COMUNICAT DE PRESA
T.A.T.A. o sustine pe mama separata abuziv de fiica sa de un tata 
care sustine ca el si-a nascut copilul dintr-o cocoasa gestanta
 
            Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor – T.A.T.A. saluta 
decizia responsabila a Tribunalului Valcea, care a dat castig de cauza mamei 
Ana Puchea (Ristea), hotarand miercuri, 13 iulie, in Dosarul civil nr. 
3369/288/2011, sa admita recursul acesteia si sa trimita cauza spre rejudecare, 
pentru a se stabili un program de legaturi personale mama-fiica.
       Judecatoria Valcea hotarase in luna mai sa respinga cererea mamei, care 
solicitase un program firesc si consistent de relatii personale, pentru a fi 
astfel protejat interesul superior al fiicei sale si pentru a fi lasata copila 
sa se bucure de afectiunea mamicii sale. Magistratul considerase atunci, la 
solicitarea tatalui abuzator si alienator, ca era vorba de AUTORITATE DE LUCRU 
JUDECAT, adica nu aparusera elemente noi care sa reclame un program modificat, 
pentru ca abuzurile tatalui din ultimii 3 ani continuasera si dupa divort, 
asadar datele cazului erau aceleasi. Halucinanta sentinta, care instiga tatal 
(Ristea Stefan Cristian) la continuarea abuzului asupra copilului sau, a fost 
insa desfiintata de instanta superioara, ceea ce demonstreaza ca justitia 
valceana nu este controlata de influenta familie RISTEA din Raureni.
            T.A.T.A. apara in premiera o mama chinuita de trei ani de familia 
paterna a copilului (fam. Ristea din cartierul Raureni al mun. Rm.Valcea, 
formata din tata, bunica Georgeta Ristea si bunicul  conf.univ.dr. Cristache 
Ristea), care-i interzice sa-si vada fiica, sa o ia la domiciliul sau din 
Bucuresti si sa-i ofere iubirea materna. Directorul general Nicolae Badea a 
refuzat sa protejeze copilul si sa intervina in interesul minorei in dosarele 
civile aflate pe rolul justitie valcene, in care mama cere ca sa-i fie protejat 
atat copilul cat si legatura mama-fiica.
            Dosarul RISTEA aflat in evidenta DGASPC Valcea contine concluzii 
socante, insa directorul Badea a refuzat sa-l comunice magistratilor. Liderul 
T.A.T.A. a sesizat comisia de disciplina din cadrul Consiliului Judetean Valcea 
si a cerut demiterea din functie a managerului DGASPC. S-a decis sesizarea 
Parchetului, a Politiei, a Consiliului National pentru Combaterea 
Discriminarii, a Inspectoratului Scolar Judetean, a ARACIP, a ATOP s.a.
Situaţia de abuz emoţional grav la care este supusa minora consta în faptul ca 
discernãmântul copilului este afectat grav de tatã si de familia extinsa 
paterna (formata din bunica Georgeta Ristea si bunicul - conf.univ.dr. 
Cristache Ristea) prin presiuni verbale şi psihice constand în inducerea 
persuasivã în mintea copilului a unei imagini negative şi periculoase a mamei 
şi a familiei materne extinse, având ca scop distrugerea relaţiei de ataşament 
şi afecţiune faţã de mama, toate acestea pentru a îndepărta minora de mama sa. 
Numitul RISTEA STEFAN CRISTIAN incearca sa creeze in mintea copilei o stare de 
conflict intre dorinta ei de a se juca cu mama si a merge la domiciliul 
acesteia si sentimentele  induse de tata  din  nevoia  de a o controla si de a 
distruge relatia mama-copil, respectiv inducerea unei spaime fata de parintele 
tinut departe de propriul copil.
Din declaratiile tatalui si din faptele acesteia rezulta ca a decis sa decada 
mama in fapt din drepturile parentale, supraordonandu-se justitiei romane si 
autoritatilor abilitate sa se pronunte, ignorand total legislatia in vigoare 
privind drepturile copilului. Mama a aflat cu stupefactie ca fetitei sale i s-a 
spus ca nu a fost nascuta de mama sa, ci a fost purtata de tatal sau intr-o 
cocoasa timp de noua luni. Copilei i s-a interzis sa i se adreseze cu 
apelativul MAMA, ci sa-i spuna doar ANA, iar bunica paterna a fost prezentatat 
permanent fetitei drept MAMA GETA.
In acest caz exista riscul ca in curand sa se manifeste SINDROMUL ALIENARII 
PARENTALE, dovada clara a abuzului psiho-emotional permanent si puternic 
exercitat de tata asupra copilului. Tatal urmareste prin orice mijloc sa o 
indeparteze pe mama de minor, pentru a-i crea convingerea ca a fost abandonat, 
ca nu-l mai iubeste si ca reprezinta un pericol pentru propriul sau copil.
Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului 
stipulează următoarele:
“Art. 14 (1) Copilul are dreptul de a mentine relatii personale si contacte 
directe cu parintii, rudele, precum si cu alte persoane fata de care copilul a 
dezvoltat legaturi de atasament. (2) Copilul are dreptul de a-si cunoaste 
rudele si de a intretine relatii personale cu acestea, precum si cu alte 
persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, in masura in 
care acest lucru nu contravine interesului sau superior. (3) Parintii sau un 
alt reprezentant legal al copilului nu pot impiedica relatiile personale ale 
acestuia cu bunicii, fratii si surorile ori cu alte persoane alaturi de care 
copilul s-a bucurat de viata de familie, decat in cazurile in care instanta 
decide in acest sens, apreciind ca exista motive temeinice de natura a 
primejdui dezvoltarea fizica, psihica, intelectuala sau morala a copilului.  
Art. 15 (1) In sensul prezentei legi, relatiile personale se pot realiza prin: 
a) intalniri ale copilului cu parintele ori cu o
 alta persoana care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relatii personale 
cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; 
c) gazduirea copilului pe perioada determinata de catre parintele sau de catre 
alta persoana la care copilul nu locuieste in mod obisnuit; d) corespondenta 
ori alta forma de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informatii 
copilului cu privire la parintele ori la alte persoane care au, potrivit 
prezentei legi, dreptul de a mentine relatii personale cu copilul; f) 
transmiterea de informatii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, 
evaluari medicale sau scolare, catre parintele sau catre alte persoane care au 
dreptul de a mentine relatii personale cu copilul.”
Mama Ana Ristea a ajuns sa comunice cu tatal copilului prin intermediul 
notificarilor trimise cu ajutorul executorului judecatoresc, anuntandu-i astfel 
tatalui din timp incercarile sale de a-si vedea macar fiica, pentru ca acesta 
sa nu poata evita intalnirile mama-copil. In urma cu o luna, mama copilei a 
fost primita in curtea imobilului chiar de fostul sot, insa a fost agresata cu 
bestialitate chiar in prezenta fiicei lor.
       Presedintele T.A.T.A. a decis sa o reprezinte personal pe mamica Ana 
Ristea in relatia cu toate autoritatile publice competente sa protejeze copilul 
acesteia, alegand sa compara in fata instantei de judecata din Rm. Valcea 
pentru a apara interesul minorei si a salva legatura afectiva mama-copil si 
sesizand o serie de autoritati si institutii publice competente sa intervina 
prompt.
       Doamna Ana Puchea (Ristea) a apelat la Directia Generale de Asistenta 
Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Valcea, pentru ca sambata, 16 iulie, si 
duminica, 17 iulie 2011, incepand cu orele 10, sa fie asistata de specialistii 
Directiei pentru a beneficia de programul de legaturi personale mama-fiica 
incuviintat de justitie si a fi protejata fiica sa de expunerea la alte 
manifestari violente ale fostului sau sot. Pana in prezent, DGASPC a refuzat sa 
dea curs acestei solicitari, invocand ca in weekend copiii pot fi abuzati fara 
opreliste pentru ca functionarii au zile libere si nu se asigura serviciul de 
permanenta de urgenta.
            Liderul T.A.T.A. si mama copilei se vor afla in perioada 16-17 
iulie la Rm. Valcea, pentru a incerca sa determine tatal sa respecte drepturile 
copilului dupa 3,5 ani de abuzuri grave.
Informatii suplimentare se pot obtine  la tel. 0723.568.280, 0744.148.965, 
tel./fax 021.345.0123, asociatiat...@gmail.com, http://www.t-a-t-a.ro/ .
 
PRESEDINTE,
Bogdan Draghici

Bogdan DRAGHICI
Presedinte - Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor - T.A.T.A.
Tel. 0744148965; 0723568280
Web: http://www.t-a-t-a.ro/
E-mail: draghi...@gmail.com, asociatiat...@gmail.com

Bogdan DRAGHICI
Presedinte - Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor - T.A.T.A.
Tel. 0744148965; 0723568280
Web: http://www.t-a-t-a.ro/
E-mail: draghi...@gmail.com, asociatiat...@gmail.com

Raspunde prin e-mail lui