Curtea de Apel Cluj a hotărât suspendarea deciziei fostului ministru al 
culturii de a scoate
de sub protecția destinată situri-lor arheologice zona Roșia Montana. 

http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2005/01/050122_rosia_montana.shtml

În acest fel, până la finalizarea acțiunii în contencios administrativ 
înaintată de asociația
"Alburnus Maior" împotriva companiei Gabriel Resources Gold Corporation, în 
zona vizată de
controversata exploatare minieră nu se va întâmpla nimic iremediabil. 

Reprezentanta asociației Alburnus Maior, Ștefania Simion: 

"Aceasta înseamnă că nu se poate desfășura în masivul Cârnic nici o lucrare 
care să violeze
statutul de zonă protejată a masivului". 

În masivul Cârnic din zona Roșia Montana se află galerii miniere din vremea 
romanilor, unice
în Europa. 

Alături de alte organizații românești și internaționale, Asociația "Alburnus 
Maior" susține că
proiectul companiei canadiene de exploatare masivă a aurului în munții Apuseni 
va afecta
profund mediul și va distruge situri arheologice inestimabile. 

Compania Roșia Montana Gold Corporation susține însă că tehnologiile pe care ar 
urma să le
folosească se numără printre cele mai performante din lume la momentul actual 
și că vestigiile
arheologice vor fi în continuare conservate.



                
__________________________________ 
Do you Yahoo!? 
Yahoo! Mail - Easier than ever with enhanced search. Learn more.
http://info.mail.yahoo.com/mail_250


------------------------ Yahoo! Groups Sponsor --------------------~--> 
Give the gift of life to a sick child. 
Support St. Jude Children's Research Hospital's 'Thanks & Giving.'
http://us.click.yahoo.com/lGEjbB/6WnJAA/E2hLAA/DXOolB/TM
--------------------------------------------------------------------~-> 

Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 



Raspunde prin e-mail lui