COMUNICAT DE PRESĂ: LEGALIZAREA PROSTITUŢIEI – O PROPUNERE INACCEPTABILĂ 
 
Mai multe organizații din societatea civilă au depus la comisiile de 
specialitate ale Senatului României un memoriu prin care solicită respingerea 
propunerii legislative privind exercitarea activităţilor cu caracter sexual 
autorizate. Iniţiatorul propunerii, dl. deputat Vasile-Silviu Prigoană, 
urmărește prin aceasta oficializarea prostituției în România.
Memoriul este însoțit de 8 anexe totalizând peste 100 de pagini de studii și 
alte documente ale căror concluzii sunt că legiferarea prostituției este o 
gravă 
eroare, care nu doar că nu reduce fenomenul prostituției ilegale, al traficului 
de femei şi al degradării acesteia la nivelul de "obiect sexual", ci 
dimpotrivă, 
le amplifică exponențial, totodată legitimându-le.
"Prostituţia constituie în întreaga lume un factor de imoralitate care conduce 
la degradarea fiinţei umane, la eşecul civilizaţiei", se arată în memoriul 
semnat, printre alții, de Alianța Familiilor din România, Federația Pro-vita 
Ortodoxă, Asociația Femeilor din România, Asociația pentru Apărarea Familiei și 
Copilului, Asociația Familiilor Catolice și Caritas București.
Întreaga propagandă în favoarea legalizării prostituţiei se sprijină pe 
argumente false, consideră semnatarii memoriului. Motivele invocate ascund, de 
fapt, importante interese de ordin financiar sau de altă natură (trafic de 
influenţă, corupţie, etc.) ale unor structuri de tip mafiot. "Legiferarea 
instituţiei bordelului constituie una dintre cele mai perfide şi eficace 
strategii pentru a submina existenţa unui stat, a intereselor sale fundamentale 
pe care v-aţi angajat în faţa cetăţenilor să le apăraţi. Votarea unei asemenea 
legi nu poate fi văzută decât ca mărturie a degradării morale sau ca un act de 
înaltă iresponsabilitate politică, de corupţie sau de trădare a intereselor 
unei 
naţiuni."
Din experienţa altor ţări unde prostituţia a fost sau este încă legiferată, o 
altă problemă asociată este creşterea infracţionalităţii, în zona "de lucru", 
cu 
până la 1000%, ceea ce demonstrează că bordelul constituie un adevărat focar de 
infecţie pentru organismul social. De asemenea, s-a constatat că legiferarea 
prostituţiei aduce ca venituri, prin impozitare, mai puţin decât se cheltuieşte 
pentru reducerea efectelor acestui flagel, chiar în forma sa 
"instituţionalizată". Din aceste motive, în ultimii ani chiar în state liberale 
se manifestă o precupare pentru restrângerea (Olanda) sau chiar scoaterea în 
afara legii (Suedia şi Norvegia) a unor astfel de activităţi.
Solicitând respingerea propunerii legislative, organizaţiile semnatare pun, 
retoric, întrebarea: Am putea oare să acceptăm ca surorile sau fiicele noastre 
să practice vreodată meseria de prostituată? 

Dacă întrebarea jigneşte, atunci trebuie să recunoaştem că, validând 
prostituţia 
ca "meserie", nu facem decât un act de nedreptate, considerând femeile care 
practică prostiţutia ca fiinţe de rangul al doilea, ce aparţin unei lumi 
subumane, vrednice de dispreţ, de exploatat şi de folosit ca marfă sau 
instrument de satisfacere a plăcerii bărbaţilor. Statul, ca şi oameniicare 
validează prostituţia ca "meserie", nu sunt produsul unei civilizaţii a 
dreptului şi a echitabilităţii, ci doar garanţi ai ipocriziei, ai violenţei, ai 
încălcarii demnităţii umane şi a celor mai elementare drepturi.
Citiţi memoriul şi anexele şi rămâneţi la curent cu evoluţia acestei acţiuni la 
http://provitabucuresti.ro/Lobby-legislatie/legalizarea-prostitutiei-prigoana.html

 ------
Asociatia "PRO-VITA - pentru Nascuti si Nenascuti", Filiala Bucuresti, Membru 
asociat ECPM
"PRO-VITA - for Born and Unborn", Bucharest/Romania Branch
www.provitabucuresti.ro | www.strigatulmut.ro | www.culturavietii.ro | 
www.provitatv.ro | Y!M| Twitter|FaceBook
tel. (+40) 728 673 673 | fax (+40) 31 815 27 80

Raspunde prin e-mail lui