[start]



CU EXACT O SAPTAMANA in urma, cand, in urma medierii presedintelui OSCE, Karel 
de Gucht, cei 6 ofiteri si soldati rusi retinuti (impreuna cu 11 georgieni) la 
Tbilisi sub acuzatia de spionaj fusesera predati Moscovei, existau suficiente 
motive pentru a anticipa solutionarea, cel putin pe termen scurt, a crizei 
ruso-georgiene. Succesiunea evenimentelor ulterioare a invalidat rapid 
predictia. Moscova a blocat mai intai toate legaturile rutiere, navale, 
aeriene, feroviare si postale cu Georgia, precum si procedurile eliberarii de 
vize pentru cetatenii georgieni, si a amenintat cu blocarea tuturor 
tranzactiilor financiare dintre cele doua tari, aceasta in conditiile critice 
in care, in functie de sursa estimarii, intre 800.000 si un milion de georgieni 
(1/5 din totalul populatiei) lucreaza in Rusia, iar remitentele aferente 
acopera o pondere considerabila a PIB-ului Georgiei, in acelasi context in care 
Rusia reprezinta principalul partener de import al Georgiei (16%) si al treilea 
de export (cu 12,3%, dupa SUA cu 16,1% si Turcia cu 15,5%). Mai mult, politia 
din Moscova a efectuat multiple descinderi si controale ale unor agenti 
economici georgieni, precum cele doua mari cazinouri Golden Palace si Kristal 
din capitala care au fost inchise, imputandu-li-se evaziuni fiscale si legaturi 
cu "mafia georgiana".

 

Miercuri, presedintele Putin a precizat, in stilul sau inconfundabil: "N-as 
recomanda nimanui sa foloseasca limbajul provocarii si santajului cu Rusia!". 
Tbilisi a replicat amenintand deschis cu blocarea aderarii Rusiei la 
Organizatia Mondiala a Comertului, unde Moscova mai are de finalizat negocieri 
cu doar 3 din cele 58 state membre - SUA, R. Moldova si. Georgia. In spirala 
escaladarii crizei, autoritatile ruse au solicitat tuturor unitatilor de 
invatamand din tara listele cu evidenta tuturor elevilor lor, urmand ca in 
cazul celor cu nume de rezonanta georgiana sa se efectueze verificari ale 
legalitatii rezidentei parintilor, aceasta in contextul anuntului inaspririi 
cadrului legislativ al imigratiei in Rusia. Apoi, chiar daca Duma de Stat a 
ratificat vineri cele 2 acorduri ruso-georgiene privind tranzitul trupelor si 
armamentului rusesc prin Georgia si respectiv evacuarea bazelor ruse de la 
Akhalkalaki (pana la sfarsitul lui 2007) si Batumi (pana la sfarsitul lui 2008) 
- semn al unei potentiale detensionari a crizei, peste 200 de rezidenti 
georgieni din Rusia au fost expulzati cu avionul la Tbilisi, iar in sens invers 
au fost repatriati cateva sute de cetateni rusi.

 

A nu intelege de ce, doar aparent paradoxal, eliberarea ofiterilor GRU nu a 
determinat solutionarea crizei, risca sa denote ceea ce oximoronic s-ar putea 
numi "miopie strategica" iar concret inseamna de-contextualizarea diferendului 
ruso-georgian.

 

Contextul vizat este cel al procesului-problema la nivel global, si nu doar al 
subregiunii caucaziene, al reemergentei Rusiei ca stat major, pol de putere al 
unui sistem international tot mai vizibil multipolar in dimensiunea sa 
politico-economica. Criza ruso-georgiana este doar un "episod acut", un element 
punctual de manifestare a acestui context posibil de structurat analitic in 
triada actori - obiective - instrumente. Actorii implicati sunt Rusia si NATO, 
sau, intr-o alta forma de reprezentare, doua complexe de securitate: cel 
ex-sovietic si cel euro-atlantic, separate de o falie care cuprinde Armenia si 
Azerbaijan, Georgia, Ucraina, R. Moldova - exact linia curba a conflictelor 
impropriu numite "inghetate" din Osetia de Sud si Abhazia (Georgia), 
Nagorno-Karabakh si "coridorul" armean dintre Azerbaijan si exclava sa 
Nakhicevan si respectiv Transnistria (R. Moldova). Destramarea URSS la 
inceputul anilor '90 a marcat debutul unei faze retractile a complexului 
ex-sovietic si expansiunea in vidul geostrategic creat a NATO, care a acoperit 
relativ rapid zona fostilor "sateliti" ai Moscovei (Europa Centrala plus 
Romania si Bulgaria) si a penetrat fasia noilor state independente foste 
republici sovietice, reusind chiar acoperirea deplina a zonei Baltice. 
Obiectivul strategic al Moscovei a devenit, firesc, reconsolidarea spatiului de 
influenta si stoparea expansiunii blocului antagonist al Aliantei 
Nord-Atlantice, iar instrumentul identificat pe termen scurt (pe langa cel pe 
termen mediu al refacerii economice si profilarii ca "superputere energetica") 
a fost crearea si sustinerea unor exclave strategice in interiorul fostelor 
republici sovietice de la vest, menite sa intretina in noile state o 
"instalibilitate controlata" (de catre Moscova) suficienta pentru a conserva 
falia din cele doua macrocomplexe de securitate si bloca astfel expansiunea 
suplimentara a NATO.

 

Elementele de sprijin ale unei astfel de grile explicative, care 
contextualizeaza spatial si temporal diferendul ruso-georgian si evita 
obturarea "padurii" geostrategice euro-asiatice de "copacul" georgian, sunt 
multiple. Bunaoara, cu doar o saptamana inainte de izbucnirea crizei, NATO 
decisese demararea "dialogului intensificat" cu Georgia - formula de cooperare 
stransa care precede aderarea formala. In acelasi context, consecutiv unei 
intalniri cu secretarul general al Aliantei, ministrul rus de externe, Serghei 
Lavrov, declara la 19 septembrie a.c. ca "NATO se pregateste sa se extinda si 
noi suntem convinsi ca este o eroare, chiar daca percepem aceasta extindere ca 
pe un fapt implinit". La distanta de trei zile, vicepremierul rus si simultan 
ministrul Apararii, Serghei Ivanov impartasea Interfax opinia sa ca "Two 
leading states, Russia and Turkey - the countries that have modern navies, are 
responsible for security in the Black Sea [.] Black Sea Security must be 
guaranteed only by littoral countries. Turkey sees eye to eye on this issue 
with Russia". 

 

Declaratia survenea, nu intamplator, intr-un context punctat de: dependenta 
energetica profunda a Turciei de (70-80% din necesarul sau energetic) de Rusia; 
coordonarea ingrijoratoare a politicilor regionale la Marea Neagra ale Ankarei 
si Moscovei, semnalata ca atare de diversi comentatori si chiar oficiali 
americani inca de anul trecut; rezolutia din urma cu doua saptamani a 
Parlamentului European, care constata "lipsa de progrese" si someaza Ankara sa 
relanseze procesul de reforma interna conform angajamentelor asumate in cadrul 
negocierilor, riscand sa alimenteze speculatiile unor cercuri antioccidentale 
din Turcia ca aderarea tarii lor la UE e mai degraba o Fata Morgana. Iar la 
inceputul saptamanii "cu pricina", viceamiralul di Monteforte, comandantul 
Fortelor Navale NATO din Europa, anunta ca operatiunea Active Endeavour a 
Aliantei fusese extinsa in 2006 in Marea Neagra si ca flota Rusa i se poate 
alatura "atunci cand va fi pregatita".

 

Debutul insusi al crizei este strans legat, simbolic si faptic, de dinamica 
geopolitica sus-descrisa: la 27 septembrie, la exact 13 ani de la pierderea de 
catre Georgia a controlului in provincia separatista sustinuta (ne- sau prost) 
disimulat de Moscova, presedintele Mihail Saakasvili efectueaza prima sa vizita 
in Abhazia, prilej cu care isi exprima satisfactia fata de restabilirea 
controlului georgian asupra zonei-cheie Kodori Gorge si declara: "[.] suntem in 
Abhazia si nu mai plecam. Am inceput sa recapatam Abhazia si nu vom mai da 
inapoi". La doar cateva ore distanta izbucneste criza, odata cu anuntul 
ministrului georgian de interne al retinerii a 4 ofiteri rusi din GRU plus un 
soldat si a 10 georgieni, suspectati de spionaj si respectiv inalta tradare. A 
urmat o faza de escaladare non-violenta a crizei, larg acoperita de mass media, 
cu evolutie imprevizibila, in care au abundat declaratii amenintatoare 
reciproc, culminand cu un prezumptiv ordin dat trupelor ruse din Caucazul de 
Sud de a impusca mortal ca raspuns la orice provocare si cu un avertisment al 
vicepremierului rus Serghei Ivanov ca "Georgia impinge Rusia la reactii 
inadecvate".

 

Dincolo de retorica agresiva a celor doi disputanti, Rusia pare insa sa fi 
adoptat un comportament proactiv, extrem de calculat, care a urmarit nu atat 
miza imediata a eliberarii ofiterilor sai, cat obiectivul mult mai important al 
indepartarii spectrului aderarii Georgiei la Alianta Nord-Atlantica, aceasta in 
perspectiva summitului NATO de la Riga, din 28-29 noiembrie. Tactica aleasa de 
Moscova pare sa fi fost decredibilizarea aspiratiilor euro-atlantice ale 
Georgiei, prin portretizarea acestora ca pe o incercare de a instrumentaliza 
NATO in scopul satisfacerii ambitiilor antiruse ale presedintelui Saakasvili. 
Vineri bunaoara, presedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Duma de Stat, 
Konstantin Kozaciov, declara intr-o conferinta de presa: "Strategia 
autoritatilor georgiene este evidenta. Ea seamana cu incercarile de odinioara 
ale statelor Baltice de a provoca un conflict cu Rusia pentru a se putea 
refugia apoi cat mai rapid cu putinta sub umbrela de securitate a NATO". In 
paralel, Putin a jucat, ca in atatea alte cazuri, rolul "celui rezonabil", 
anuntand inca din primele zile ale crizei ca, in ciuda circumstantelor, 
calendarul retragerii trupelor ruse din Georgia nu avea sa sufere modificari. 

 

Iar pe fond, retorica sa agresiva a ramas orientata exclusiv impotriva 
autoritatilor georgiene si intotdeauna motivata defensiv. In fata Consiliului 
rus de Securitate avea de exemplu sa declare : "In ciuda faptului ca Rusia isi 
indeplineste corect toate angajamentele privind retragerea unitatilor noastre 
militare de pe teritoriul republicii, in ciuda tuturor acestor fapte, asa cum 
stim, oamenii nostri sunt sechestrati si aruncati in inchisori. Este absolut 
clar ca Rusia este provocata". Astfel, Rusia a fortat mana NATO, care: fie 
intervenea, prin absurd, in conflict, si risca pe de o pate sa confirme 
speculatiile orientarii sale per se antiruse, iar pe de alta parte isi putea 
lua adio de la retragerea rusa din Georgia (si implicit de la aderarea 
acesteia), fie abandona autoritatile de la Tbilisi in disputa evident 
disproportionata cu Moscova. In fata acestei dileme, Alianta a parut sa opteze 
in favoarea celei de a doua variante "imbunatatite": de Hoop Scheffer a anuntat 
inca din a treia zi (29 sept.) a crizei ca NATO nu isi va exercita in mod 
direct influenta", insa a antrenat implicarea OSCE. Rezultatul: in urma 
medierii presedintelui organizatiei (una oricum paralizata intern de Rusia), 
ofiteri rusi acuzati de spionaj au fost predati Rusiei, aceasta desi fusesera 
acuzati si dovediti, cu probe audio-video convingatoare, de subversiune, 
sabotaj si chiar spionaj impotriva NATO!

 

Putin a continuat, fireste sa pozeze in rolul celui rezonabil si corect; deloc 
suprinzator, vinerea trecuta (6 oct.), Duma de Stat, dominata de partidul 
prezidential Rusia Unita, a ratificat chiar cele 2 acorduri ruso-georgiene 
privind tranzitul trupelor si armamentului rusesc prin Georgia si respectiv 
evacuarea bazelor ruse de la Akhalkalaki (pana la sfarsitul lui 2007) si Batumi 
(cel tarziu in 2008). Cat despre masurile interne antigeorgiene - masuri 
orientate impotriva unui intreg grup populational si nemaiintalnite din anii 
stalinismului, ele au fost motivate de Moscova prin recurs la nevoile 
populatiei, de la cea a adoptarii unei legislatii antiimigratie mai severe la 
cea a combaterii infractionalitatii (cazul cazinourilor din capitala). Si, 
oricat de incredibil ar parea, Putin este cel care si-a permis sa invoce 
practicile epurationiste din epoca stalinista, cu care a asemuit retinerea 
ofiterilor rusi de la Tbilisi!

 

Pe fond, contextualizat realei probleme a unei noi extinderi NATO, negocierea 
implicita din fundalul crizei a ilustrat aplicarea magistrala, intr-o enumerare 
neexhaustiva, a patru tactici si metode deja clasice stilului diplomatic al 
Kremlinului. Prima este decredibilizarea adversarului. Daca incercarea de 
pervertire a sensului eventualei aderari a Georgiei la NATO ramane discutabila 
ca succes, ea a fost completata de decredibilizarea profilului democratic al 
presedintelui georgian. Bunaoara, imediat dupa succesul zdrobitor in alegerile 
locale din Georgia (cu 66% din voturi) al formatiunii Miscarea Nationala a lui 
Saakasvili, liderul Partidului Muncii, de opozitie, s-a lansat intr-un atac 
virulent la adresa presedintelui georgian, pe care l-a numit "dictator manjit 
de sange", a carui mentinere la putere s-ar datora exclusiv sustinerii de catre 
George W. Bush" si care s-ar face vinovat de falsificarea alegerilor si de 
adoptarea unei legi electorale fasciste, care ar fi "pus bazele santajului in 
masa al populatiei, terorii, represiunii politice si mituirii electoratului". 
La distanta de cateva ore, insusi liderul blocului partidelor din opozitie 
avertiza ca Saakasvili orchestreaza o "vanatoare de vrajitoare", eliminandu-si 
toti oponentii democratici sub pretextul comod, dar complet injust, al 
colaborationismului cu Rusia. Pe acest fond, aspiratia euro-atlantica a 
statului georgian tinde sa fie deturnata de alternativa explicativa a unei 
paranoia antiruse, dublata de reflexe dictatoriale, a presedintelui georgian, 
care manipuleaza NATO in propriul sau interes.

 

A doua se apropie semnificativ de celebrul sticks and carrots din terminologia 
si practica anglo-saxona si consta in etalarea fortei in paralel cu 
tratativele, pentru a forta concesii prin amenintari implicite. Sambata 
dimineata (30 sept.) de pilda, in chiar "platoul" de la varful crizei, aparent 
fara nicio legatura cu criza ruso-georgiana sau cu extinderea NATO, un 
general-locotenent al aviatiei ruse anunta ca bombardiere strategice ruse 
lansasera cu succes patru rachete de croaziera deasupra Oceanului Arctic, 
acompaniate fiind chiar, in unele segmente de zbor, de avioane NATO. In acelasi 
timp si ca o surpriza, MAE georgian comunica, cu iz de panica, un avertisment 
cu privire la o prezumptiva intentie a Federatiei Ruse de a efectua exercitii 
militare navale in zona proxima apelor teritoriale ale Georgiei, ceea ce 
contravenea legislatiei interne si normelor internationale deopotriva. In 
sfarsit, in aceeasi saptamana, in perspectiva proximei sale vizite in Polonia, 
Serghei Lavrov declara ca eventuala instalare a unui scut antinuclear in 
Polonia "ne va obliga, in mod obiectiv, sa luam masurile adecvate". Mesajul rus 
adiacent evenimentelor si adresat NATO, in termeni la indemana acesteia, pare 
sa fi fost: We can play hard ball!

 

Partial subsumata celei anterioare, a treia metoda este cea a "subordonatului 
incontrolabil", inaugurata in mod posibil in "criza rachetelor cubaneze" din 
1962, atunci cand comandantul trupelor sovietice din Cuba a ordonat, aparent 
din proprie initiativa, deschiderea focului asupra avioanelor americane aflate 
in misiune de recunoastere. Aceeasi tactica, cu meritul de a mentine 
incertitudinea si a forta concesii, pare sa se fi aplicat in cazul de fata 
sambata (30 sept.), atunci cand, contrazicand precizarile presedintelui Putin 
din ziua anterioara, comandantul corpului militar rus din Caucazul de Nord, 
generalul Aleksandr Baranov, declara Interfax ca Rusia a suspendat retragerea 
planificata a trupelor sale din Caucazul de Sud. Aparent fara vreo legatura, 
peste doar 3 ore si 15 minute de la anuntul generalului, ministrul rus al 
economiei si comertului elogia in fata presei progresele inregistrate in runda 
tocmai incheiate de negocieri cu SUA privind accederea Rusiei in OMC. Si, 
fireste, a doua zi, Putin reconfirma, spre linistea generala, angajamentul sau 
si anunta ca a dispus Ministerului rus al Apararii sa continue planul de 
evacuare a bazelor militare ruse din Georgia.

 

In sfarsit, o a patra metoda, nespecifica, dar probabil cel mai bine aplicata 
de diplomatii rusi, consta in "largirea placintei", recte atragerea in "joc" a 
unor mize suplimentare, conexate cu abilitate in scopul sporirii si augmentarii 
propriilor parghii de negociere. Exemplul generic este cel al paralelismului 
vehiculat de Moscova intre Kosovo si Transnistria. In cazul de fata, un 
eveniment al saptamanii trecute, aparent fara legatura cu diferendul 
ruso-georgian in sine, a avut cel putin potentialul influentarii suplimentare a 
deciziei NATO privind o eventuala extindere: daca imediat dupa "referendumul" 
din Transnistria (17 sept.), Putin si in genere oficialii rusi (mai putin trei 
formatiuni extremiste si oricum marginale in parlament) s-au ferit sa adopte 
pozitii neechivoce, saptamana trecuta, in plina desfasurare (6 oct.) a crizei 
din ruso-georgiene, Duma de Stat a Rusiei a gasit subit de cuviinta sa adopte, 
in unanimitate, o rezolutie care declara legitimitatea referendumului 
transnitrean si indeamna ca politica guvernului rus sa ia in considerare vointa 
liber exprimata a "poporului" acestei republici. 

 

In aceeasi zi, "telecomandat", liderul separatistilor transnistreni iesea la 
rampa declarand ca Transnistria urmareste cu atentie situatia din Abhazia si 
Osetia de Sud, carora le va acorda tot spirjinul posibil in cazul in care ar fi 
atacate, a se intelege de catre Georgia. Prin conexarea celor doua probleme, 
mesajul implicit transmis este cel al vaselor comunicante: eventuala aderare a 
Georgiei la NATO risca sa creeze probleme la peste 500 km, "tocmai" in 
Transnistria. Iar decizia Dumei ar putea fi asociata, in aceeasi cheie 
interpretativa, cel putin altor doua evenimente de saptamana trecuta - discutia 
dintre premierii grec si rus privind conducta energetica Burgas-Alexandropolis 
(exact pe un segment al proiectatului gazoduct Nabucco, menit a reduce 
dependenta energetica a Europei de Rusia) si respectiv adoptarea de catre 
Kremlin a unei pozitii discordante fata de restul comunitatii internationale, 
una "in contact direct" cu Coreea de Nord, careia pana si aliatul traditional 
China pare sa-i fi retras protectia diplomatica. Or, o pozitie separata 
reclama, pentru ajungerea la un consens, negocieri si motivare suplimentara.

 

Dincolo de invatamintele implicite ale crizei inca nesolutionate, provocarea in 
context consta in anticiparea viitoarelor evolutii in "falia" dintre NATO si 
Rusia. Ei bine, tot saptamana trecuta, dupa o intalnire cu ministrul Apararii 
de a Kiev, secretarul general NATO, Jakob "Jaap" de Hoop Scheffer, a anuntat ca 
Ucraina nu va fi [nici macar] invitata sa participe la proximal summit de la 
Riga, din 28-29 noiembrie. Iar daca evenimentele internationale ar fi cotate la 
casele de pariuri, probabil ca aderarea in urmatorii 2-3 ani a Georgiei la 
Alianta ar avea o cota imensa. Incet, dar sigur, dupa ce a dictat inca din 
toamna trecuta Konet filma! "marelui joc" al SUA in Asia Centrala, Rusia pare 
tot mai putin dispusa sa cedeze vreun milimetru si in vecinatatea ei vestica. 
In aceasta zona, interactiunile dintre actori veritabili (NATO, UE, Turcia), 
"jucatori" cu pretentii fara acoperire de leadership regional, state esuate 
structural (R. Moldova, Ucraina) si "state-marioneta" (Transnistria) par sa 
urmeze tot mai mult un scenariu care cu siguranta nu e scris la Hollywood.

 

Ionut Apahideanu / Altermedia

 

[end]

Reproducerea este libera cu conditia mentionarii sursei (Altermedia)
________________________________

Bogdan I. Stanciu

editor-coordonator Altermedia
[EMAIL PROTECTED]
www.altermedia.ro 

vicepresedinte executiv Asociatia Pro-Vita Bucuresti
[EMAIL PROTECTED]
www.provitaortodoxa.ro 

tel. (40) 722 190 685
fax (40) 31 815 27 80



[Non-text portions of this message have been removed]



Sageata Albastra e cea mai mare tzeapa a transportului public! 
Yahoo! Groups Links

<*> To visit your group on the web, go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/

<*> Your email settings:
    Individual Email | Traditional

<*> To change settings online go to:
    http://groups.yahoo.com/group/protest-ro/join
    (Yahoo! ID required)

<*> To change settings via email:
    mailto:[EMAIL PROTECTED] 
    mailto:[EMAIL PROTECTED]

<*> To unsubscribe from this group, send an email to:
    [EMAIL PROTECTED]

<*> Your use of Yahoo! Groups is subject to:
    http://docs.yahoo.com/info/terms/
 



Raspunde prin e-mail lui