Asta e Studiul Academiei? sau e Raportul asupra Studiului de Impact (SIM) al 
firmei RMGC?                     

Ca si eu am juma' de birou ocupata de SIM al lor - si de asa-zisele 
"raspunsuri" la intrebarile puse pe parcursul asa-ziselor "dezbateri 
publice"... >:)                           


Codruta                            



  From: dan ghelase 


    
  Zilele trecute am gasit intamplator la Biblioteca Academiei un stelaj ocupat 
numai de studiul asupra Rosiei Montane...
  Am ramas uimit de amploarea lucrarii - cca 100 de fascicole, avand coperti 
transparente, de cca 200 file, cu imagini, grafice si statistici rezultate 
dintr-o activitate serioasa a unor specialisti de prestigiu...
  Ma mir ca nu au aparut in presa fragmente semnificative...Se gasesc argumente 
serioase si fundamentate, care au stat la baza pozitiei categorice a Academiei 
Romane...
  DG



  On 8/22/2010 11:49 AM, Cristian Malide wrote: 

      

    Ce vreau să spun

    Şpaga sau deontologia
    de Cornel Nistorescu
    Cu 7-8 ani în urmă am primit o invitaţie din partea lui Frank Timiş. Îmi 
propunea să vizitez Canada pentru a vedea la faţa locului cât de nepericuloasă 
este tehnologia de scoatere a aurului.

    I-am mulţumit frumos. Nu eram persoana potrivită să judece modernitatea şi 
caracterul ecologic al unei tehnologii. Refuzul şi îndoielile mele legate de 
proiectul din Munţii Apuseni veneau de la cu totul altceva. Iar la bază nu se 
aflau substanţele şi tehnologiile. La puţină vreme, firma pe atunci 
reprezentată de Frank Timiş a încercat o altă găselniţă. Fără să i-o ceară 
nimeni, fostul conducător al proiectului a cumpărat câteva pagini de promovare 
în „Evenimentul zilei". Comanda era trimisă printr-o agenţie de publicitate cu 
care ne aflam în contract. Aşa că nu prea puteam refuza comanda. Am recurs la o 
strategie. Am pus pagina cumpărată de Gold Corporation (sau cum se numea pe 
atunci) faţă în faţă cu o altă pagină redacţională în care prezentam riscurile 
şi pagubele acestui proiect. Cititorii puteau afla şi ce miere promit 
canadienii (cu descurcăreţi din România pitiţi în spatele afacerii), dar şi ce 
credem noi. Mai apoi am aflat că unele publicaţii din provincie au avut parte 
şi de „abonamente!" din partea acestor binefăcători ai Apusenilor. Primeau 
lunar câteva zeci de mii de lei (sute de milioane în banii de atunci) pentru a 
promova proiectul. De bună seamă, să nu cârtească absolut nimic despre riscuri 
şi pierderi.

    Aceeaşi trebuie sa fi fost raţiunea pentru care această companie de 
exploatare a aurului a recurs şi la sponsorizarea revistei Romania Literara. 
Sprijining revista scriitorilor, investitorii canadieni gadilau literaţii 
români. Unora, celor care lucrau la revista Uniunii, chiar le astupau gura.

    Marea companie „binefăcătoare" a ecaonomiei româneşti nu este la prima 
operaţiune de influenţare a opiniei publice prin mijloace neortodoxe. A mai 
sponsorizat cercetări şi instituţii publice. A mai făcut un transport de 
jurnalişti în Australia. În fruntea acestora s-au aflat şi unii care într-o 
primă etapă au criticat proiectul. Apoi a început promovarea prin cumpărare de 
spaţii publicitare, de dezbateri şi reclame, plus o ploaie de spoturi 
gongorice. S-a ajuns până acolo încât politicienii români au devenit şi ei 
susţinători de nădejde ai devalizării Munţilor Apuseni. De la președinte la 
Adriean Videanu s-au găsit destui generoși care să încerce să vândă proiectul 
canadian ca pe o salvare nu doar a Apusenilor, ci și a României aflate în criză.

    La ora aceasta, vizita în grup în Noua Zeelandă ne trimite cu gândul la o 
amplă operațiune de cumpărare, manipulare sau adormire a opiniei publice din 
România. Nu doar presa a devenit victima acestui plan. Şi muzee sau instituții 
ale statului au fost îmbrobodite prin tot felul de tehnici dubioase, la capătul 
cărora proiectul româno-canadian să pară o mare binefacere.

    Adică o jecmănire a țării noastre, transformată în binefacere de românii 
cărora nu le pasă, ar trebui investigată de Departamentul Național 
Anticorupție. Câți bani a cheltuit compania amintită cu sponsorizările către 
presă, persoane sau instituții ale statului, către ONG-uri mincinoase pentru a 
crea românilor imaginea de binefacere și profit? Abia aşa vom afla cât din 
demersurile unora este şpagă şi cât deontologie!






  

Raspunde prin e-mail lui