Cine este Boris Birstein http://www.ziua.ro/display.php?data=2002-03-18&id=86089 Birstein este unul dintre initiatii stabilor comunisti care prin 1990-1991 au tinut lumanarea Uniunii Sovietice. Operatiunea "Banii partidului", realizata de KGB la indicatia PCUS, a dat nastere atunci primului si deocamdata ultimului esalon de miliardari din spatiul postsovietic. Desi au ramas un timp in culise, aceste personaje, imbogatite in doi timpi si trei miscari, au preluat cu rapiditate controlul asupra pietei economice si a puterii politice din fostul imperiu al raului. Majoritatea "initiatilor" (Berezovski, Hodorkovski, Aven, Fridman, Potanin si altii) au ramas sa traga sforile financiare in Rusia. Specialist al combinatiilor subterane, magnatul din Toronto poate fi asemuit cu un sahist care joaca in acelasi timp si cu albele si cu negrele. Iata de ce castiga in toate cazurile, indiferent de rezultatul partidei. In 1991, de exemplu, a fost antrenorul si sponsorul lui Mircea Snegur in prima campanie electorala pentru alegerile presedintelui. Tot atunci a finantat, in paralel, si neprezentarea la meci a contracandidatilor. Ca rezultat, Snegur a invins practic fara lupta. In 1996, Birstein i-a sustinut concomitent si pe Lucinschi si pe Sangheli. Astfel, victoria unuia dintre cei doi a fost in fond transat din start. Tot asa a procedat si in alegerile parlamentare din 1998, cand a pariat concomitent si pe Diacov, si pe comunisti. A ramas fidel tacticii sale si in 2001, cand a sprijinit si PCRM, si Alianta Braghis, si formatiunea lui Diacov. Boris Birstein detine in Moldova cvasi-monopolul exporturilor de materii prime (intre care cel al lemnului), monopolul asupra bancilor, al societatilor de asigurare, prin intermediul marelui sau concern "Seabeco", cel care controla si imprimarea banilor in Moldova. Alaturi de monopolul fabricarii de pasapoarte, "Seabeco Concern" mai controla turismul si devenise intre timp proprietarul unui luxos hotel din Chisinau, "Joly Allon", (finantator al fundatiei sotiei lui Lucinschi, "Brandusele Sperantei"), inclusiv al cazinoului acestuia, ambele, pana in 1991, proprietate a partidului comunist de atunci. In 1996, Concernul Seabeco mai dispunea in Moldova de 12 ferme-crescatorii, care produceau 3500 de tone de carne de curcan pentru piata occidentala (10 dolari/kg), pe langa monopolul traficului de droguri si masini furate din Germania si Austria. Una dintre aceste masini i-a fost facuta cadou de Birstein ministrului de Justite al Moldovei, limuzina cu care acesta a fost prins la Viena. Automobilul fusese furat, de fapt, de mafia ucraineana din orasul Heilbron (Germania). Ministrul nu era decat un "curier" al lui Birstein, intre ale carui afaceri intra si traficul de "carne vie", cu moldovence, in bordelurile din Germania. In realitate, Birstein si Seabeco se ocupau de "spalarea banilor" mafiei ruse, bani care ajungeau apoi, "curati", in bancile din Elvetia. Birstein, evreu de origine lituaniana (conform FBI si Interpol), a emigrat in Israel in anii '80, apoi a re-emigrat cu pasaport canadian, pentru ca in 1991, utilizand vechiul sau pasaport sovietic, sa revina in R. Moldova, unde si-a procurat imediat un pasaport moldovenesc. L-a cointeresat pe Mircea Snegur cu o mare cantitate de motorina, pe care apoi a vandut-o tot el, dar in numele lui Snegur, la un pret mult mai avantajos in Suedia si Finlanda, impartind ulterior castigul cu Snegur. Imediat, Birstein a obtinut primele monopoluri in Moldova: fabricarea permiselor de conducere auto si cel al importului si exportului de motorina si benzina. La alegerile din 1996, Birstein a finantat campania electorala a lui Snegur, conditionand sponzorizarea de neinterventia, in nici un fel, in favoarea eliberarii membrilor grupului Ilascu. Pivot al grupului Snegur, Boris Birstein era apropiat, pe vremuri, de Leonid Brejnev. Berstein a avut misiunea de a contribui la transferarea fondurilor PCUS in strainatate, cu o buna bucata de timp inainte de caderea regimului sovietic. Activitatile sale, in Basarabia, se desfasoara in principal prin firmele Seabeco-Moldova, T.K.L., Rosinte LTD, Orlan. Societatea Seabeco-Moldova a fost infiintata prin asocierea dintre Cancelaria de Stat a RM, care detine o parte de 35 % si concernul Seabeco International. In actul de infiintare al Seabeaco-Moldova, Decretul guvernamental nr.. 565 din 15 octombrie 1991, se precizeaza ca societatea s-a constituit in scopul exploatarii rationale a fostului hotel al PC al RSSM de pe str. Maria Ciubotaru nr. 37. Acest scop era insa doar un pretext de acoperire, deoarece, in realitate, Hotararea de Guvern prevede ca Societatea poate desfasura orice tip de activitati economice fara a fi supusa vreunei impozitari, iar Guvernul se angajeaza, in plus, sa asigure prin garantii financiare, juridice si administrative toate interesele societatii, mijloacele financiare si bunurile. Este un act guvernamental fara precedent in alte parti ale lumii prin care se consfinteste o evaziune fiscala si o privatizare frauduloasa.. Boris Birstein a fost numit presedintele Consiliului Economic Superior al RM. Ginerele lui Mircea Snegur, Artur Gherman, a fost adus la conducerea Seabeco din ianuarie 1993. La vremea aceea, Artur detinea functia de viceministru insarcinat cu relatiile economice externe. Gruparea Snegur era conectata financiar cu gruparea Andronic prin legatura T.K.L.-Bancosind. Nicolae Andronic, fost vicepresedinte al Parlamentului si actual Prim-viceprim-ministru, membru al PRCM, detine controlul bancii Bancosind prin presedintele acesteia, Primak. Bancosind a acordat T.K.L. certificate false privind repatrierea valutei pentru productia exportata iar la randul sau Bancosind a primit credite preferentiale in valoare de mai multe milioane de lei moldovenesti din partea statului. Firma sora a firmei T.K.L., care apartine tot lui Boris Birstein si prin care se efectueaza operatiuni financiare ilegale, este Rosinte LTD, cu sediul in Elvetia. Aceasta din urma achizitioneaza alcool de la Combinatul de sampanie Cricova, intocmeste documente de expediere a marfii in Elvetia, dar de fapt alcoolul se imbutelieaza la Complexul Agroindustrial Chisinau si se exporta in Rusia. Sumele de bani sunt varsate la City Bank, SUA, Capital Bank, Letonia, Banko Espirito Santo, Portugalia sau sunt introduse in cash inapoi in tara.
[Non-text portions of this message have been removed] ------------------------------------ Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!Yahoo! Groups Links <*> To visit your group on the web, go to: http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/ <*> Your email settings: Individual Email | Traditional <*> To change settings online go to: http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join (Yahoo! ID required) <*> To change settings via email: mailto:[EMAIL PROTECTED] mailto:[EMAIL PROTECTED] <*> To unsubscribe from this group, send an email to: [EMAIL PROTECTED] <*> Your use of Yahoo! Groups is subject to: http://docs.yahoo.com/info/terms/