http://www.ziua.ro/display.php?data=2006-12-14&id=212799



Consiliul Europei sesizat pentru Catedrala Sf. Iosif 


-- Arhiepiscopia Romano Catolica a initiat procedurile de sesizare a 
Comitetului Ministrilor al Consiliului Europei si a Comitetului Director al 
Patrimoniului Cultural din cadrul Consiliului Europei cu privire la legalitatea 
cladirii de 19 etaje care se ridica langa Catedrala Sfantul Iosif din 
Bucuresti, dupa ce mesajul Vaticanului a fost ignorat de autoritatile de la 
Bucuresti. 


      
        
          
           
        
      
     
Intr-un comunicat oficial difuzat saptamana trecuta, Sfantul Scaun solicita 
suspendarea imediata a lucrarilor la cladirea-mamut Cathedral Plaza, invocand 
respectarea normelor europene. Potrivit avocatului Daniel Fenechiu, care a 
sustinut ieri o conferinta de presa impreuna cu purtatorul de cuvant al 
Arhiepiscopiei, parintele Francisc Dobos, se va solicita ca dupa 1 ianuarie 
2007 Comitetul Ministrilor sa monitorizeze situatia monumentului si situatia 
politicilor de conservare a patrimoniului arhitectural din Romania. Trimisii 
europeni vor face o cercetare la fata locului si vor semnala eventualele 
nereguli constatate in raportul anual al Comitetului Ministrilor, ce va fi 
prezentat in Parlamentul European.


"Va fi o opinie obiectiva, nimeni nu va putea spune ca respectiva comisie este 
de partea Millenium Building sau a Bisericii", a explicat avocatul. De 
asemenea, Fenechiu a precizat ca daca Executivul nu va respecta cererea 
Senatului de incetare a lucrarilor, Arhiepiscopia ar putea lua in calcul 
actionarea in judecata a Guvernului. Executivul a format un comitet 
interministerial pentru analizarea situatiei, insa prezentarea concluziei 
acestuia, care trebuia anuntata pe 10 decembrie, a fost ieri din nou amanata, 
pentru inca o saptamana.





Arhiepiscopia vrea o pace dreapta

Purtatorul de cuvant al Arhiepiscopiei, preotul Francisc Dobos, a declarat ca 
aceasta nu va ajunge la nici o intelegere pentru ca Biserica "nu va cadea 
niciodata la o pace nedreapta, ci vrea o pace dreapta, bazata pe Justitie". 
Avocatul a aratat insa ca Justitia este foarte afectata de coruptie, conform 
relatarilor presei.

Ultima actiune a reprezentantilor Bisericii a fost sesizarea penala depusa pe 7 
noiembrie la Parchetul General impotriva a peste 30 de persoane care aveau 
obligatia legala de a interveni in acest caz, printre care ministrul de 
Externe, Mihai-Razvan Ungureanu, ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, 
secretari de stat, functionari publici, primari, directorul Inspectoratului de 
Stat in Constructii, transmite Rompres. 
Avocatul Daniel Fenechiu a mai aratat ca i se pare cel putin ciudata declaratia 
ministrului Transporturilor si Constructiilor, senatorul PD Radu Berceanu, care 
a afirmat ca "vom ridica cate un building asemanator langa fiecare biserica".

In zona de protectie din jurul Catedralei Sf Iosif se construieste de la 
inceputul anului un bloc gigantic fara respectarea drepturilor Arhipescopiei, 
conform mai multor responsabili europeni. Si PNTCD i-a solicitat, ieri, 
comisarului Franco Frattini, responsabil cu probleme de Justitie si probleme 
privind drepturile si libertatile religioase in cadrul Comisiei Europene sa 
intervina de urgenta pentru apararea Catedralei Sf. Iosif din Bucuresti, in 
sprijinul careia au sarit numeroase organizatii ale societatii civile si pentru 
care Asociatia Civic Media a lansat o campanie de salvare a monumentului 
istoric.

Aurelian Pavelescu, vicepresedinte PNTCD apreciaza ca Frattini, ca reprezentant 
al PPE, are "datoria morala si politica" de a se exprima public in sensul 
desfiintarii constructiei, mentionand ca Hans Gert Pottering, seful 
crestin-democratilor din PPE, a cerut presedintelui Traian Basescu si 
Partidului Democrat sa apere drepturile comunitatilor religioase din Romania.


n Victor RONCEA

Attachment: t.gif
Description: GIF image

<<attachment: 1166037889.jpg>>

Raspunde prin e-mail lui