Asociatia Transilvania Verde anuntă lansarea proiectului “Rezervatiile Naturale Fânatele Clujului - o comoară neglijată”, finantată de Fundatia pentru Parteneriat si MOL România. Scopul proiectului este scoaterea în evidentă si protejarea valorilor patrimoniului natural din Rezervatiile Naturale Fânatele Clujului, prin cresterea gradului de informare a clujenilor respectiv realizarea unor activităti speciale de igienizare, monitorizare si educatie ecologică. În cadrul proiectului se va realiza repararea panourilor de informare aferente potecii tematice de vizitare, igienizarea rezervatiei, implicarea elevilor în activităti de educatie ecologică pe teren, organizarea Zilei Biodiversitătii si prezentarea valorilor naturale de la Rezervatiile Naturale Fânatele Clujului pentru clujeni în cadrul unei competitii de fotografii si expozitie în oras. Proiectul se va desfăsura în perioada aprilie-septembrie dintr-un buget total de peste 25.000 lei, în parteneriat cu Asociatia Enviro Scientia, Asociatia Pictografilor din Ardeal si Asociația Copacul Vietii respectiv în colaborare cu Agentia pentru Protectia Mediului Cluj. Prima actiune a proiectului se va desfăsura sâmbătă, 20 aprilie, când toti iubitorii de natură sunt invitati la o excursie de primăvară în Rezervatiile Naturale Fânatele Clujului. http://www.facebook.com/events/366729280103497/ Întâlnirea va fi la ora 10:00 la intersectia Străzii Oasului cu Bulevardul Muncii (punct de referintă Broasca Verde sau supermarketului Real). De aici sunt 6 km pe un drum pietruit până la aria protejată. Vom parcurge poteca tematică inaugurată în anul 2010 si vom realiza inventarierea panourilor informative în vederea stabilirii necesarului de reparatii, acestea fiind partial distruse în ultimele ani. Totodată vom colecta deseurile de pe aria protejată, iar la sfârsitul actiunii participantii vor fi invitati la o gustare rece si o dezbatere liberă despre frumusetile naturale si problemele întâlnite. În această perioadă de primăvara Fânatele Clujului este o zonă deosebit de frumoasă fiind împodobită de numeroase specii de plante înflorite. Sperăm că vom convinge toti participantii că valorile naturale păstrate aici stârnesc atentia vizitatorului în egală măsură cu valorile culturale sau arhitecturale ale orasului. http://www.greendex.ro/index.shtml?apc=riv-n8310 www.greendex.ro