Probabil bugetul are prea multi bani? Sau fostul vames (actualul meletzean) 
Blaga si-a amintit cu mila si drag de colegii sai, aia care se zice ca si-ar fi 
cumparat de mult vile prin Ungaria, si a vrut sa le ofere posibilitatea de a 
sta mai mult pe-acasa?

In caz ca nu intelegeti la ce ma refer, si ca articolul vi se pare prea lung, 
treceti direct la ultima lui parte!

Codruta

http://ziua.net/display.php?id=186077&data=2005-10-06

Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a semnat ieri ordinul 
prin care sunt modificate conditiile ce trebuie indeplinite pentru calatoriile 
in statele ce nu fac parte din Spatiul Schengen. Noul ordin - nr.900/2005 -, va 
intra in vigoare la data publicarii sale in Monitorul Oficial al Romaniei. 
Conform ultimelor modificari, prezentarea, la trecerea frontierei, a unor 
documente care justifica scopul si conditiile sederii planificate, nu mai este 
obligatorie decat pentru cetatenii care calatoresc in tarile ce fac parte din 
Spatiul Schengen. Adica pentru Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franta, 
Germania, Islanda, Italia, Grecia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, 
Spania si Suedia. 


Reguli diferite 
Numai ca regulile ce trebuie indeplinite de cei ce doresc sa calatoreasca in 
Spatiul Schengen sau in cel al Uniunii Europene continua sa nasca discutii 
aprinse, fiind pentru multi neclare. Confuzia se datoreaza insa in primul rand 
chiar autoritatilor din Romania care au aplicat initial aceleasi conditii atat 
pentru statele din Spatiul Schengen, cat si pentru cele ce fac parte din 
Uniunea Europeana, dar nu si din Spatiul Schengen. O greseala care iata ca a 
fost in cele din urma reparata. 

Practic, in momentul de fata exista niste reguli pentru intrarea in Spatiul 
Schengen si alte reguli pentru a putea patrunde pe teritoriul unui stat ce face 
parte din Uniunea Europeana. Este adevarat ca regulile ce trebuie indeplinite 
pentru a ajunge in tarile ce nu fac parte din Spatiul Schengen au fost 
simplificate. 


Aceleasi conditii pentru Spatiul Schengen 
Conditiile prevazute de ordinul ministrului in legatura cu statele ce fac parte 
din Spatiul Schengen vor ramane insa in vigoare. Astfel, cei ce doresc sa 
calatoreasca in aceste tari sunt nevoiti in continuare sa prezinte actele 
prevazute in ordinul ministrului Administratiei si Internelor. "Raman in 
vigoare cerintele in ceea ce priveste Spatiul Schengen. Aceleasi documente vor 
fi cerute", ne-a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului General al 
Politiei de Frontiera, Fabian Badila, care a precizat ca aceste cerinte sunt 
prevazute de Conventia de Aplicare a Acordului Schengen. 


Acte si bani 
Astfel, cei ce doresc sa intre in Spatiul Schengen trebuie sa prezinte 
pasaportul valabil, asigurarea medicala, biletul de calatorie dus-intors sau 
"Cartea Verde" a autoturismului. De asemenea, turistii trebuie sa detina la 
iesirea din tara suma minima in valuta liber convertibila, pentru fiecare 
persoana, intr-un cuantum corespunzator sumelor de referinta determinate de 
autoritatile nationale ale statelor de destinatie sau de tranzit, proportional 
cu durata sederii, dar nu mai putin de 5 zile, precum si documente care 
justifica scopul si conditiile sederii planificate. 

Cuantumul sumei minime se constituie astfel: 30 de euro pe zi pentru tarile din 
Spatiul Schengen, dar turistul trebuie sa aiba la iesirea din tara 150 de euro, 
adica suma minima pentru cinci zile de calatorie (pentru celelalte state este 
nevoie de 20 de euro pe zi, dar trebuie prezentat la granita 100 de euro, adica 
suma minima pentru cinci zile). Dovada detinerii sumelor se face prin una din 
urmatoarele forme: suma in valuta efectiva, cecuri de calatorie, carduri cu 
utilizare internationala, insotite de extras de cont eliberat cu cel mult 24 de 
ore inaintea prezentarii la iesirea din tara sau alte garantii cum ar fi 
scrisoare de garantie sau angajament de sponsorizare, semnate de persoana care 
gazduieste cetateanul roman pe teritoriul statului de destinatie si 
autentificate conform legii statului respectiv - in original sau garantia 
legala din partea unei banci sau ordine de plata valabile, dupa caz. 


Documente justificative 
Altfel, dovada scopului si a conditiilor sederii planificate se face pentru 
calatorii in scop profesional printr-un certificat constatator eliberat de 
Oficiul Registrului Comertului din Romania, care sa ateste calitatea de 
comerciant sau printr-o invitatie din partea unei firme sau autoritati la 
intruniri sau manifestari in scop de afaceri, de serviciu sau legate de 
activitatea profesionala desfasurata. De asemenea, dovada se mai poate face si 
prin alte documente care atesta existenta relatiilor de afaceri sau a 
relatiilor avand legatura cu activitatea profesionala desfasurata (contracte in 
derulare, contracte de colaborare si asociere, bilete de intrare la targuri si 
congrese). 

Pentru calatorii de studii sau alte forme de pregatire este nevoie de 
confirmarea de inscriere la o institutie de invatamant in scopul participarii 
la pregatiri si perfectionari teoretice si practice sau carnetul de student si 
certificatul de studii de la institutiile de invatamant. 


Turismul organizat sau pe cont propriu 
Pentru calatoriile in scop turistic sau particular este nevoie de documente 
justificative de la structurile de primire turistice (hoteluri, pensiuni, 
agentii de turism) sau de voucher sau invitatie din partea persoanei care 
gazduieste cetateanul roman, in original si tradusa de catre un traducator 
autorizat, in limba romana. Spre exemplu, pentru Franta, invitatia trebuie sa 
fie prezentata pentru sejururile mai mici de trei luni efectuate in cazul unei 
vizite familiale sau private, pentru Germania invitatia trebuie sa cuprinda si 
declaratia de preluare a cheltuielilor. Pentru Spania, invitatia trebuie facuta 
la un notar spaniol, iar din aceasta trebuie sa rezulte in mod expres 
urmatoarele: cel care invita trebuie sa fie cetatean spaniol sau strain cu 
permis de rezidenta in Spania, sa nu fi invitat o alta persoana in ultimele 
sase luni, sa posede mijloace legale de intretinere si sa se oblige sa-i 
asigure persoanei invitate intretinere, cazare si asistenta sanitara, sa se 
oblige sa garanteze ca persoana se intoarce in tara. Hartia invitatiei, pentru 
Spania, este una speciala (in lumina incidenta prezinta un desen de siguranta) 
care trebuie sa aiba inserata in partea superioara centrala a paginilor stema 
Spaniei, iar deasupra acesteia mentiunea "hartie exclusiva pentru documente 
notariale". Totodata, in coltul din dreapta prezinta un numar de inregistrare, 
sub care trebuie mentionat in mod clar datele de identificare ale notarului 
(nume, adresa, telefon si fax), iar in partea stanga stampila notarului. 


Exceptii 
Exista insa si categorii de persoane care sunt exceptate de la indeplinirea 
conditiilor privind prezentarea documentelor pentru dovedirea scopului si 
conditiilor sederii planificate. Acestea sunt minorul sub 14 ani inscris in 
pasaportul parintilor; minorul care se deplaseaza la rude sau la 
parintele/parintii care lucreaza ori sunt stabiliti in statul de destinatie; 
cetatenii romani care se deplaseaza in strainatate ca urmare a unui angajament 
de munca, pe baza unui permis de munca valabil pentru tara de destinatie, 
indiferent de durata deplasarii; cetatenii romani care prezinta la iesirea din 
tara un document oficial care atesta existenta dreptului de sedere; cetatenii 
romani care poseda permis de sedere valabil eliberat de autoritatile competente 
ale unui stat membru al Uniunii Europene. 


Mai multe lamuriri 
Doar ca precizarea ca documentele cerute si pana la momentul anuntarii 
reviziurii ordinului ministrului Administratiei si Internelor raman in 
continuare valabile nu este suficienta. Institutiile statului ar trebui sa 
explice punct cu punct modul in care un cetatean roman poate ajunge in Spatiul 
Schengen. 

In primul rand, unul dintre aspectele care ar trebui sa se afle pe masa 
Ministerulul Administratiei si Internelor si asupra caruia aceasta institutie 
ar trebui sa dea mai multe lamuriri este cel privind modalitatea de trecere 
dintr-o tara membra a Uniunii Europene, dar nemembra a Spatiului Schengen - 
spre exemplu Ungaria - intr-un stat ce poate face parte din Spatiul Schengen - 
cum ar fi Austria. Astfel, una dintre variantele aparute "pe piata" la scurt 
timp de la anuntarea revizuirii ordinului ministrului MAI a fost cea conform 
careia este extrem de usor sa treci din Ungaria in Austria. Si asta intrucat la 
granita austro-ungara nu mai este nevoie sa prezinti documentele justificative. 
O ipoteza complet falsa. "Raman valabile acele documente cerute ca si pana 
acum. Cei ce ajung intr-o tara ce nu face parte din Spatiul Schengen si doresc 
sa treaca intr-una ce se afla in Spatiul Schengen nu vor putea face acest lucru 
daca nu indeplinesc conditiile cerute ca si pana acum", ne-a declarat Fabian 
Badila, purtatorul de cuvant al IGPF. 

De asemenea, la fel stau lucrurile in legatura cu cei ce doresc sa intre 
intr-un stat membru al Spatiului Schengen dintr-unul ce nu face parte macar 
nici din Uniunea Europeana. Spre exemplu, cei ce pleaca din Romania, ajung in 
Bulgaria si doresc apoi sa intre in Grecia, se vor lovi de aceleasi conditii. 
Adica, mai exact, vor fi nevoiti sa prezinte aceleasi documente prevazute in 
ordinul ministrului Administratiei si Internelor intrat in vigoare la 1 
octombrie. 


Calatoriile cu masina 
O alta problema ramane cea referitoare la calatoriile cu autoturismul propriu. 
Si in acest caz raman valabile aceleasi conditii cerute si pana acum. 
Numultumirile majore vin insa din partea celor ce doresc sa calatoreasca cu 
masina proprie in Spatiul Schengen, dar fara a avea rezervari. "Cei ce 
calatoresc cu masina proprie au nevoie de cartea verde a autoturismului, dar si 
de acte care sa demonstreze care este scopul calatoriei. Deci, turistii trebuie 
sa prezinte un voucher sau o confirmare de rezervare. Nu este de ajuns sa vii 
cu masina la granita cu Spatiul Schengen si cu banii si sa poti sa intri", ne-a 
declarat reprezentatul IGPF. 

Control efectuat de politisti romani 

Cert este insa ca e imposibil sa treci dintr-o tara ce face parte din Uniunea 
Europeana intr-una din Spatiul Schengen fara a indeplini conditiile prevazute 
in ordinul ministrului Administratiei si Internelor. Controlul este efectuat de 
politistii de frontiera atat ai statului ce nu face parte din Spatiul Schengen, 
cat si de catre cei ai tarii membra a Spatiului Schengen. "Controlul este 
efectuat de ambele parti. Sa spunem ca te afli in Ungaria. Poate cei acolo te 
lasa sa treci in Austria, dar in mod sigur politistii de frontiera austrieci te 
vor opri. Nu poti sa treci decat daca indeplinesti conditiile specificate in 
ordinul ministrului Adminsitratiei si Internelor", ne-a spus purtatorul de 
cuvant al IGPF. 

De asemenea, cei ce doresc sa intre in Spatiul Schengen vor fi verificati chiar 
de catre politisti de frontiera romani. "La granita dintre Ungaria si Austria 
se afla politisti de frontiera romani care ii verifica pe cei ce doresc sa 
ajunga in Spatiul Schengen. Controlul se face atat la frontiera, cat si pe 
principalele rute ce pleaca de la punctul de trecere a frontierei", a precizat 
reprezentantul IGPF. Romania, de altfel, a incheiat mai multe acorduri cu state 
membre ale Spatiului Schengen, trimitand la granitele acestora echipe de 
politisti de frontiera. 

George TARATA, Bogdan GALCA


--  
"Let me know, that at least, she will try
Then she'll be a true love of mine"
www.sustrain.info

[Non-text portions of this message have been removed]



------------------------ Yahoo! Groups Sponsor --------------------~--> 
Help save the life of a child. Support St. Jude Children's Research Hospital.
http://us.click.yahoo.com/ons1pC/lbOLAA/E2hLAA/DXOolB/TM
--------------------------------------------------------------------~-> 

Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 




Raspunde prin e-mail lui