GLASUL MARAMURESULUI: ANCHETA Constatare a prefectului Gyöngyike Böndi, la Exploatarea Minierã Borsa Se lucreazã ca în Evul Mediu
a.. Cristian DONCA Exploatarea Minierã (EM) Borsa se aflã din nou în atentia autoritãtilor judetene, nationale si internationale, dupã accidentul tehnologic produs la sfîrsitul sãptãmînii trecute. Noua poluare tehnologicã de pe rîurile Cisla, Viseu si Tisa a fost de amploare mult mai micã fatã de accidentul ecologic din anul 2000, cînd s-a spart digul de la iazul Novãt. În pofida dimensiunilor reduse ale poluãrii, prefectul judetului Maramures s-a deplasat la fata locului pentru a vedea cum stau lucrurile la aceastã unitate minierã. Vizita prefectului Gyöngyike Böndi la EM Borsa a fost determinatã în primul rînd de faptul cã Prefectura Maramures nu a fost informatã la timp despre accidentul tehnologic. Evenimentul s-a produs în noaptea de joi spre vineri, iar institutia prefectului a luat act de producerea accidentului tehnologic doar sîmbãtã dupã-masã. Practic, vestea poluãrii accidentale a ajuns la urechile prefectului de Maramures prin intermediul conducerii Primãriei Bistra care, sîmbãtã, a constatat existenta unor pesti morti pe rîul Viseu. Conducerea E.M. Borsa a motivat întîrzierea informãrii prin situatia incertã de la fata locului. "În prima fazã am crezut cã scurgerile de ape tehnologice au ajuns în iazul Novãt. În iaz, vineri dimineatã, era un debit de apã de circa 15.000 mc, volum la care 1 mc de solutie era nesemnificativ. Dupã ce am avut actele duminicã dimineatã, s-a reinvestigat cazul, inclusiv cu cei de la Garda de Mediu" - a declarat Augustin Spãtaru, inginerul-sef de la E.M. Borsa. Pentru lipsa de reactie a conducerii E.M. Borsa, Compania Remin Baia Mare a fost sanctionatã cu amenzi totale de 27.000 RON. . O cantitate micã de cianurã a ajuns în rîuri Potrivit situatiei prezentate prefectului Gyöngyike Böndi, accidentul tehnologic s-a produs în intervalul cuprins între ora 15.00 a zilei de joi si ora 07.00 a zilei de vineri. În acest rãstimp, din bazinul de depozitare a solutiei de cianurã lichidã s-a scurs o cantitate relativ micã de solutie, datoritã fisurãrii robinetului de evacuare. "În bazin s-a introdus o cantitate de 1.800 l de cianurã. De la stutul de unde solutia se utilizeazã mai departe în flux, s-a prelins o cantitate de cianurã de ordinul litrilor. Nu ne-am putut da seama, din cauzã cã în acel interval orar de 16 ore nimeni nu a avut acces la depozit, acesta fiind închis pînã vineri dimineatã" - a subliniat inginerul-sef Augustin Spãtaru. Din explicatiile date prefectului Gyöngyike Böndi, surplusul de solutie diluatã s-a scurs în rîul Cisla si de aici în rîul Viseu. Norocul a fost cã scurgerile de cianurã lichidã au fost nesemnificative, concentratia fiind micã. Cu toate acestea, scurgerea accidentalã de ape tehnologice a afectat fauna piscicolã din rîul Viseu. O cantitate însemnatã de pesti (peste 40 kg) au fost gãsiti morti pe mai multe tronsoane ale rîului Viseu. . Instalatiile tehnologice pot ceda oricînd, din cauza uzurii Prefectul Gyöngyike Böndi a acceptat explicatia celor de la E.M. Borsa, în ceea ce priveste neinformarea promptã despre accidentul tehnologic. Însã s-a arãtat profund uimitã de conditiile de lucru de la Flotatia E.M. Borsa, inclusiv la bazinul care a generat poluarea. Mediul de lucru este unul extrem de poluat, iar tehnologia este veche de tot. "Nu e de mirare cã s-a întîmplat asa ceva, ci cã numai acum s-a produs. Putea sã fie o catastrofã naturalã, din care nu stiu cum am fi iesit. Practic, oricînd s-ar putea repeta accidentul, tehnologia este incontrolabilã. Din 1968 sînt instalatiile respective" - a subliniat prefectul Gyöngyike Böndi. Printre mãsurile de precautie luate de conducerea E.M. Borsa se aflã si cea privind depozitarea cianurii într-un alt bazin, de metal, care prezintã sigurantã ridicatã. În baza celor vãzute la fata locului, prefectul de Maramures va face raportãri la Ministerul Mediului si la Ministerul Economiei si Comertului. "Nu avem voie sã expunem niste oameni sã lucreze în astfel de conditii, de ev mediu. Dacã nu avem bani pentru modernizare, atunci sã se închidã si sã oferim oamenilor conditii de muncã sãnãtoase si curate" - a punctat prefectul Gyöngyike Böndi. Oricum, dupã ce a aflat de accidentul tehnologic, Prefectura Maramures, la decizia Comisiei Judetene pentru Situatii de Urgentã, a anuntat forurile abilitate si din tãrile vecine, Ungaria si Ucraina, cu rugãmintea de a monitoriza apele teritoriale. "Datele furnizate strãinilor au fost corecte, în concordantã cu mãsurãtorile lor. Si prin acest fapt, eu cred cã am arãtat cã sîntem oameni cinstiti" - a fost de pãrere prefectul judetului Maramures. . AJVPS va actiona în instantã Compania Remin Conducerea Asociatiei Judetene a Vînãtorilor si Pescarilor Sportivi (AJVPS) Maramures asteaptã sã primeascã rezultatele analizelor de laborator, pe baza probelor de apã prelevate din rîurile Viseu si Tisa, pentru determinarea substantelor periculoase. Deocamdatã nu se stie cu exactitate cantitatea realã de pesti morti, acest lucru urmînd sã fie dedus din formule de calcul specifice. Radu George, directorul executiv al AJVPS Maramures a precizat cã, împreunã cu Compania Nationalã de Administrare a Fondului Piscicol, se va constitui parte civilã în procesul care va fi intentat Companiei Remin Baia Mare pentru mortalitatea piscicolã. "Puietul de pesti s-a distrus si asta este deosebit de grav. A murit tineretul si ne ia cam 3-5 ani pînã se va reface populatia piscicolã" - a precizat Radu George. AJVPS Maramures trage încã un semnal de alarmã în privinta diminuãrii fondului piscicol, pe zi ce trece, din cauza numeroaselor accidente tehnologice si a poluãrilor cauzate de aruncarea rumegusului pe malurile rîurilor. În viziunea conducerii asociatiei, amenzile încasate din sanctionarea acestor fapte ar trebui sã intre în Fondul de Mediu, de unde banii sã fie dirijati pentru refacerea faunei piscicole din zonele afectate. -- "Let me know, that at least, she will try Then she'll be a true love of mine" www.sustrain.info [Non-text portions of this message have been removed] ------------------------ Yahoo! Groups Sponsor --------------------~--> Help save the life of a child. Support St. Jude Children's Research Hospital. http://us.click.yahoo.com/cRr2eB/lbOLAA/E2hLAA/DXOolB/TM --------------------------------------------------------------------~-> Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! Yahoo! Groups Links <*> To visit your group on the web, go to: http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/ <*> To unsubscribe from this group, send an email to: [EMAIL PROTECTED] <*> Your use of Yahoo! Groups is subject to: http://docs.yahoo.com/info/terms/