Abia sub Gorbaciov, in 1990, rusii au recunoscut masacrul; un masacru asemanator a avut loc la Balti unde 50.000 de prizonieri, din care cca 45.000 ofiteri si ostasi romani, au fost asasinati; Cel care mi-a povestit, traia inca acum doi ani, la Los Angeles.
Bunul Dumnezeu sa-i terte pe toti! Posteritatea Katyn-ului Dr. Ion Constantin La 17 septembrie 1939, trupele Uniunii Sovietice treceau granita cu Polonia. Pactul Ribbentrop-Molotov (Magazin istoric, nr. 12/1989) începea sa functioneze efectiv, iar Polonia, atacata la 1 septembrie acelasi an de Germania, disparea ca stat. Era pentru a doua oara în istorie când Polonia cadea prada unui acord între germani si rusi. Armata Rosie a luat prizonieri mai multe mii de militari polonezi. Cea mai mare parte a lor si-au gasit sfârsitul într-o groapa comuna, la Katyn. Despre acest masacru s-a aflat abia în anul 1943, când fostii partasi ai sovieticilor la împartirea Poloniei, acum inamici pe fronturile celui de Al Doilea Razboi Mondial, germanii, au dat peste groapa comuna. Imediat dupa ce evenimentele întâmplate la Katyn au devenit cunoscute prin mass-media germana, stirea a aparut si în presa clandestina poloneza din tara. Ziarele Nowy Kurier Warszawski (Noul Curier Varsovian) si Goniec Krakowski (Curierul Cracovian) au publicat, în perioada 13 aprilie-19 mai 1943, o serie de materiale care imputau sovieticilor crimele comise împotriva ofiterilor polonezi. Comunitatea polonezilor din S.U.A. a reactionat energic înca de la început. Evenimentele de la Katyn erau relatate într-o serie de articole aparute, la 16 aprilie 1943, în ziarele Chicago Tribune si Washington Times-Herald. Materialele publicate au fost prezentate, apoi, de congresmenul John Lesinski din statul Michigan în Legislativul american. La interventia unor congresmeni americani, chiar daca nu a fost mentionat numele localitatii Katyn, s-a facut, totusi, o consemnare în legatura cu asasinarea ofiterilor polonezi de catre NKVD în anexele publicatiei oficiale a Legislativului american, Congressional Record. Un român, în comisia Katyn Aceste demersuri erau boicotate de o serie de agenti ai Moscovei, care penetrasera în Biroul Informatiilor de Razboi (Office of War Information - OWI). La 19 aprilie 1943, congresmenul Roy O. Woodruff din statul Michigan cerea sa se efectueze o investigatie asupra reprezentantului polonez în Biroul Informatiilor de Razboi, care fusese desemnat din partea diviziei poloneze organizate de Armata Rosie, acesta fiind considerat "omul sovieticilor". Parlamentarul american arata ca acel reprezentant polonez "nu a mai locuit în Polonia de 15 ani si este, de fapt, un membru activ al cercurilor comunistilor francezi, de unde a venit recent în America". Spre sfârsitul razboiului, odata cu apropierea momentului victoriei împotriva Germaniei hitleriste, Polonia devenise o "problema jenanta" pentru Natiunile Unite. Într-un jurnal de calatorie, intitulat Raport asupra rusilor si publicat la începutul anului 1945, ziaristul american William L. White prezenta o serie de aspecte si întrebari deloc confortabile în legatura cu problema Katyn, relevând inconsistenta versiunii sovietice referitoare la asasinarea ofiterilor polonezi. În cadrul procesului de la Nürnberg, din 1946, sovieticii au încercat, fara succes, sa ridice problema Katyn drept una dintre crimele de razboi comise de nazisti. În pofida presiunilor si amenintarilor facute de Moscova, dr. Markov, reprezentant din partea Bulgariei în Comisia Internationala care investigase Katyn-ul, i-a indicat pe sovietici drept responsabili pentru crimele de la Katyn. Dupa câtiva ani de tacere, explicabila prin faptul ca S.U.A. si Occidentul în general nu aveau interesul sa provoace o confruntare cu Uniunea Sovietica, odata cu izbucnirea razboiului rece retinerea oficiala a disparut. Într-o lucrare cu caracter memorialistic publicata la Londra, în anul 1948, liderul Partidului Taranesc Polonez, Stanislaw Mikolajczyk, dedica un întreg capitol momentului Katyn, aratând ca ordinul de executare a ofiterilor polonezi a fost dat chiar de Stalin. Un an mai târziu aparea, tot în capitala britanica, lucrarea generalului W. Anders, O armata în exil. Istoria celui de-al doilea corp polonez, care mentiona, într-un capitol special consacrat Crimelor de la Katyn, ca sovieticii erau vinovati pentru asasinarea a 4.000 de ofiteri polonezi. Într-o editie ulterioara a lucrarii, generalul Anders facea precizarea ca era vorba despre 15.000 de ofiteri asasinati la Katyn. În cartea sa - care avea sa fie citata apoi de istoricul Alain Decaux -, generalul Anders a stabilit ca "la Kozielsk au fost închisi 4 generali, un contraamiral, circa 100 colonei, 300 maiori, 1.000 capitani, 2.500 locotenenti si sublocotenenti si mai mult de 500 aspiranti. Mai bine de jumatate sunt ofiteri de rezerva: 21 de profesori universitari, peste 300 de medici, câteva sute de magistrati si avocati, sute de profesori de liceu, multi ziaristi, scriitori... Catolici, protestanti, ortodocsi, evrei - la ora 9 seara cineva ordona sa se faca liniste si, într-o tacere absoluta, fiecare se roaga în legea lui timp de câteva minute. Este respectata cea mai veche traditie a armatei poloneze: rugaciunea de seara în comun. Nimeni nu stie ce se va întâmpla cu ei". În anul 1949, Józef Mackiewicz publica la Londra o monografie despre cele întâmplate la Katyn, iar în anul 1951 lucrarea Crimele din padurea Katyn. Józef Mackiewicz era un ziarist polonez care a fost inclus de germani (cu aprobarea miscarii de rezistenta poloneza din tara) în Comisia internationala care a cercetat descoperirea de la Katyn, în 1943, pentru a face relatari obiective si credibile despre masacrul care avusese loc acolo. Sa reamintim ca din acea Comisie a facut parte si un medic român - dr. Alex Birkle -, care a avut de suferit în perioada regimului comunist. "Calomniile cercurilor imperialiste" În S.U.A., semnalul unei schimbari notabile de atmosfera în legatura cu aceasta problema a fost lansat în anul 1949, odata cu constituirea de catre Arthur Bliss-Lane a unui comitet de cercetare a asasinatelor de la Katyn. În afara ambasadorului Lane, care a fost ales presedinte al Comitetului, în componenta acestuia au mai intrat, ca membri, fostii sefi ai spionajului din perioada razboiului - William Donovan si Allen Dulles -, presedintele Congresului Polonezilor Americani, Charles Rozmarek, precum si jurnalistii Max Eastman si Clare Booth Luce. Cu ocazia împlinirii a zece ani de la masacru, în aprilie 1950, în cvasitotalitatea comunitatilor poloneze din lume au fost organizate numeroase manifestari de comemorare pentru cei disparuti. Actiunile au început cu organizarea unei mari adunari în Westminster Hall din Londra, de catre Asociatia Fostilor Detinuti Politici Sovietici. Mai târziu, în iunie 1952, revista poloneza Orzel Bial (Vulturul Alb), care aparea la Londra, a publicat un articol semnat de Zdzislaw Stahl. În conditiile în care atrocitatile comuniste împotriva prizonierilor de razboi americani din Coreea, de altfel similare în privinta metodelor folosite cu asasinatele de la Katyn, produceau o vie emotie în rândul populatiei americane, Congresul de la Washington a decis sa faca lumina în problema crimelor împotriva ofiterilor polonezi. O prima masura a fost luata în septembrie 1950, când administratia americana a hotarât sa publice raportul, care fusese secret pâna atunci, al lt.col. John H. Van Vliet Jr. Ofiter al armatei americane în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, acesta se afla într-un lagar de prizonieri în Germania, în primavara anului 1943, când a fost luat si dus de germani la Katyn, pentru a fi martor la investigatiile facute în legatura cu asasinatele comise de NKVD. La sfârsitul razboiului, ofiterul american, reîntors la Washington, a întocmit imediat un raport, pe care l-a prezentat, la 22 mai 1945, generalului Clayton Bisell, seful spionajului armatei americane. Acesta a clasificat documentul ca "strict secret", dând totodata ordin lui Van Vliet sa nu discute cu nimeni despre cele semnalate. La 18 septembrie 1951, Camera Reprezentantilor a Congresului S.U.A. a adoptat cu unanimitate de voturi Rezolutia 390, privind constituirea unei comisii speciale pentru cercetarea si elaborarea unui document oficial în problema asasinatelor de la Katyn. Comisia a audiat un numar mare de martori din Washington, Chicago, Londra si Frankfurt am Main. Ca rezultat al muncii comisiei, la 22 decembrie 1952 a fost prezentat monumentalul Raport nr. 2505, numarând 2.360 de pagini. El aducea dovezi zdrobitoare privind vinovatia sovieticilor. Reactia propagandei comuniste a fost imediata. Urmând cu obedienta torentul de invective ale Kremlinului în aceasta problema, conducerea comunista de la Varsovia, în frunte cu liderul partidului, Boleslaw Bierut, a dat o declaratie în care erau respinse "calomniile cercurilor imperialiste" cu privire la Katyn. La putin timp dupa aceasta ziarele poloneze publicau textul integral al comunicatului comisiei speciale sovietice din toamna anului 1943, care îi prezenta, evident, pe germani ca fiind vinovati de moartea ofiterilor si intelectualilor polonezi, orice alt punct de vedere fiind considerat o "încercare de inducere în eroare si o minciuna". Ca urmare a dezghetului intervenit în relatiile americano-sovietice, dupa moartea lui Stalin (martie 1953), a instalarii unei noi conduceri la Kremlin si a încheierii razboiului coreean (iulie 1953), lucrurile n-au mai avansat pentru o perioada. Spre deosebire de Washington, Londra a ramas consecventa pozitiei initiale. Guvernele britanice nu au dat publicitatii niciodata documentele aflate în arhivele lor, au interzis comunitatii poloneze, în mai multe rânduri, comemorarea evenimentului, iar cartile de istorie au continuat sa arunce responsabilitatea crimelor asupra nazistilor. Monumente în toata lumea Problema crimelor de la Katyn avea sa fie reluata de S.U.A., odata cu procesul destalinizarii initiat de noua conducere de la Kremlin. La 26 iulie 1956, Comisia speciala a Congresului S.U.A. a trimis o scrisoare primului secretar al P.C.U.S., Nikita S. Hrusciov, în care îi cerea dezvaluirea si recunoasterea asasinatelor savârsite la Katyn de catre regimul stalinist. Dupa Congresul al XX-lea al P.C.U.S., când N.S. Hrusciov a prezentat asa-zisul "Raport secret", în care era criticat sistemul stalinist, câte ceva despre cazul Katyn a început sa "transpire" inclusiv în lagarul socialist. Desi regimul din Polonia continua sa prezinte acest episod ca datorându-se germanilor, în rândul populatiei era cunoscut adevarul despre vinovatia sovieticilor pentru crimele de la Katyn. Katyn-ul era, de fapt, "calcâiul lui Ahile" al dominatiei sovietice asupra Poloniei, chestiune de care erau constienti chiar si liderii comunisti de la Varsovia. În anii '70 au aparut mai multe lucrari valoroase care prezentau în mod documentat adevarul despre Katyn. Dintre acestea, mentionam pe cele ale lui Louis FitzGibbon, secretar general al Consiliului Britanic pentru Ajutorarea Refugiatilor, care a demonstrat, fara putinta de tagada, vinovatia sovieticilor în legatura cu acest episod. Posibilitatile de cercetare a acestei teme au fost considerabil largite când, în anul 1972, Foreign Office-ul a declasificat o serie de documente relevante (dupa trecerea perioadei legale de 30 de ani), inclusiv raportul secret cu privire la Katyn, întocmit de fostul ambasador britanic în Polonia, Owen O'Malley. Exilul polonez din S.U.A., Marea Britanie, dar si din alte tari occidentale a devenit, treptat, tot mai activ în legatura cu subiectul Katyn. În mai multe tari s-au ridicat monumente pentru comemorarea Katyn-ului. În noiembrie 1975, arhiepiscopul Wladyslaw Rubin a sfintit un asemenea monument la Stockholm, în amintirea celor disparuti la Katyn. Un altul a fost construit în cimitirul Gunnersbury, din cartierul londonez Kensington. În pofida protestelor ambasadelor U.R.S.S. si R.P. Polone, precum si a absentei unor reprezentanti oficiali ai guvernului britanic, ceremonia de inaugurare a acestui monument, realizata cu participarea arhiepiscopului Wladyslaw Rubin, a avut loc în ziua de 18 septembrie 1976. Dupa zece ani de eforturi, în 1981, diaspora poloneza din Republica Africa de Sud si Zimbabwe a reusit sa ridice un monument dedicat Katyn-ului, la Johannesburg. Acesta se adauga altora înaltate în acea perioada în Australia - la Canberra si Adelaide -, precum si în Noua Zeelanda, la Wellington. În Polonia de dupa razboi, desi subiectul Katyn era interzis, pronuntarea chiar si a acestui cuvânt în locurile publice fiind un act de deosebit curaj, totusi masacrul n-a putut fi sters din memoria colectiva a populatiei. Amintirea lui a devenit, tot mai mult, subiectul unor manifestari publice, odata cu reconstructia societatii civile poloneze, care avea sa culmineze cu înfiintarea Sindicatului Liber "Solidaritatea". O dovada a fortei de organizare a opozitiei democrate au fost manifestarile pentru comemorarea a patru decenii de la asasinatele de la Katyn, în aprilie 1980. La Cracovia s-a constituit Comitetul Katyn, având în frunte pe poetul Adam Macedonski. În întreaga tara au fost raspândite manifeste si scrisori care aminteau de tragicele evenimente petrecute în urma cu 40 de ani. O impresie deosebita a produs slujba tinuta de preotul Aleksander Hauke-Logowski în Biserica Dominicanilor din Poznan, la 9 aprilie 1980, când s-a amintit despre soarta ofiterilor polonezi omorâti de NKVD. Desi nu erau mentionate ca atare numele faptasilor acestui asasinat în masa, a fost evident pentru toti cei prezenti la cine s-a facut referire în acea slujba. Tot atunci, "Solidaritatea" ridica un monument comemorativ care, desi purta doar inscriptia "Katyn, 1940", a fost înlaturat imediat de politia poloneza. Evenimentul a fost amplu marcat de diaspora poloneza din diverse tari, Congresul Mondial al Polonezilor adoptând o rezolutie prin care anul 1980 a fost declarat "Anul Katyn-ului". Concomitent, în tari din diferite colturi ale lumii au avut loc manifestari pentru comemorarea a patru decenii de la acest masacru, într-o atmosfera diplomatica schimbata în mod considerabil. Aceasta nu înseamna însa ca lucrurile au decurs lin, fara nici un fel de obstacol. La Toronto, în Canada, de exemplu, dupa eforturi de mai bine de patru ani, în 1980 a fost ridicat un monument, dar la ceremonia de inaugurare a acestuia, autoritatile guvernamentale canadiene au refuzat sa participe, chiar si într-o maniera limitata, simbolica, din cauza presiunilor facute de Ambasada sovietica. Anul 1990, când s-a aniversat o jumatate de secol de la Katyn, a cunoscut o adevarata explozie de manifestari consacrate acestui eveniment pe teritoriul Poloniei, unde s-au ridicat monumente în mai multe localitati. Abia în aprilie 1990, Mihail Gorbaciov a admis responsabilitatea Uniunii Sovietice în cazul Katyn. În aprilie 2005, presedintele de atunci al Poloniei, Aleksander Kwasniewski, a cerut Rusiei sa recunoasca faptul ca masacrarea militarilor polonezi de catre NKVD a fost o crima împotriva umanitatii.
