Proiectul
Schweighofer din Reci: 
principiul
precauţiei este aplicat de APM Covasna ... în comunicare
 
În
cadrul procedurii SEA pentru Planul Urbanistic Zonal Fabrică de debitare şi
prelucrare a lemnului, comuna Reci, titular Schweighofer, am predat o cerere la
APM Covasna prin care am solicitat un şir de informaţii şi documente de interes
public, respectiv am formulat două solicitări privind procedura SEA. Mai exact:
considerând ca unica dezbatere publică propusă în comuna Reci nu este suficient
pentru asigurarea participării publicului interesat afectat cert sau potenţial
de acest plan gigantic am cerut prelungirea termenului pentru depunerea
observaţiilor publicului interesat în legătură cu Raportul de Mediu şi
organizarea unor dezbateri publice şi în alte localităţi din regiunea potenţial
afectat în mod direct sau indirect.
 
Răspunsul
instituţiei a fost total lângă subiect: pe lângă faptul că nici măcar o ţidulă
din documentele solicitate nu ne-au trimis, am primit un răspuns conform căruia
amănarea cu 30 de zile a dezbaterii publice cerută de noi (!) nu are bază
legală.
 
Ne
încăntă strădania instituţiei de a răspunde şi solicitărilor neadresate, dar
acest lucru nu le exonerează de la datoria de a răspunde solicitărilor adresate
(cel puţin conform legii 544/2001 şi a bunului simţ).
 
Corespondenţă accesibilă pe:
http://www.greendex.ro/index.shtml?apc=riv-n8518
 
www.greendex.ro

Raspunde prin e-mail lui