Dragi colegi,

Mai am 3 ani pana la pensie si constat, de multe ori, ca ies mai fericita de la 
clasa decat multi dintre colegii mai tineri .
In profesia noastra, mai ales acuma cand salariile devin tot mai mici, daca nu 
avem macar satisfactii spirituale,   atunci suntem pierduti.
De ce sunt eu un profesor mai  fericit decat altii?Poate si datorita faptului 
ca am o fire optimista.Dar e mai mult decat  atat.
In ultimii 20 de ani am participat la numeroase cursuri de formare. Datorita 
proiectelor am intrat in contact direct cu colegi  si am vizitat zeci de scoli 
din tara si din strainatate.Am elaborat studii pe deferite teme, conform 
tematicii proiectelor. Am intrat astfel in contact cu tendintele europene  in 
educatie.
Rezultatul a fost ca am inteles ca  profesorii de astazi trebuie sa-si adapteze 
metodele elevilor  acestor vremi.
Nu vreau sa  repet ca "elevii din secolul XXI nu sunt elevii din secolul XX".
Pur si simplu avem de-a face cu  niste tineri care traiesc in plina  epoca a 
informatiei, care nu si-au format deprinderea de a citi si care se plictisesc  
foarte repede la ore, daca orele sunt plictisitoare.
Eu, pe parcursul intregii cariere didactice, nu m-am plictisit la orele mele. 
Nu am facut doua ore, pe aceeasi tema, identice.
De fiecare data  m-am adptat grupului de elevi.
Intre mine si elevi am incercat sa creez o atmosfera de incredere, de 
parteneriat.
Elevii au simtit ca eu sunt acolo sa-i ajut sa progreseze, sa se formeze ca 
oameni, nu sa-i pedepsesc  sau sa-i umilesc.
In ultimii ani am pus accentul pe ce au ei mai bun. Nu le urmaresc cu 
inversunare greselile. Cand gresesc ii corectez o data, de doua ori, de 10 ori.
Cred cu tarie in faptul ca un dascal este acolo sa-i ajute pe elevi sa 
progreseze, sa-i ajute sa se dezvolte ca oameni.
Societatea romaneasca are nevoie de oameni creativi, stapani pe ei.Elevii mei 
nu invata referate pe de rost. Elevii mei creaza.
Am fost foarte incantata cum s-au prezentat la examenul de 
Bacalaureat.Colegele,care au corectat lucrarile, au avut cuvinte de lauda la 
adresa lor.
A fost rezultatul a patru ani de munca, de efort atat din partea mea cat si din 
partea lor.
Marturisesc ca mi-ar fi placut sa faca mai mult studiu individual, mai multe 
exercitii din culegerile de gramatica.
Insa, munca la clasa, exercitiile pentru  dezvoltarea celor 4 competenmte, 
facute in acesti ani, mi-au demonstrat ca elevii invata si in clasa.
Totul e sa faci ora atractiva, sa nu-i lasi sa se plictiseasca nici o clipa.
Am utilizat noile manuale, culegeri de exercitii mai noi sau mai vechi, filme ( 
Hamlet, Romeo si Julieta, It's a Free World, The Taming of the Shrew, 
Braveheart, Dead Poets' Society) capodopere ale culturii universale sau filme 
care le-au stimulat dorinta de a discuta despre problemele adolescentei sau a 
globalizarii, a piatei  neagre a fortei de munca, a imigratiei etc.
Le-am prezentat CD-uri  prin intermediul carora au inteles mai multe lucruri 
despre Revolutia industriala, Cresterea si descresterea Imperiului Britanic, 
Leagane de civilizatie, Europa in timpul lui Napoleon sau a Revolutiei din 
Rusia.
Le-am prezentat CD-uri despre literatura americana si britanica. Aceste CD-uri 
sunt de o calitate exceptionala, intr-o engleza ompecabila.
Rezultatul a fost  ca s-au familiarizat cu mari sciitori din literatura 
universala. O parte dintre ei le-au citit operele.
Kipling, E. A. Poe , Emily Dickinson sau  Walt Whitman au devenit prietenii lor.
Stiu cine sunt poetii romantici. Stiu ca Eminescu a facu parte din acelasi grup 
de mari poeti ai secolului XIX  ( Wordsworth, Coleridge, Byrone, Shelley, 
Keats) .

Peste cateva zile  voi avea ultima ora la ei, fiindu-le  si diriginta. Nu a 
fost o clasa usoara. Am avut  multe probleme de rezolvat impreuna.
Dar acuma, la final, suntem toti multumiti si fericiti ca au trecut 4 ani cu 
folos.
Nu numai orele mele i-au marcat.Toti profesorii de la clasa i-au ajutat, 
intr-un fel sau altul, sa devina mai buni, sa stie mai multe, sa fie mai bine 
pregatiti  pentur viata. Astept cu emotie ultima ora la clasa a XII-a E.
Sunt convinsa ca vor reusi sa faca lucruri bune in viata.
Si sunt fericita ca am reusit sa-i faca sa inteleaga ca fara munca si demnitate 
nu poti reusi.

Mariana
Astazi am primit un mesaj de la o fosta absolventa, Dora Ghita, care anul 
trecut a obtinut locul III la Concursul National Made for Europe.Acuma este 
studenta. Mi-a scris cat de implicata este in proiectele facultatii si cat de 
apreciata este de catre profesorii ei.
Acestea sunt marile noastre satisfactii.Fara ele nu am rezista.


Raspunde prin e-mail lui