvãlitoare ºi creaþiunile mandatelor pontificale nu mai pot dãinui astãzi. Grija pentru revanºã face posibilã tirania criminalã a unui Horthy ”. În pofida tuturor evidenþelor, sfidând realitãþi incontestabile, ungarismul agresiv, revanºard-revizioniºtii unguri condamnã Tratatul de Pace de la Trianon. Cu aceeaºi virulenþã, azi, ca ºi în trecut, extremist-ºovinii unguri contestã sub varii forme Tratatul de Pace de la Trianon, cer revizuirea, modificarea sau chiar anularea acestuia, vor sã reînvie stãri de lucruri revolute, definitiv condamnate de Istorie. În Ungaria fiinþeazã, în prezent, diverse organizaþii revanºard-revizioniste – Societatea “Trianon; Asociaþia “Hungarian Lobby”; Miºcarea Revizionistã Maghiarã; “Miºcarea de Tineret a celor 64 Comitate” º.a. – care duc campanie susþinutã împotriva Tratatului de Pace de la Trianon, militeazã fãþiº pentru schimbarea actualelor frontiere, scopul lor declarat fiind refacerea “Ungariei Mari”. Iar din 1920 pânã în prezent, þinta prioritarã a revanºard-revizioniºtilor unguri o constituie statul naþional - unitar român, a cãrui dezmembrare au urmãrit-o, o urmãresc ºi acum. Alãturi de revanºarzii din Ungaria ori din rândurile emigraþiei ungare din Apus se aflã ºi extremiºti-ºovini maghiari din România, iniþiatorii a tot soiul de proiecte de autonomie, chipurile “culturalã”, autonomie ca ar duce, mai întâi, la separatism pe criterii etnice, iar mai apoi la ieºirea de sub controlul statului român a unor zone cu populaþie maghiarã majoritarã. Ar fi, în concepþia promotorilor ungarismului, a revanºard-revizioniºtilor unguri pasul decisivîn procesul dezmembrãrii statului naþional-unitar român, dezmembrare doritã de peste 80 de ani de toþi contestatarii Tratatului de Pace de la Trianon. Azi, în 2006, la 86 de ani de la semnarea Tratatului de Pace de la Trianon, revanºarzii unguri ar trebui sã înþeleagã, o datã pentru totdeauna, cã acum, ca ºi în viitor, drepturile României asupra Transilvaniei sunt ºi rãmân imprescriptibile, inegociabile. Tratatul de Pace de la Trianon s-a înscris definitiv în istoria ºi eternitatea româneascã.
__________________________________________________ Do You Yahoo!? Tired of spam? Yahoo! Mail has the best spam protection around http://mail.yahoo.com [Non-text portions of this message have been removed] ------------------------ Yahoo! Groups Sponsor --------------------~--> You can search right from your browser? It's easy and it's free. See how. http://us.click.yahoo.com/_7bhrC/NGxNAA/yQLSAA/DXOolB/TM --------------------------------------------------------------------~-> Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! Yahoo! Groups Links <*> To visit your group on the web, go to: http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/ <*> To unsubscribe from this group, send an email to: [EMAIL PROTECTED] <*> Your use of Yahoo! Groups is subject to: http://docs.yahoo.com/info/terms/
