[start]
CU EXACT O SAPTAMANA in urma, cand, in urma medierii presedintelui OSCE, Karel
de Gucht, cei 6 ofiteri si soldati rusi retinuti (impreuna cu 11 georgieni) la
Tbilisi sub acuzatia de spionaj fusesera predati Moscovei, existau suficiente
motive pentru a anticipa solutionarea, cel putin pe termen scurt, a crizei
ruso-georgiene. Succesiunea evenimentelor ulterioare a invalidat rapid
predictia. Moscova a blocat mai intai toate legaturile rutiere, navale,
aeriene, feroviare si postale cu Georgia, precum si procedurile eliberarii de
vize pentru cetatenii georgieni, si a amenintat cu blocarea tuturor
tranzactiilor financiare dintre cele doua tari, aceasta in conditiile critice
in care, in functie de sursa estimarii, intre 800.000 si un milion de georgieni
(1/5 din totalul populatiei) lucreaza in Rusia, iar remitentele aferente
acopera o pondere considerabila a PIB-ului Georgiei, in acelasi context in care
Rusia reprezinta principalul partener de import al Georgiei (16%) si al treilea
de export (cu 12,3%, dupa SUA cu 16,1% si Turcia cu 15,5%). Mai mult, politia
din Moscova a efectuat multiple descinderi si controale ale unor agenti
economici georgieni, precum cele doua mari cazinouri Golden Palace si Kristal
din capitala care au fost inchise, imputandu-li-se evaziuni fiscale si legaturi
cu "mafia georgiana".
Miercuri, presedintele Putin a precizat, in stilul sau inconfundabil: "N-as
recomanda nimanui sa foloseasca limbajul provocarii si santajului cu Rusia!".
Tbilisi a replicat amenintand deschis cu blocarea aderarii Rusiei la
Organizatia Mondiala a Comertului, unde Moscova mai are de finalizat negocieri
cu doar 3 din cele 58 state membre - SUA, R. Moldova si. Georgia. In spirala
escaladarii crizei, autoritatile ruse au solicitat tuturor unitatilor de
invatamand din tara listele cu evidenta tuturor elevilor lor, urmand ca in
cazul celor cu nume de rezonanta georgiana sa se efectueze verificari ale
legalitatii rezidentei parintilor, aceasta in contextul anuntului inaspririi
cadrului legislativ al imigratiei in Rusia. Apoi, chiar daca Duma de Stat a
ratificat vineri cele 2 acorduri ruso-georgiene privind tranzitul trupelor si
armamentului rusesc prin Georgia si respectiv evacuarea bazelor ruse de la
Akhalkalaki (pana la sfarsitul lui 2007) si Batumi (pana la sfarsitul lui 2008)
- semn al unei potentiale detensionari a crizei, peste 200 de rezidenti
georgieni din Rusia au fost expulzati cu avionul la Tbilisi, iar in sens invers
au fost repatriati cateva sute de cetateni rusi.
A nu intelege de ce, doar aparent paradoxal, eliberarea ofiterilor GRU nu a
determinat solutionarea crizei, risca sa denote ceea ce oximoronic s-ar putea
numi "miopie strategica" iar concret inseamna de-contextualizarea diferendului
ruso-georgian.
Contextul vizat este cel al procesului-problema la nivel global, si nu doar al
subregiunii caucaziene, al reemergentei Rusiei ca stat major, pol de putere al
unui sistem international tot mai vizibil multipolar in dimensiunea sa
politico-economica. Criza ruso-georgiana este doar un "episod acut", un element
punctual de manifestare a acestui context posibil de structurat analitic in
triada actori - obiective - instrumente. Actorii implicati sunt Rusia si NATO,
sau, intr-o alta forma de reprezentare, doua complexe de securitate: cel
ex-sovietic si cel euro-atlantic, separate de o falie care cuprinde Armenia si
Azerbaijan, Georgia, Ucraina, R. Moldova - exact linia curba a conflictelor
impropriu numite "inghetate" din Osetia de Sud si Abhazia (Georgia),
Nagorno-Karabakh si "coridorul" armean dintre Azerbaijan si exclava sa
Nakhicevan si respectiv Transnistria (R. Moldova). Destramarea URSS la
inceputul anilor '90 a marcat debutul unei faze retractile a complexului
ex-sovietic si expansiunea in vidul geostrategic creat a NATO, care a acoperit
relativ rapid zona fostilor "sateliti" ai Moscovei (Europa Centrala plus
Romania si Bulgaria) si a penetrat fasia noilor state independente foste
republici sovietice, reusind chiar acoperirea deplina a zonei Baltice.
Obiectivul strategic al Moscovei a devenit, firesc, reconsolidarea spatiului de
influenta si stoparea expansiunii blocului antagonist al Aliantei
Nord-Atlantice, iar instrumentul identificat pe termen scurt (pe langa cel pe
termen mediu al refacerii economice si profilarii ca "superputere energetica")
a fost crearea si sustinerea unor exclave strategice in interiorul fostelor
republici sovietice de la vest, menite sa intretina in noile state o
"instalibilitate controlata" (de catre Moscova) suficienta pentru a conserva
falia din cele doua macrocomplexe de securitate si bloca astfel expansiunea
suplimentara a NATO.
Elementele de sprijin ale unei astfel de grile explicative, care
contextualizeaza spatial si temporal diferendul ruso-georgian si evita
obturarea "padurii" geostrategice euro-asiatice de "copacul" georgian, sunt
multiple. Bunaoara, cu doar o saptamana inainte de izbucnirea crizei, NATO
decisese demararea "dialogului intensificat" cu Georgia - formula de cooperare
stransa care precede aderarea formala. In acelasi context, consecutiv unei
intalniri cu secretarul general al Aliantei, ministrul rus de externe, Serghei
Lavrov, declara la 19 septembrie a.c. ca "NATO se pregateste sa se extinda si
noi suntem convinsi ca este o eroare, chiar daca percepem aceasta extindere ca
pe un fapt implinit". La distanta de trei zile, vicepremierul rus si simultan
ministrul Apararii, Serghei Ivanov impartasea Interfax opinia sa ca "Two
leading states, Russia and Turkey - the countries that have modern navies, are
responsible for security in the Black Sea [.] Black Sea Security must be
guaranteed only by littoral countries. Turkey sees eye to eye on this issue
with Russia".
Declaratia survenea, nu intamplator, intr-un context punctat de: dependenta
energetica profunda a Turciei de (70-80% din necesarul sau energetic) de Rusia;
coordonarea ingrijoratoare a politicilor regionale la Marea Neagra ale Ankarei
si Moscovei, semnalata ca atare de diversi comentatori si chiar oficiali
americani inca de anul trecut; rezolutia din urma cu doua saptamani a
Parlamentului European, care constata "lipsa de progrese" si someaza Ankara sa
relanseze procesul de reforma interna conform angajamentelor asumate in cadrul
negocierilor, riscand sa alimenteze speculatiile unor cercuri antioccidentale
din Turcia ca aderarea tarii lor la UE e mai degraba o Fata Morgana. Iar la
inceputul saptamanii "cu pricina", viceamiralul di Monteforte, comandantul
Fortelor Navale NATO din Europa, anunta ca operatiunea Active Endeavour a
Aliantei fusese extinsa in 2006 in Marea Neagra si ca flota Rusa i se poate
alatura "atunci cand va fi pregatita".
Debutul insusi al crizei este strans legat, simbolic si faptic, de dinamica
geopolitica sus-descrisa: la 27 septembrie, la exact 13 ani de la pierderea de
catre Georgia a controlului in provincia separatista sustinuta (ne- sau prost)
disimulat de Moscova, presedintele Mihail Saakasvili efectueaza prima sa vizita
in Abhazia, prilej cu care isi exprima satisfactia fata de restabilirea
controlului georgian asupra zonei-cheie Kodori Gorge si declara: "[.] suntem in
Abhazia si nu mai plecam. Am inceput sa recapatam Abhazia si nu vom mai da
inapoi". La doar cateva ore distanta izbucneste criza, odata cu anuntul
ministrului georgian de interne al retinerii a 4 ofiteri rusi din GRU plus un
soldat si a 10 georgieni, suspectati de spionaj si respectiv inalta tradare. A
urmat o faza de escaladare non-violenta a crizei, larg acoperita de mass media,
cu evolutie imprevizibila, in care au abundat declaratii amenintatoare
reciproc, culminand cu un prezumptiv ordin dat trupelor ruse din Caucazul de
Sud de a impusca mortal ca raspuns la orice provocare si cu un avertisment al
vicepremierului rus Serghei Ivanov ca "Georgia impinge Rusia la reactii
inadecvate".
Dincolo de retorica agresiva a celor doi disputanti, Rusia pare insa sa fi
adoptat un comportament proactiv, extrem de calculat, care a urmarit nu atat
miza imediata a eliberarii ofiterilor sai, cat obiectivul mult mai important al
indepartarii spectrului aderarii Georgiei la Alianta Nord-Atlantica, aceasta in
perspectiva summitului NATO de la Riga, din 28-29 noiembrie. Tactica aleasa de
Moscova pare sa fi fost decredibilizarea aspiratiilor euro-atlantice ale
Georgiei, prin portretizarea acestora ca pe o incercare de a instrumentaliza
NATO in scopul satisfacerii ambitiilor antiruse ale presedintelui Saakasvili.
Vineri bunaoara, presedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Duma de Stat,
Konstantin Kozaciov, declara intr-o conferinta de presa: "Strategia
autoritatilor georgiene este evidenta. Ea seamana cu incercarile de odinioara
ale statelor Baltice de a provoca un conflict cu Rusia pentru a se putea
refugia apoi cat mai rapid cu putinta sub umbrela de securitate a NATO". In
paralel, Putin a jucat, ca in atatea alte cazuri, rolul "celui rezonabil",
anuntand inca din primele zile ale crizei ca, in ciuda circumstantelor,
calendarul retragerii trupelor ruse din Georgia nu avea sa sufere modificari.
Iar pe fond, retorica sa agresiva a ramas orientata exclusiv impotriva
autoritatilor georgiene si intotdeauna motivata defensiv. In fata Consiliului
rus de Securitate avea de exemplu sa declare : "In ciuda faptului ca Rusia isi
indeplineste corect toate angajamentele privind retragerea unitatilor noastre
militare de pe teritoriul republicii, in ciuda tuturor acestor fapte, asa cum
stim, oamenii nostri sunt sechestrati si aruncati in inchisori. Este absolut
clar ca Rusia este provocata". Astfel, Rusia a fortat mana NATO, care: fie
intervenea, prin absurd, in conflict, si risca pe de o pate sa confirme
speculatiile orientarii sale per se antiruse, iar pe de alta parte isi putea
lua adio de la retragerea rusa din Georgia (si implicit de la aderarea
acesteia), fie abandona autoritatile de la Tbilisi in disputa evident
disproportionata cu Moscova. In fata acestei dileme, Alianta a parut sa opteze
in favoarea celei de a doua variante "imbunatatite": de Hoop Scheffer a anuntat
inca din a treia zi (29 sept.) a crizei ca NATO nu isi va exercita in mod
direct influenta", insa a antrenat implicarea OSCE. Rezultatul: in urma
medierii presedintelui organizatiei (una oricum paralizata intern de Rusia),
ofiteri rusi acuzati de spionaj au fost predati Rusiei, aceasta desi fusesera
acuzati si dovediti, cu probe audio-video convingatoare, de subversiune,
sabotaj si chiar spionaj impotriva NATO!
Putin a continuat, fireste sa pozeze in rolul celui rezonabil si corect; deloc
suprinzator, vinerea trecuta (6 oct.), Duma de Stat, dominata de partidul
prezidential Rusia Unita, a ratificat chiar cele 2 acorduri ruso-georgiene
privind tranzitul trupelor si armamentului rusesc prin Georgia si respectiv
evacuarea bazelor ruse de la Akhalkalaki (pana la sfarsitul lui 2007) si Batumi
(cel tarziu in 2008). Cat despre masurile interne antigeorgiene - masuri
orientate impotriva unui intreg grup populational si nemaiintalnite din anii
stalinismului, ele au fost motivate de Moscova prin recurs la nevoile
populatiei, de la cea a adoptarii unei legislatii antiimigratie mai severe la
cea a combaterii infractionalitatii (cazul cazinourilor din capitala). Si,
oricat de incredibil ar parea, Putin este cel care si-a permis sa invoce
practicile epurationiste din epoca stalinista, cu care a asemuit retinerea
ofiterilor rusi de la Tbilisi!
Pe fond, contextualizat realei probleme a unei noi extinderi NATO, negocierea
implicita din fundalul crizei a ilustrat aplicarea magistrala, intr-o enumerare
neexhaustiva, a patru tactici si metode deja clasice stilului diplomatic al
Kremlinului. Prima este decredibilizarea adversarului. Daca incercarea de
pervertire a sensului eventualei aderari a Georgiei la NATO ramane discutabila
ca succes, ea a fost completata de decredibilizarea profilului democratic al
presedintelui georgian. Bunaoara, imediat dupa succesul zdrobitor in alegerile
locale din Georgia (cu 66% din voturi) al formatiunii Miscarea Nationala a lui
Saakasvili, liderul Partidului Muncii, de opozitie, s-a lansat intr-un atac
virulent la adresa presedintelui georgian, pe care l-a numit "dictator manjit
de sange", a carui mentinere la putere s-ar datora exclusiv sustinerii de catre
George W. Bush" si care s-ar face vinovat de falsificarea alegerilor si de
adoptarea unei legi electorale fasciste, care ar fi "pus bazele santajului in
masa al populatiei, terorii, represiunii politice si mituirii electoratului".
La distanta de cateva ore, insusi liderul blocului partidelor din opozitie
avertiza ca Saakasvili orchestreaza o "vanatoare de vrajitoare", eliminandu-si
toti oponentii democratici sub pretextul comod, dar complet injust, al
colaborationismului cu Rusia. Pe acest fond, aspiratia euro-atlantica a
statului georgian tinde sa fie deturnata de alternativa explicativa a unei
paranoia antiruse, dublata de reflexe dictatoriale, a presedintelui georgian,
care manipuleaza NATO in propriul sau interes.
A doua se apropie semnificativ de celebrul sticks and carrots din terminologia
si practica anglo-saxona si consta in etalarea fortei in paralel cu
tratativele, pentru a forta concesii prin amenintari implicite. Sambata
dimineata (30 sept.) de pilda, in chiar "platoul" de la varful crizei, aparent
fara nicio legatura cu criza ruso-georgiana sau cu extinderea NATO, un
general-locotenent al aviatiei ruse anunta ca bombardiere strategice ruse
lansasera cu succes patru rachete de croaziera deasupra Oceanului Arctic,
acompaniate fiind chiar, in unele segmente de zbor, de avioane NATO. In acelasi
timp si ca o surpriza, MAE georgian comunica, cu iz de panica, un avertisment
cu privire la o prezumptiva intentie a Federatiei Ruse de a efectua exercitii
militare navale in zona proxima apelor teritoriale ale Georgiei, ceea ce
contravenea legislatiei interne si normelor internationale deopotriva. In
sfarsit, in aceeasi saptamana, in perspectiva proximei sale vizite in Polonia,
Serghei Lavrov declara ca eventuala instalare a unui scut antinuclear in
Polonia "ne va obliga, in mod obiectiv, sa luam masurile adecvate". Mesajul rus
adiacent evenimentelor si adresat NATO, in termeni la indemana acesteia, pare
sa fi fost: We can play hard ball!
Partial subsumata celei anterioare, a treia metoda este cea a "subordonatului
incontrolabil", inaugurata in mod posibil in "criza rachetelor cubaneze" din
1962, atunci cand comandantul trupelor sovietice din Cuba a ordonat, aparent
din proprie initiativa, deschiderea focului asupra avioanelor americane aflate
in misiune de recunoastere. Aceeasi tactica, cu meritul de a mentine
incertitudinea si a forta concesii, pare sa se fi aplicat in cazul de fata
sambata (30 sept.), atunci cand, contrazicand precizarile presedintelui Putin
din ziua anterioara, comandantul corpului militar rus din Caucazul de Nord,
generalul Aleksandr Baranov, declara Interfax ca Rusia a suspendat retragerea
planificata a trupelor sale din Caucazul de Sud. Aparent fara vreo legatura,
peste doar 3 ore si 15 minute de la anuntul generalului, ministrul rus al
economiei si comertului elogia in fata presei progresele inregistrate in runda
tocmai incheiate de negocieri cu SUA privind accederea Rusiei in OMC. Si,
fireste, a doua zi, Putin reconfirma, spre linistea generala, angajamentul sau
si anunta ca a dispus Ministerului rus al Apararii sa continue planul de
evacuare a bazelor militare ruse din Georgia.
In sfarsit, o a patra metoda, nespecifica, dar probabil cel mai bine aplicata
de diplomatii rusi, consta in "largirea placintei", recte atragerea in "joc" a
unor mize suplimentare, conexate cu abilitate in scopul sporirii si augmentarii
propriilor parghii de negociere. Exemplul generic este cel al paralelismului
vehiculat de Moscova intre Kosovo si Transnistria. In cazul de fata, un
eveniment al saptamanii trecute, aparent fara legatura cu diferendul
ruso-georgian in sine, a avut cel putin potentialul influentarii suplimentare a
deciziei NATO privind o eventuala extindere: daca imediat dupa "referendumul"
din Transnistria (17 sept.), Putin si in genere oficialii rusi (mai putin trei
formatiuni extremiste si oricum marginale in parlament) s-au ferit sa adopte
pozitii neechivoce, saptamana trecuta, in plina desfasurare (6 oct.) a crizei
din ruso-georgiene, Duma de Stat a Rusiei a gasit subit de cuviinta sa adopte,
in unanimitate, o rezolutie care declara legitimitatea referendumului
transnitrean si indeamna ca politica guvernului rus sa ia in considerare vointa
liber exprimata a "poporului" acestei republici.
In aceeasi zi, "telecomandat", liderul separatistilor transnistreni iesea la
rampa declarand ca Transnistria urmareste cu atentie situatia din Abhazia si
Osetia de Sud, carora le va acorda tot spirjinul posibil in cazul in care ar fi
atacate, a se intelege de catre Georgia. Prin conexarea celor doua probleme,
mesajul implicit transmis este cel al vaselor comunicante: eventuala aderare a
Georgiei la NATO risca sa creeze probleme la peste 500 km, "tocmai" in
Transnistria. Iar decizia Dumei ar putea fi asociata, in aceeasi cheie
interpretativa, cel putin altor doua evenimente de saptamana trecuta - discutia
dintre premierii grec si rus privind conducta energetica Burgas-Alexandropolis
(exact pe un segment al proiectatului gazoduct Nabucco, menit a reduce
dependenta energetica a Europei de Rusia) si respectiv adoptarea de catre
Kremlin a unei pozitii discordante fata de restul comunitatii internationale,
una "in contact direct" cu Coreea de Nord, careia pana si aliatul traditional
China pare sa-i fi retras protectia diplomatica. Or, o pozitie separata
reclama, pentru ajungerea la un consens, negocieri si motivare suplimentara.
Dincolo de invatamintele implicite ale crizei inca nesolutionate, provocarea in
context consta in anticiparea viitoarelor evolutii in "falia" dintre NATO si
Rusia. Ei bine, tot saptamana trecuta, dupa o intalnire cu ministrul Apararii
de a Kiev, secretarul general NATO, Jakob "Jaap" de Hoop Scheffer, a anuntat ca
Ucraina nu va fi [nici macar] invitata sa participe la proximal summit de la
Riga, din 28-29 noiembrie. Iar daca evenimentele internationale ar fi cotate la
casele de pariuri, probabil ca aderarea in urmatorii 2-3 ani a Georgiei la
Alianta ar avea o cota imensa. Incet, dar sigur, dupa ce a dictat inca din
toamna trecuta Konet filma! "marelui joc" al SUA in Asia Centrala, Rusia pare
tot mai putin dispusa sa cedeze vreun milimetru si in vecinatatea ei vestica.
In aceasta zona, interactiunile dintre actori veritabili (NATO, UE, Turcia),
"jucatori" cu pretentii fara acoperire de leadership regional, state esuate
structural (R. Moldova, Ucraina) si "state-marioneta" (Transnistria) par sa
urmeze tot mai mult un scenariu care cu siguranta nu e scris la Hollywood.
Ionut Apahideanu / Altermedia
[end]
Reproducerea este libera cu conditia mentionarii sursei (Altermedia)
________________________________
Bogdan I. Stanciu
editor-coordonator Altermedia
[EMAIL PROTECTED]
www.altermedia.ro
vicepresedinte executiv Asociatia Pro-Vita Bucuresti
[EMAIL PROTECTED]
www.provitaortodoxa.ro
tel. (40) 722 190 685
fax (40) 31 815 27 80
[Non-text portions of this message have been removed]
Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public!
Yahoo! Groups Links
<*> To visit your group on the web, go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/
<*> Your email settings:
Individual Email | Traditional
<*> To change settings online go to:
http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
(Yahoo! ID required)
<*> To change settings via email:
mailto:[EMAIL PROTECTED]
mailto:[EMAIL PROTECTED]
<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
[EMAIL PROTECTED]
<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
http://docs.yahoo.com/info/terms/
