<>
Scrisoare Deschisa pentru pastrarea simbolurilor religioase in Scoli
Bucuresti, 3 Decembrie 2006
Domnilor Nicolae Vacaroiu si Bogdan Olteanu, Parlamentul Romaniei
Domnului Mihail Hardau, Ministrul Educatiei si Cercetarii
Domnilor presedinti ai Senatului si Camerei Deputatilor,
Domnule Ministru,
Societatea civila responsabila va cere sa tineti cont de vointa
majoritatii acestui popor, conform normelor democratice universal
acceptate, si sa respingeti incercarile unei minoritati extremiste de a
impune cu forta retragerea simbolurilor religioase din scoli.
Dupa ce decizia Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii
(CNCD) privind eliminarea simbolurilor religioase din scoli a devenit
publica, mii de profesori, elevi si personalitati ale Romaniei au dorit
sa-si exprime protestul, semnand impotriva actului CNCD in cadrul
Coalitiei pentru respectarea sentimentului religios (semnaturile atasate).
Totodata, dupa cum bine stiti, cadrul legal nu va obliga sa impuneti
aceasta Recomandare. De altfel, Decizia CNCD nici macar nu a devenit
oficiala, conform legii. Imediat ce va fi publicata de catre CNCD,
impreuna cu argumentatia Colegiului CNCD, Asociatia Civic Media o va
contesta oficial, inclusiv in Instanta.
In opinia semnatarilor acestei scrisori deschise, CNCD a discriminat
imensa majoritate a Romaniei creand o tensiune artificala in societate,
motiv pentru care membri Colegiului pot fi chestionati asupra
capacitatii lor decizionale. Decizia eronata este contrazisa atat de
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care prevede la art 29
acordarea la morala si ordinea sociale existente, in cazul nostru,
morala crestina, cat si de alte acte de jurisprudenta europeana, cum ar
fi hotararea Consiliul de Stat din Italia din februarie a.c., în care
s-a statutat ca prezenta crucifixelor in scolile publice nu constituie o
discriminare fata de non-crestini, ci simbolizeaza in primul rand o
traditie culturala si nationala.
Domnulor reprezentanti ai Statului, inainte de a va pierde timpul cu
pretentiile unei grupari galagioase si arogante care se autoerijeaza in
reprezentata a intregii «societati civile» este bine sa stiti ca
protestul nostru pentru apararea icoanelor din scoli este sustinut,
printre multi altii, de: reprezentantii oficiali ai tuturor religiilor
din Romania si ai Secretariatului de Stat pentru Culte al Ministerului
Culturii si Cultelor, Federatia Educatiei Nationale si Sindicatul "Spiru
Haret", insumand peste 120.000 de membri, Asociatia pentru Protectia
Familiei si Copilului, Oficiul pentru Comunicare Internationala si
Drepturile Omului, Uniunea Sindicala MediaSind si Societatea Ziaristilor
din Romania - Federatia Sindicatelor din Intreaga Presa, Uniunea
Ziaristilor Profesionisti din Romania, Asociatia 15 Noiembrie 1987 -
Brasov, Asociatia 21 Decembrie 1989, Centrul Cultural Israeliano-Roman,
Fundatia Sibiu Capitala Culturala Europeana 2007, academicienii Mariana
Nicolesco, Constantin Balaceanu Stolnici, Dinu C. Giurescu, Eugen
Mihaescu, Florin Constantiniu, Augustin Buzura, printre cateva mii de
profesori, scriitori, jurnalisti si elevi (lista integrala la
www.civicmedia.ro.
Totodata, va rugam sa luati la cunostinta ca marti, 28 noiembrie a c,
reprezentantii Bisericilor Ortodoxa Romana, Evanghelica, Reformata,
Evanghelica Lutherana si Armeana s-au intrunit in cadrul Adunarii
Generale a Asociatiei Ecumenice a Bisericilor din Romania si au hotarat
in consens pentru mentinerea in spatiul public a simbolurilor crestine
ca expresie a libertatii religioase. Dupa pozitiile transante ale
Secretariatului de Stat pentru Culte, ale Bisericii Ortodoxe Romane si a
celei Romano-Catolice, si reprezentantii mozaici si musulmani si-au spus
punctul de vedere. Aurel Vainer, presedintele Federatiei Comunitatii
Evreilor din Romania: "Cred ca pentru un elev crestin ortodox, unul
protestant, unul catolic, unul evreu sau unul musulman nu poate fi ceva
jenant sa aiba un semn al lui Dumnezeu in scoala. Este totusi o
libertate a celor multi, un drept castigat de crestinii din Romania.
Personal, nu vad un impediment ca simbolurile religioase sa ramana. ".
Seful Cultului Musulman din Romania, Muftiu Iusuf Muurat: "Eu nu
consider o discriminare religioasa prezenta simbolurilor religioase in
scoli sau in alte institutii publice, astfel incat acestea sa fie date
la o parte" (detalii la www.civicmedia.ro).
Concluzia tuturor este de bun simt: CNCD a sfidat vointa majoritara,
traditia, cultura si religiile din Romania, incalcand drepturile a peste
20.000.000 de romani. Conform ultimului recensamant, doar 0,1 la suta
s-au declarat atei in Romania.
Daca este cazul, va asiguram ca Asociatia Civic Media esta gata sa
prezinte o lista cu sute de mii de semnaturi, de care va trebui sa tina
cont toti reprezentantii alesi ai tarii din Parlamentul Romaniei. Insa
nu credem ca la 17 ani de la doborarea sistemului ateist-comunist prin
jertfa tinerilor din decembrie 1989 este cazul sa demonstram ca, sub
paravanul fals al "drepturilor omului" o retea bine conturata doreste de
fapt reluarea practicilor totalitarist-bolsevice ale anului 1947,
inceputul sclaviei intelectuale, morale si fizice a unor generatii
intregi de romani.
In numele Coalitiei pentru respectarea sentimentului religios,
Asociatia Civic Media
Coordonator -Victor Roncea
--
* Victor Roncea
*
* Senior Editor, Foreign Affairs
* Department on Foreign Relations
* ZIUA/The Day - Romanian National Daily
*
* 4 Ion Campineanu St, Sector 1
* Bucharest, Romania
* Tel: +4-021-315-9111
* Fax: +4-021-315-9160
* [EMAIL PROTECTED]
* www.ziua.net
*
* Coordinator
* Civic Media Association
* [EMAIL PROTECTED]
* www.civicmedia.ro